Știri

Un caz de conştiinţă sau cum făcea anchetele Securitatea din Câmpina

Am avut onoarea şi bucuria să fiu acceptat ca prieten al unei distinse familii de intelectuali din Telega, Maria şi Florin Ciocan, în a căror casă frumoasă şi primitoare am fost invitat ani şi ani de zile. În general comentam ştirile recente de la Europa Liberă, dar discutam şi multe probleme legate de familiile nostre. Le făceam mici servicii în greaua perioada a anilor 1970 – 1990, reuşind să le procur diverse medicamente, ori o pâine fără sare, ori alte lucruri care se găseau greu în acei ani de maximă criză. I-am cunoscut bine nu doar pe cei doi amfitrioni, dar şi un cerc larg de rude şi prieteni ai familiei, toţi oameni remarcabili. 
De la domnul Florin Ciocan am aflat că familia lor avea rădăcini şi prin Oltenia, dar de câteva generaţii erau stabiliţi la Telega. Tatăl d-lui Ciocan lucrase ca mecanic la marea salină din marginea satului, care avea două galerii uriaşe numite „Carol I” şi „Elisabeta”. Era un muncitor cu înaltă calificare, cu oarecare simpatii de stânga. Bătrânul Ciocan purta o corespondenţă cu liderii mişcării socialiste, I. C. Frimu şi Ştefan Gheorghiu. Era perioada romantică a mişcării muncitoreşti, când se milita pentru ziua de lucru de opt ore, pentru repaus duminical, pentru concendii de odihnă plătite, asigurări sociale şi altele, care treptat au fost obţinute. Bunicul matern al lui Florin Ciocan, Grigore Pernea, a fost armurier şi un important inventator în domeniul său de activitate. Strănepoata sa, Rodica Ionescu, păstrează cu veneraţie două brevete de invenţie, unul obţinut în 1871 la o expoziţie universală dela Paris, altul foarte frumos ornamentat, la o expoziţie naţională din capitală. Tatăl d-lui Florin, câştigând bine pentru vremurile acelea, a reuşit să ridice în Telega, pe strada care ducea spre închisoarea Doftana, o frumoasă casă în stilul conacelor boiereşti, cu terase încadrate între coloane masive, cu încăperi vaste şi luminoase, pe care mai în glumă, mai în serios, am numit-o, după un roman al lui Turgheniev „un cuib de nobili”, pentru că prin comportament şi eleganţa manierelor, aceşti oameni aveau într-adevăr alura unor aristocraţi. 
Mecanicul a avut trei copii, o fată şi doi băieţi, pe aceştia din urmă îndrumându-i spre o carieră militară. Florin şi fratele său, Georgică, au făcut şcoala militară la Târgu Mureş, devenind ofiţeri. Georgică Ciocan, căsătorit cu o doamnă din familia scriitorului Octav Dessila (autorul celebrului roman „Iubim”), a ajuns ofiţer în garda Castelului Peleş. O dată pe săptămână erau invitaţi ofiţerii de la corpul de gardă împreună cu soţiile şi luau masa cu regele. Mi-a dăruit cândva nişte invitaţii pe care le primise la masa regală, care aveau pe copertă imaginea castelului, iar în interior meniul sofisticat al zilei respective. Plecat pe front, Georgică Ciocan a căzut prizonier la ruşi. Îmi povestea cum în lagăr veneau diferiţi lideri comunişti (Ana Pauker, Vasile Luca, Constantin Pârvulescu) şi făceau presiuni asupra ofiţerilor şi soldaţilor să se înscrie în diviziile de voluntari organizate de sovietici. Erau ameninţaţi că dacă nu se înrolează, nu vor mai fi repatriaţi niciodată. 
Florin Ciocan a avut neşansa să se îmbolnăvească de plămâni. A fost reformat din armată, iar studiile de ofiţer de geniu i-au fost echivalate cu cele de inginer topometru, lucrând în industria de petrol. Într-o deplasare a cunoscut-o pe doamna Maricica, cum i se spunea soţiei sale, originară din Fălciu, un mic târg moldav. D-na Maricica şi sora ei, Elena Tucan, au terminat facultatea la Iaşi şi erau profesoare. Bunicul lor, de origine franceză, se numea Diodaune şi avusese o mare cofetărie în Iaşi pe vremea domnitorului Mihalache Sturdza. În casa familiei Ciocan, într-o vitrină, erau păstrate  medalii de argint obţinute de acesta la diferite expoziţii pentru reţetele sale. 
Sora fraţilor Ciocan primise drept zestre casa părintească. Era căsătorită cu şeful gării din Telega, dl. Ionescu, un bărbat prezentabil, foarte vioi şi bun familist. Atunci când s-a căsătorit, la sugestia tatălui său, dl. Florin Ciocan a mai adăugat o aripă la casa părintească, unde s-a instalat cu soţia, cu sora acesteia şi cu soacra lui. Cele trei moldovence au purtat toată viaţa nostalgia târguşorului în care îşi petrecuseră copilăria, tinereţea şi unde aveau mulţi prieteni cu care purtau corespondenţe. D-na Maricica, profesoară de geografie la şcoala din Telega, a fost iubită şi respectată de elevi, toata viaţa, de ziua sa onomastică, primind felicitări de la foştii săi elevi, răspândiţi prin toată ţara. 
Florin şi soţia sa au avut două fiice, Rodica şi Doina, ultima o strălucită elevă a liceului câmpinean şi la fel de bună studentă la Politehnică. Şi ele au lăsat, la rândul lor, urmaşi. Rodica, căsătorită cu maistrul Gogu Găman, s-a bucurat de naşterea unui băiat botezat Mihai, pe care l-a educat foarte bine. Doina a avut doi copii de excepţie, Călin şi Horia, cu studii strălucite în ţară şi în străinătate, ajunşi de multă vreme cetăţeni americani.
Telega avea pe atunci numeroşi intelectuali, profesori, preoţi, medici, care formau o societate, grupând ceea ce am numi azi lumea bună de pe vremuri, între ei stabilindu-se legături strânse de prietenie. Florin şi Maricica Ciocan au fost naşii familiei Tudose; d-na Tudose era directoarea şcolii din Telega, iar soţul ei, un excelent profesor de matematică – nea Tase, cum îl porecleau elevii de la liceul din Câmpina – era un mare iubitor de literatură, deţinând o bibliotecă impresionantă.  În cercul lor se remarca şi familia profesorului Samoilă, un erudit profesor de latină la Liceul Ştirbey. La cununia soţilor Tudose au purtat toţi costume naţionale. Era costumul pe care îl purtau la diferite manifestaţii şi legionarii, conduşi atunci de Corneliu Codreanu. 
În Telega exista o puternică grupare a acestei mişcări, dintre care unii membri au ajuns să aibă funcţii importante în timpul scurtei guvernări Antonescu – Horia Sima (Nicu Bâlgă, de exemplu, ajunsese prefect al judeţului Prahova). Profesorul Samoilă şi Florin Ciocan, suspectaţi că aparţineau acestei mişcări, au avut multe neplăceri după instalarea regimului comunist. Soţii Ciocan îmi povesteau cum noaptea, la ore târzii, spre dimineaţă, se auzeau maşinile securităţii colindând pe uliţele satului făcând arestări. Cu luminile stinse, ascultau disperaţi zgomotul motoarelor, având pregătită o legătură cu câteva lucruri călduroase pe care să le ia în momentul arestării. Au avut noroc că pentru o vreme cel care făcea percheziţiile în cartierul lor era un ofiţer de securitate din vecinătatea lor, căpitanul Oancea. Ţăran aproape analfabet, Oancea, care din copilărie avea un respect pentru această familie, n-a intrat niciodată în casă. Când maşina care urca pe plaiul Telegii venea să-l ia pe Florin Ciocan, acesta raporta că n-a găsit nimic la percheziţie, pe care de altfel nu o făcea niciodată. Primul arestat a fost profesorul Samoilă, care a suportat o anchetă extrem de dură în beciurile securităţii. Nu-i găseau însă niciun capăt de acuzare serios, pentru a-i face un dosar şi să-l condamne la pedeapsa maximă (25 de ani de închisoare, delict de atentat la siguranţa statului prin participare la o mişcare subversivă). Neavând probe, diabolica securitate a recurs la o metodă josnică: l-au arestat pe Florin Ciocan şi l-au ţinut într-o enormă presiune psihică, cerându-i-se să semneze nişte declaraţii pe care nu putea să le citească, dar despre care şi-a dat seamă că sunt acuzaţii grave la adresa prietenului său. Anchetatorii, care voiau să-l folosească ca martor al acuzării, îl ameninţau în mod repetat: „Dacă nu semnezi, n-ai să-ţi mai vezi niciodată familia. O să putrezeşti în închisoare! Pe nevasta-ta o vom da afară din învăţământ, nu o să se mai poată angaja şi familia îţi va muri de foame. Pe fiică-ta (Doina era atunci studentă – n.r.) o s-o exmatriculăm, o vom trimite muncitor necalificat pe un şantier plin de scursuri, unde ţi-o vor viola interlopii puşi la muncă silită!” 
Fost militar, Florin Ciocan era un om curajos şi nu ameninţările la adresa lui l-au înspăimântat. A semnat hârtiile ca să-şi salveze familia, soţia şi fiica, de soarta pe care le-o pregătea securitatea. Obligat să aleagă între familie şi cel mai bun prieten, l-a sacrificat pe cel din urmă. Când s-a întors acasă din arest, deşi nu avea voie să vorbească despre anchetă, i-a povestit soţiei cele întâmplate, iar d-na Maricica i-a spus o vorbă care l-a marcat pe viaţă: „Decât să semnezi, mai bine nu veneai acasă!”
Pentru profesorul Samoilă pedeapsa maximă a fost ca o condamnare la moarte. La Aiud era închis în celulă cu un tânăr legionar din Telega, Nelu Cercel, care mi-a povestit că distrus de torturile de la anchetă, cu sănătatea zdruncinată, profesorul nu mai mânca terciul de arpacaş pe care îl primeau zilnic drept hrană şi a murit în braţele acestuia de epuizare şi de disperare. Pentru a-şi putea păstra postul de profesor, soţia acestuia şi-a reluat numele de fată, Ecaterina Predescu. Pe când preda la şcoala din Telega, tovarăşul Zecheru, activist de partid foarte cumsecade faţă de alţii de acelaşi fel, a făcut-o membru de partid. Aveau sarcina ca lunar să recruteze noi membri, care prin cotizaţii sporeau veniturile partidului. La prima şedinţă, când şi-a prezentat bilanţul, Zecheru a precizat că a făcut-o comunistă pe tovarăşa Predescu, moment în care aceasta a ripostat indignată: „Mi-aţi spus că mă faceţi membru de partid. Eu nu sunt comunistă!” (Atunci se numea Partidul Muncitoresc Român). Cei doi fii ai profesorului Samoilă au reuşit să intre la facultate fără examen, având media generală 10 la absolvirea liceului. Pentru aceştia nu se cerea examen. Destinul a fost însă vitreg şi cu unul din fiii profesorului, care a murit tânăr, strivit de o avalanşă în munţii Făgăraş. 
Domnul Florin Ciocan a început să se rupă treptat de societatea în care trăise. Bolnav, s-a pensionat timpuriu şi timp de aproape 40 de ani nu a mai părăsit locuinţa şi grădina sa. Având un suflet de artist şi o mână de maestru, îşi transformase casa într-un muzeu. În vitrine păstra statuete cioplite în lemn, iar pereţii erau decoraţi cu multe tablouri pictate de dânsul. Interiorul casei era plin şi de alte lucruri preţioase: oglinzi de cristal în rame aurite, specifice stilului baroc, piese de mobilier antic, o bibliotecă cu rafturile sculptate în motive florale de artistul nostru, iar pe un perete siluete de ţărani, realizate de artist din fire metalice vopsite în negru. Impresiona în mod deosebit o serie de lucrări pe care le făcea iarna, când în soba de teracotă băga deşeuri de fag aduse de la fabrica de pe râul Doftana. În unele bucăţi de lemn găsea noduri sau fibre lemnoase cu care natura desenase siluete fantastice, pe care le adâncea cu dalta dându-le chipuri de oameni ori de animale. Lucrările s-au bucurat de un aşa succes, încât au fost strânse în expoziţii şi au ajuns chiar subiect pentru o televiziune care a venit să le filmeze. 
Cu aceeaşi plăcere se ocupa dl. Ciocan şi de grădină. În faţa casei avea o peluză dominată de un stejar uriaş, plină de hortensii şi de muşcate de diverse culori. Pe un dâmb din marginea casei realizase din piatră o masă a tăcerii, încadrată de o bachetă semicirculară, care amintea de lucrarea lui Brâncuşi. De multe ori am servit acolo o dulceaţă sau o vişinată aduse de doamna Maricica. Înconjuraţi de atâtea lucruri frumoase şi de un paradis al florilor, cei doi soţi au trăit până la o vârstă venerabilă, bucurându-se în special de nepoţi, dar şi de numeroşii prieteni. Florin Ciocan a rămas însă marcat pentru toată viaţa de povestea cu profesorul Samoilă, pe care îl evoca adesea, gâtuit de emoţie şi cu lacrimi în ochi. Acea slăbiciune nu şi-a iertat-o toată viaţa. 
Alin CIUPALĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare