(P) Directorul medical al Spitalului SanConfind este un cunoscut chirurg din București, profesorul universitar dr. Radu Şerban Palade, medic primar în chirurgie generală și doctor în ştiinţe medicale. Așadar, medicul Radu Șerban Palade este de două ori doctor. În primul rând, prin denumirea meseriei sale nobile, iar în al doilea rând, prin gradul profesional pe care îl deține, ca urmare a nivelului înalt al cunoștințelor dobândite în domeniul medical. Profesorul Radu Palade va acorda, începând cu această săptămână, consultații la Cabinetul Chirurgie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Centrului Medical SanConfind.
Student de nota 10
Profesorul Radu Serban Palade s-a născut la Băile Olănești, în ziua de 26 aprilie 1944. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie București, promoția 1968, domnul doctor a obținut la examenul de stat media 10, terminând printre primii studenți ai promoției sale. După finalizarea studiilor universitare, au urmat multe alte studii si cursuri de specialitate, cu numeroase examene promovate cu brio, toate aceste repere caracteristice meseriei de medic marcând o carieră strălucită, pe care domnul doctor a străbătut-o cu un singur gând: să le redea sănătatea semenilor săi aflați în suferință, după toate puterile și priceperea sa. În întreaga sa cariera medicală, a continuat să se dedice medicinei cu aceeași dragoste ca în facultate, făcându-și meseria de “salvator de vieți” cu o pasiune care l-a ajutat să se desăvârșească din punct de vedere profesional.
Autor de manuale de referință
Setea continuă de cunoaștere și dorința de a împărtăși cunoștințele sale și celor mai tineri discipoli ai lui Hipocrat i-au dat puterea să urce pe cea mai înaltă treaptă didactică a învățământului universitar. Prof. univ. dr. Radu Șerban Palade este cunoscut în lumea medicală și ca un important scriitor de cărți de specialitate. Autor al unui “Manual de chirurgie generală” structurat în mai multe volume, în care aproape epuizează patologia chirurgicală din medicină, prof. univ. dr. Radu Șerban Palade reușește să realizeze o lucrare redactată clar și sintetic, cu multe informații esențiale actualizate, însoțite de o bogată iconografie exemplificatoare, motiv pentru care manualul reprezintă una dintre acele lucrări de specialitate ce nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui cadru medical. Directorul medical al Spitalului SanConfind este principalul coautor al unei alte lucrări de referință în lumea medicală românească: “Forme clinice particulare ale cancerului de sân”. Lucrarea amintită, originală în literatura medicală din România, aduce în atenţia medicilor chirurgi, dar şi a celor doritori să se instruiască pe această temă, caracteristici definitorii ale tipurilor de cancer de sân mai rar întâlnite: boala Paget a sânului, cancerul de sân la bărbat şi cancerul ocult de sân. Autorii doresc să atragă atenţia asupra modalităţilor de diagnostic, asupra prognosticului şi asupra conduitei terapeutice optime în aceste cazuri dificile, bazându-se pe o bibliografie uriaşă şi pe cazuistica personală bogată strânsă de cei doi autori în peste 20 de ani de experienţă în domeniul chirurgiei.