Știri

Un studiu istoric pentru viitor

Recent, a văzut lumina tiparului, la editura Grafoanaytis din Ploiești, anunțata broșură explicativă ce ține loc de postfață pentru ediția anastatică (apariție 2019) a „Monografiei orașului Câmpina” de Stoica Teodorescu (apărută în original la 1924). Textul broșurii a fost publicat integral atât în paginile ziarului, în avanpremieră, cât şi online. Au fost tipărite aproape 200 exemplare format A5, care au ajuns, fiecare, lângă un exemplar din tirajul ediției anastatice a cărții din 1924. Studiul, condensat în 8 pagini și ilustrat cu un portret inedit al profesorului Teodorescu, va veni în sprijinul cititorului de azi, aducându-i informații inedite și ajutându-l să înțeleagă mai bine contextul și ideile vremii, să așeze cartea la locul său cuvenit în ansamblul istoriografiei naționale, și s-o aprecieze la justa ei valoare.
Broșura este intitulată „Cuvinte către cititori” și are ca antet grafic același desen de pe coperta cărții interbelice, editorul realizând – la sugestia autorului broșurii, Mădălin-Cristian Focșa – și fundalul paginilor exact la fel ca cel de la ediția anastatică a cărții, pentru a face și o legătură grafică între ele. Subtitlul broșurii este „În loc de postfață la ediția anastatică (2019)”; pentru a nu se pierde în viitor de carte, broșura are dimensiunile necesare pentru a încăpea în buzunarul de pe supracoperta hărții (unde se mai află și reproducerile celor trei hărți anexe ale cărții).
Atât cartea (care nu este o a doua ediție, ci doar o reproducere facsimilată a celei originare, fără ISBN), cât și broșura-postfață de 8 pagini, vor fi distribuite publicului doritor în cadrul manifestării tradiționale dedicate Zilei Orașului, miercuri 8 ianuarie 2020 (ora 14.00, la Casa de Cultură „Geo Bogza”), când se împlinesc 517 ani de la data atestării documentare a localității noastre. Prezentarea ediției anastatice va fi făcută de autorul broșurii, Mădălin-Cristian Focșa, cercetător al istoriei locale, care va prezenta publicului cu acea ocazie, în premieră, și câteva imagini inedite legate de subiect.
Ideile cuprinse în studiul-postfață sunt totodată și un necesar bilanț al istoriografiei locale, la exact un secol de la sosirea în orașul nostru a celui care i-a scris primul istoria. Concluzia principală este că cercetarea istoriei locale se află încă într-o fază incipientă, și lucrările serioase, profesioniste, care necesită colective de cercetători pasionați pe o largă paletă de subiecte, se lasă încă așteptate. Pasionații istoriei fascinante a acestui oraș sunt invitați așadar, să valorifice câmpul bogat aflat încă în fața lor, mai ales sursele documentare ce așteaptă cuminți în arhive sau biblioteci.

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare