0-0 este cel mai corect rezultat care putea fi înregistrat în jocul de sâmbătă după-amiază dintre Unirea Câmpina şi Chimia II Vadu Săpat. Şi este un rezultat echitabil, chiar dacă jucătorii formaţiei câmpinene pot invoca asaltul de final, când au avut şi singurele ocazii reale la poarta oaspeţilor – Ungureanu, min. 82, care a trimis mingea din 15 metri în transversală, şi Ţigănuş, în primul minut de prelungiri, când l-a întins serios pe portarul advers cu un şut la vinclu, pe care scria victorie.
În rest, a fost un meci de uzură, în care câmpinenii au fost „vioara întâi” doar la capitolul posesie, dar dominare lor a fost una sterilă, fără a pune în real pericol buturile porţii adverse până spre final. Mai mult, câmpinenii au dovedit grave carenţe în ofensivă, acolo unde sosirea lui Căpraru, de la Plopeni, nu este de natură să asigure „omul de gol”, necesar oricărei echipe care are ca obiectiv la fiecare meci victoria.
Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au jucat cu: T. Ionescu – Gratie, Neagu, Coman – Burlacu (B. Ionică), Ţigănuş, Toader (Constantinescu), Stoica, Basma – Căpraru (Nichifor), Ungureanu.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!