După ce ani, decenii, cuvîntul cel mai folosit pentru a denumi perioada istorică pe care o traversam a fost tranziție, de la un moment dat acesta a cam dispărut din vocabularul comentatorilor. Semn că am ajuns la un liman (indiferent care ar fi acesta), la o perioadă de stabilitate. Dar avem nevoie să o înțelegem, să o definim și pe aceasta. Din păcate, singurul nume pe care i se potrivește este restaurație. Nu voi face o incursiune istorică pentru a explica originea termenului, să spun doar că înseamnă revenirea unui regim monarhic care fusese înlăturat de la putere. Or, ceea ce se petrece la noi în ultimul deceniu este exact fantasma unui regim monolitic, autoritarist, în care Statul și o persoană dețin toate pîrghiile. Singura forță care mai poate (puțin) stăvili puseurile acute de totalitarism este aderența noastră la UE și supravegherea din partea acesteia. Băieții au nevoie de banii UE și atunci, scrîșnind din dinți, mai ascultă de presiunile externe, dar întind elasticul cît pot la intern.
Acum, de exemplu, pun la cale o lege care să restrîngă la maximum puterea ONG-urilor care își permit să pună la îndoială acțiunile puterii. Sarcinile fiscale, birocratice, penale pe care acest proiect de lege dictatorială le imaginează pentru nebunii care ar mai vrea să conteste deciziile puterii sînt menite să descurajeze pe orice zăbăuc cu fruntea ridicată. Altă lege pritocită în Palatul lui Ali Baba vrea ca lucrătorii din instituțiile de forță să nu mai fie obligați să-și facă publice declarațiile de avere. Adică exact cei care ar trebui să fie primii supuși „transparenței”. Flecăreala cu pensiile speciale este menită să schimbe sistemul ad calendas graecas, oamenii se vor bucura de ele cîte zile le-o da Dumnezeu. Articolul ăla din constituție cu egalitatea în fața legii devine din nou simplă hîrtie igienică cu trei straturi. Publicista Oana Marinescu, care a atras atenția asupra acestei mînării cu restrîngerea drastică a drepturilor ONG-urilor ce se pune la cale, scrie cu justețe: „Restaurația este pe val în România. Se folosește de mecanismele statului de drept, de digitalizare, de fondurile europene și de practicile predate de Kremlin pentru a desăvârși controlul asupra cetățenilor și a societății, într-un stat iliberal. Este oblăduită de tăcerea maladivă a Președintelui României, care ar fi putut interveni pentru a media între părți și a domoli, astfel, elanul nedemocratic al parlamentarilor, în faza de negocieri și de discuții cu societatea civilă”. Dacă asemenea proiecte trec prin tărtăcuțele parlamentarilor noștri, România se va alătura curînd regimurilor oligarho-totalitare ostile Europei, ca Rusia, Ungaria, Turcia. Asta înseamnă că se închide cercul speranțelor deschis în 89.
Operațiunea închiderii/ restaurației a început în iunie 90 și a fost urmată cu o diabolică abilitate și consecvență, indiferent de guvernările care s-au succedat. Prin logodna malefică dintre cele două partide din 2021, nășită de la Cotroceni, restaurația mai face un pas. Percep vociferări: hai, domne, doar nu ne întoarcem la comunism! Nu, sau cel puțin nu la cel pe care-l știu cei de vîrsta mea. Ci la unul de secol XXI, cu toate ingredientele enumerate mai sus de autoarea citată. Ceea ce îl face nespus mai puternic. Și pe noi nespus mai supuși. Mulțimile astea prizoniere în elegante automobile în fiecare dimineață și seară, abrutizate de burnout, învățămîntul distrus cu diabolică dibăcie, cultura majoră exmatriculată cu forță și abilitate din învățământ și din spațiul public asta înseamnă. România celui de-al treilea deceniu al mileniului este o țară în care te mănîncă cîinii. În care medicii te îmbolnăvesc și îți introduc aparate prelevate de la cadavre, în care profesorii au mercurial în euro pentru nota de la examen și în care poduri abia reparate se prăbușesc. Sînt știri doar din ultima vreme. Sărim repede peste asta, pentru că e la modă să dăm numai știri pozitive.
Realitatea este a unei țări ocupate. Pînă în 89, era Familia, (El & Ea & copiii) + securimea de partid și de stat. Acum, avem o prostocrație cleptocratică (ce bine merg acestea două împreună!), dar extrem de abilă și de bine adaptată la un sistem în care animalul de pradă cîștigă întotdeauna. Ierbivorul – gînditor e menit să fie mîncat. Nici iarbă nu mai are bietul vegetarian! Cam așa arată tabloul văzut din dronă. Nimic despre războiul care intră într-o nouă etapă și e la granițele noastre din toate părțile. Nimic despre canalul Bîstroe. Nimic despre sutele de milioane de euro care au fost sifonate în pandemie. La urma urmei, mai este libertatea o valoare actuală? Mai are cineva nevoie de ea? De aceea ăștia ne-o iau, bucățică cu bucățică, pentru că lumea e ocupată cu altceva. Nu simți că-ți lipsesc magneziul sau zincul din organism. Cînd ne vom da seama că lipsește doza vitală de libertate, va fi prea tîrziu…
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Corect! Trăiască pcr-romăn și mărețele realizări ale conducătorilor! Ura, ura, ura …și la gară! Lăsând la o parte bășcălia este evident că imbecilizarea accentuată a tuturor politicienilor va distruge orice urmă de democrație în România.
Salutară observația pe care o faceți cu referire la apartenența noastră la UE, unul dintre puținele obstacole ce mai zăgăzuiesc setea de autoritarism a clasei politice dâmbovițene. Că nu demult, fuseserăm obișnuiți să vedem în Europa și instituțiile ei un soi de sperietoare care alungă bunele năravuri creștinești ale dreptcredinciosului popor român, aflat în calea năvălirii (mereu în fața năvălirilor, ce să-i facem…) sexo-marxiștilor și lesbienelor de la Bruxelles. Acu, că ne-a oferit Putin alternativa lui la decadența homosexual-occidentală, se pare că au început a cădea pe gânduri mulți dintre apologeții ideii de UE=URSS.
În altă ordine de idei, cum „nimic despre Bîstroe”? Nu citiți presa? Nu ascultați la radio? Tot românașu e acum expert în biodiversitate dunăreană și muncit diavolește de griji ecologiste, el care-și aruncă tonele de gunoi la marginea drumului… Numai despre Bîstroe e pe toate canalele de știri, iar dv ziceți că „nimic”…
Sunt mai pesimist, nu „unul din puținele obstacole” ci cam singurul care a mai rămas. Trei să ne legăm de el ca Ulise de catarg. Și ăla fragil. Cu libertatea căsătoriilor homosexuale nu poți apăra Europa de comunism. Și nici măcar nu avem de ales. Deci, indiferent ce alegem oricum pierdem libertatea. E joc greu aici pe care îl vom vedea deslușit peste 100 de ani…poate!
Și cu interzicerea căsătoriilor homosexuale cum apărăm Europa de comunism? Dar de fascism nu vă preocupă grija Europei? Că, până una alta, neofascismul de diferite forme plutește deasupra tuturor zărilor. Inclusiv la noi! Firește, pe acesta nu vreți să-l vedeți… Dar e curios că vorbiți despre libertate, nu părea să vă pese, din moment ce interzicerea unor libertăți vi se pare soluția la probleme…
Dacă punem în balantă libertatile pe care le-am pierdut „cununandu-ne”cu Moscova cu cele pe care le pierdem combinandu-ne cu Bruxelles,diferenta este uriasă,aproape incomparabilă.
Comunismul,la noi,s-a instaurat tot cu semianalfabeti.Restauratia cu ce vreti sa se facă?Editorialul,facand abstractie de „nuca din perete”cu canalul Bastroe,este ca un manifest.D-asta s-ar potrivi,ca o concluzie,nu „proletari”,ci intelectuali din toate tarile(foste comuniste),uniti-vă!!! Problema este ca intelectualii adevarati sunt foarte putini,iar ura fata de ei e mai acerbă decat ura de clasă,alimentată artificial,pe timpuri. Și atunci tot „coana”Europa o sa ne ajute.Intelectualii trebuie sa tină flacara mereu aprinsă a democratiei,asa cum preotii adevarati tin flacara vie a credintei.