Reporter: Practic, ce ai făcut, cum ai reuşit să aduni toate aceste acuzaţii grave?
E.C.: Prin intermediul fiului meu, care execută o pedeapsă cu privare de libertate, din motive nerelevante în povestea mea, aflat la penitenciarul de la Mărgineni, care trimitea SMS-uri la diverse persoane, prin care erau anunţate că au câştigat un BMW sau o sumă de 10.000 de euro, să zicem, prin tragere la sorţi. După ce persoana respectivă suna la numărul de mobil, care se trimitea prin SMS, i se cerea codul IBAN şi să depună o anumită sumă pentru a intra în posesia câştigului. Mergeam apoi la bancă, de unde ridicam aceste sume, în funcţie de cât consideram noi să cerem, sub diverse motive, care condiţionau primirea premiului. Bineînţeles că eu îmi opream comisionul meu, restul de bani trimiţându-i mai departe, la alţii. Eram pe post de „săgeată”. Nu înşelam eu, în mod direct, persoana respectivă. Lucrul acesta se întâmpla prin intermediul fiului meu sau al altor deţinuţi, din diverse penitenciare din ţară. Comisionul meu era între 50 de lei, până la 300 de lei, în funcţie de suma sau sumele pe care le ridicam.
Reporter: Fii un pic mai explicită. Persoana înşelată unde trebuia să trimită banii care i se cereau la telefon? Exista vreun criteriu de alegere al acestor oameni?
E.C: Sumele porneau de la 2100 de lei şi puteau ajunge până la 8000-10.000 de lei. Cum ţi-am spus, depindea de ceea ce credea că a câştigat persoana înşelată. Şi nu mă refer doar la mine când spun aceste sume, ci şi la celelalte „săgeţi”. Luam comisionul meu, apoi trimiteam mai departe către rudele deţinuţilor. Deţinuţii angrenaţi în această afacere alegeau numere de telefon la întâmplare. Şi, dacă cei apelaţi aveau ghinionul să răspundă şi să anunţe apoi sumele „câştigate”, li se cerea un comision, pentru a obţine aşa zisele câştiguri, trimis prin diferite bănci. Mi se trimitea contul pe loc şi ridicam banii imediat. Cel înşelat mergea la cea mai apropiată bancă, un oficiu poştal, sau online, sau prin altă formă rapidă de trimitere. Depindea şi de mine, de cât de aproape eram de genul acesta de instituţii, ca să pot ridica banii cât mai repede.
Reporter: Totuşi, cei ce se credeau câştigători nu întrebau de ce trebuie să depună aceşti bani într-un cont?
E.C.: Nu, pentru că erau ţinuţi în „priză”, telefonic, de către mai mulţi băieţi din grupul din penitenciare. Ei se dădeau drept funcţionari bancari, directori ai unei firme de telefonie mobilă, arhicunoscută. Se mai „înţepau” şi bănci, în mod direct. De fapt, acesta a fost şi motivul pentru care am fost prinşi. S-au dat banii direct către contul unei bănci, pe firmă, nu direct în contul celui înşelat. Telefona unul dintre deţinuţi, la cel pe care dorea să-l înşele, prezentându-se drept director de la firma cutare de telefonie mobilă. El îşi făcuse un cont deja, prin intermediul internetului. Apoi, ruga pe reprezentanta băncii respective să livreze în contul cutare o sumă de bani. Funcţionara trecea acea sumă. Eu nu primeam decât numărul de cont şi mergeam să-i ridic. Erau bani pe care îi împărţeam şi cu alţii. De multe ori, seara, când se strângeau toţi banii, sau imediat ce-i primeam, îi trimeteam în diferite zone ale ţării. Ajungeau la soţiile, rudele, celor care erau deţinuţi în penitenciare şi care îi înşelau pe respectivii. Abia după ce am fot reţinută am aflat cum procedau cei din penitenciar, cu băncile.
Reporter: Cât timp ai practicat această…afacere?
E.C.: De prin 2009. La început s-a mers pe SMS-uri, cartele valorice, cu sume de bani mult mai mici. Apoi, de pe la începutul lui 2011, DIICOT Ploieşti deja a încercat să strângă grupul. Noi, toţi, eram 13 inşi, cei care am fost reţinuţi la Bistriţa Năsăud pe 24 februarie 2012, plus alţii 16 dintre cei care „lucrau” din detenţie. Practic, aceştia comiteau infracţiunea. Pe noi, cei de afară, ne-au asimilat cu grupul infracţional, pentru faptul că am avut legătură cu aceşti deţinuţi dar, în afară de fiul meu, nu cunoşteam pe altcineva şi nici pe cei cărora le trimiteam banii, nici prin telefon măcar, şi nici cu păgubitul. De exemplu, vorbeam cu cineva închis la penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa, fără să ştiu că e de acolo, fără să ştiu cum îl cheamă. Eram sunată şi mi se spunea tanti „E” sau „mami”, mergeţi să ridicaţi nişte bani şi puneţi-i la adresa cutare, pe numele cutare, la Botoşani sau în altă parte. Dar ne-au băgat în aceeaşi oală, cu înşelătorie şi grup infracţional, pentru că se cunoşteau între ei, cei din detenţie.
Reporter: Cum v-au prins? Ai avut remuşcări, ştiind că aceşti oameni sunt înşelaţi?
E.C.: Pe tot parcursul anului 2011 fuseseră deja foarte multe reclamaţii de la cei înşelaţi, din toate colţurile ţării. Cele mai multe au fost din zona Clujului, Bistriţei, Timişoara. Acesta e şi motivul pentru care ne-a preluat Bistriţa Năsăud. Şi-apoi, am aflat mai târziu că, spre ghinionul nostru, una dintre păgubite este cumnata prim-procurorului Ioan Lumperdean de la DIICOT Bistriţa Năsăud. A mai fost un caz, cu un cadru militar din Cluj Napoca, despre care cred că a fost ultimul păgubit, nu de mine, cu o sumă mare de bani. Nu ştiu exact. Sincer, în februarie 2012, când deja eram reţinută la Bistriţa, mi s-a spus de către un anchetator că banii pe care i-am ridicat la un moment dat, au fost puşi de o mamă care are copilul bolnav de leucemie şi suma trimisă era din ajutorul umanitar pe care îl primise. Asta m-a marcat mult, fiind şi eu mamă. Poate că nu e o scuză, dar niciodată nu am ştiut cine sunt cei care au trimis banii. De multe ori mă gândeam, că nu prea îmi venea să cred că sumele mari de bani pe care le trimiteau unii proveneau din muncă cinstită, mai ales pe criza asta. Dar, pentru aceea mamă cu copilul bolnav e singurul regret pe care îl am, pentru ceea ce am făcut. În schimb, pentru ceilalţi, care puneau sume imense… Să vezi, culmea! Mi s-a întâmplat prin ianuarie 2012, să merg la o bancă din Câmpina şi să ridic 1500 de dolari, iar în timp ce făceam formalităţile, am primit pe un alt cont, 1500 de euro, de la aceeaşi persoană. I-am ridicat şi pe aceştia şi când să plec, mă anunţă funcţionara că mai primisem 3800 de lei, tot de la persoana respectivă. Asta s-a întâmplat o singură dată. De unde aveau atâţia bani şi mai vroiau să şi „câştige” alţii!
Reporter: Cum a fost să stai trei luni în arest? Ai mai avut o astfel de experienţă?
E.C.: Nu. E pentru prima dată şi cred că este un marcaj pentru fiecare dintre cei care trec prin aşa ceva. Unii spun că ar fi iadul. Alţii, valabil pentru ciripitori, sifonari, adică turnători, spun că trăiesc „modern”. Acum, totuşi, pot să-ţi spun din propria experienţă. Nu ştiu cum e în alte aresturi, dar la cel de la IJP Bistriţa Năsăud, în afară de privarea de libertate şi un program pe care trebuie să-l respecţi, în rest, nu te bate, nu te înjură nimeni. Chiar aş vrea să le mulţumesc lucrătorilor de acolo, pentru că nu ne-au făcut pe toţi 13 să simţim viaţa de după gratii. Nu este chiar atât de rău. Ne trezeau la 6 dimineaţa, la apel, cu vorbe şi ton civilizat. Ne spălam, apoi la 7.30 ni se aducea micul dejun care consta în ceai, ouă fierte, margarină, marmeladă, cârnaţi. Era o mâncare gustoasă, nealterată, ba chiar proaspăt făcută, caldă. Începând de la ora 8 era programul administrativ, să-ţi speli rufe, să-ţi faci curat. Nu era obligatoriu să ieşi la aer, în curte. Chiar puteai să mai dormi, până la 9. Şi în timpul anchetei, anchetatorul s-a purtat foarte civilizat cu mine şi, cred că cu toţi. Nu mi s-a adresat niciodată pe un ton anume, prin care să mă facă să mă simt ca atare, adică un infractor. Aproape că le mulţumesc celor de la DIICOT Bistriţa, pentru că ne-au oprit această afacere, după ce ne-au urmărit un an de zile, adunând împotriva noastră probe indubitabile. Într-adevăr, se ajunsese prea departe. Acum, Curtea de Apel Cluj ne-a lăsat în libertate 30 de zile, sub control judiciar, pe toţi cei implicaţi, mai puţin două persoane care aveau cazier. Asta înseamnă să mă prezint la poliţia de pe raza căreia am domiciliul, după un program prestabilit. Ca pedeapsă, pentru faptele la care am fot încadrată, risc să fac închisoare între 3 şi 15 ani. Va trebui să mă prezint la Bistriţa, la instanţă, la trecerea celor 30 de zile. Pentru toţi cei care încearcă să comită infracţiuni, le spun că nu e de joacă. Apoi e vorba de tensiunea mare în care trăieşti, ştiind că poţi fi prins.
Reporter: Ce-i sfătuieşti pe cei care sunt amatori de „câştiguri” prin SMS?
E.C..: Să-şi deschidă ochii şi mintea şi să verifice la companiile de telefonie mobilă, dacă au iniţiat vreun concurs. Culmea este că mulţi dintre cei înşelaţi şi, despre care am aflat cu această ocazie că sunt oameni cu studii, cu poziţii sociale deosebite, s-au lăsat păcăliţi, crezând în poveşti frumoase.
