Considerat de mulţi cel mai bun conducător din fotbalul câmpinean în ultimii 20 de ani, Virgil Guran a revenit în forţă la începutul acestui sezon. Practic, alături de mai mulţi oameni de afaceri, strânşi cu toţii sub culorile C.S.M.-ului, a reuşit într-un timp foarte scurt să capaciteze din nou atenţia iubitorilor de fotbal câmpineni.
– După ce în ultimii ani aţi fost mai puţin prezent în fotbalul „mare” prahovean, iată că înaintea acestui sezon aţi revenit. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?
– Se poate spune, în primul rând, că am revenit la Câmpina, dar sub un alt nume, după ce anul trecut am jucat la Proviţa. Chiar dacă activăm într-un campionat de seniori, această echipă înscrisă în Liga C Prahova are în componenţa sa foarte mulţi juniori. Pe mine m-a bucurat foarte mult faptul că am găsit înţelegere din partea unor prieteni. Nu neapărat pe latura financiară, pentru că în general m-am descurcat singur, dar faptul că tot timpul nu am fost sprijinit de factorii locali în ceea ce am făcut, m-a determinat să stau mai retras. In momentul în care aceşti prieteni au venit lângă mine, am avut un nou imbold şi am simţit că merită să facem ceva frumos, mai ales că aceştia sunt oameni de caracter.
– Cum aţi reuşit să strângeţi în jurul dvs. un grup mare de investitori?
– A fost foarte uşor într-un fel. Faptul că toţi iubim fotbalul şi vrem să facem ceva pentru societatea în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea, ne-a unit. De asemenea, ne-a unit dorinţa de a lăsa ceva în urma noastră, de a sprijini copiii din zona Câmpinei.
– În opinia dvs., ce reprezintă la această oră în sportul prahovean gruparea pe care o conduceţi?
– Consider că reprezintă un filon de viitori sportivi. Este o grupare care va creşte sigur copii de calitate, o idee care va putea prinde contur nu numai în Câmpina şi în tot judetul, pentru că nu exagerez cu nimic, aşa s-a născut şi Bayern Munchen sau F.C. Barcelona. Mai întâi a fost un grup de entuziaşti şi mai apoi s-a ajuns la un număr impresionant de susţinători.
– Cum caracterizaţi parcursul echipei la finalul acestui tur?
– Copiii au jucat bine acasă, dovadă că nu au pierdut niciun meci, dar fiind totuşi nepregătiţi pentru a face faţă durităţilor din fotbal, nu am dat satisfacţie la unele partide din deplasare. Acum eu cred că lotul s-a întărit prin valoare dar şi omogenitate şi sper într-un parcurs mult mai bun.
– In ultima perioadă aţi fost „atacat” de mai multe personaje din lumea fotbalului câmpinean. Este adevărat?
– Da. Suntem în România, unde niciodată nu se respectă iniţiativa unui om, nu se respectă lucrurile bune pe care le face un om, dovadă că suntem ultima ţară din Uniunea Europeană pe toate planurile. Eu nu bag în seamă, nu mă cobor la nivelul unora care auncă cu noroi în activitatea celorlalţi. Eu sunt consecvent, împreună cu prietenii mei, cu care vreau să facem ceva deosebit aici, la Câmpina. Nu mă interesează bârfele. Deocamdată, în ultimii 20 de ani, în România vedem doar fotbalişti din Câmpina care au crescut în acest club.
– O întrebare pe care o auzim etapă de etapă. De ce nu joacă C.S.M.-ul pe stadionul „Rafinăria”? Oare nu trăim într-o economie de piaţă?
– Şi acum avem cererea la conducerea S.C. Steaua Română… Doar plăteam, nu ceream nimic gratis. Nu am fost de acord nici cum au procedat cei de la S.C. Petroutilaj din Poiana Câmpina atunci când ne-au cerut 200 milioane pe lună pentru a evolua pe stadionul de lângă gară. Sperăm ca în viitor să înţeleagă toată lumea că, de fapt, la C.S.M. evoluează copiii oraşului şi să sprijine activitatea sportivă. Oricum, prin tot ceea ce facem vom încerca să convingem şi factorii locali. O spun de o mie de ori: îi aşteptăm aproape de noi; dacă primarul vine aproape de noi poate să fie preşedintele C.S.M.-ului fără probleme. Până nu o să înţeleagă acest lucru, nu o să mă opresc.
– Există o frică ascunsă în rândul unor conducători de cluburi, că prin numele pe care îl poartă, adică acela de C.S.M. Câmpina, acesta va capta banii, şi aşa puţini care sunt alocaţi sportului câmpinean. Cum comentaţi?
– Eu spun că tot ce înseamnă sport trebuie dezvoltat. Propunerea mea mai veche a fost acea de a se crea un club municipal cu mai multe secţii, în care să fie strânşi cât mai mulţi oameni care iubesc sportul şi să sprijine şi Primăria. Dacă eu am reuşit să trec peste aceste orgolii şi am venit cu toată munca mea de 17 ani la acest club, cu titlu gratuit, nu văd de ce nu pot să treacă peste aceste orgolii şi alţi conducători de cluburi.
– Există posibilitatea ca anumiţi oameni contestaţi din fotbalul câmpinean, oameni care şi-au urmărit in primul rând interesul propriu, să facă parte pe viitor din structurile acestui club?
– Orice sprijin financiar este bine venit, dar fac precizarea că staff-ul de conducere şi membrii acestui club ţin cont şi de moralitatea celor care vor să ni se alăture. Oamenii care ar putea să vină şi să perturbe liniştea şi bunul mers al clubului nu o să fie niciodată primiţi.
– Ce va urma în această pauză competiţională?
– O să facem pregătirea necesară de iarnă. Intenţionăm să aducem maxim trei jucători pe posturile unde suntem deficitari. Sperăm că odată şi odată o să găsim înţelegere pentru a putea evolua pe stadionul „Rafinăria”. La grupele de copii am mai adus un antrenor în persoana lui Robert Stoica şi, bineînţeles, la primavară sperăm să „rulăm” la turaţie maximă.
– Un mesaj pentru iubitorii de fotbal câmpineni?
– Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi mă bucur că la meciurile noastre tribuna este din ce în ce mai populată. In viitor sperăm să avem o altă organizare, să producem acea ambianţă necesară sportului de performanţă. Ţinând cont că ne apropiem de 2010, doresc tuturor un An Nou fericit şi să dea Dumnezeu să trecem mai uşor peste perioada aceasta grea în care ne aflăm toţi românii.





Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!