Vineri, 1 mai, seara, de la ora 18.00, la vremea la care cei mai mulţi strângeau grătarele şi sticlele de bere, la Parohia “Sf. Nicolae” din cartierul Slobozia avea loc un eveniment cultural de mare excepţie. Aici, la un an de la deschiderea expoziţiei “Desene la Herina”, a avut loc lansarea albumului “Ştefan Câlţia – desene pentru herina”. De asemenea, a fost proiectat filmul “Păsări în zid, întors spre Herina”. Lansarea a fost ilustrată şi de mai multe panouri cu desene, iar cei interesaţi pot vizita această expoziţie până pe 10 mai.De asemenea, trebuie reamintit că Ştefan Câlţia este cetăţean de onoare al municipiului Câmpina, contribuind, alături de soţia sa, arhitectul Livia Câlţia, la refacerea complexului bisericesc şi muzeal de la Parohia “Sf. Nicolae” din cartierul Slobozia. De altfel, Livia Câlţia a obţinut premiul naţional pentru arte la secţiunea arhitectură cu “Ansamblul parohial Sfântul Nicolae din Câmpina”.
Articole similare
Emanații de gaze descoperite în Câmpina, pe strada Erupției. Autoritățile au identificat o sondă abandonată sub carosabil
24 iunie 2026
Primăria Câmpina anunță manevre tehnice la Centrala Hidroelectrică Paltinu. Nu sunt anunțate restricții la alimentarea cu apă
23 iunie 2026


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!