Știri

Victorie importantă pentru Unirea

Unirea Câmpina – Caraimanul Buşteni 4-2 (1-0)
După înfrângerea neaşteptată şi dureroasă de pe terenul “lanternei roşii”, Unirea Câmpina a revenit în faţa propriilor suporteri cu un moral mai bun după victoria de la Floreşti, din Cupa României, dar având perspectiva unui joc destul de greu cu formaţia Caraimanul Buşteni. Şi nu a fost un joc uşor… Câmpinenii au deschis scorul prin Gratie şi au stat în permanenţă la cârma jocului, conducând mereu pe tabela de marcaj. În plus, atacul s-a dovedit punctul forte al echipei, acolo unde antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au venit cu o idee – cuplul Ţigănuş – Ungureanu – inovaţie determinată de suspendarea lui Vane. Ei bine, după pauză, prin Ungureanu, Ţigănuş (penalty) şi Burlacu, Unirea s-a impus cu scorul de 4-2, mult mai puţin categoric decât adevărata diferenţă din teren. Cu atât mai mult cu cât golurile echipei de la poalele Caraimanului au venit numai din faze fixe, după o lovitură liberă, respectiv după un corner.În cele din urmă, o victorie importantă, aşa cum aprecia imediat după meci şi tehnicianul formaţiei câmpinene, Marius Pălănceanu: “Pentru mine a fost o victorie extrem de importantă în economia acestui campionat, mai ales că veneam după o serie mai puţin reuşită – înfrângerea de la Aluniş şi cea de pe teren propriu cu Petrolul Teleajen. Ţin să le mulţumesc tuturor jucătorilor care au evoluat astăzi (n.r. – sâmbătă) pentru că au înţeles dificultatea partidei şi s-au concentrat la maxim”.Antrenorii formaţiei Unirea Câmpina, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au apelat la următoarea formulă: Păpuşoiu – Gratie, Cazan, Neagu, Flaidăr – Coman, Plăvache, Brânzea, Basma – Ţigănuş, Ungureanu. Au mai jucat: Burlacu, Mănescu, Nichifor şi Jantea.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare