După nici o lună de zile de la inaugurare, pasajul rutier de la DN1 începe să arate mai mult a lucrare balcanică, decât a investiţie cu fonduri comunitare şi la standarde europene. Tencuiala laterală a unei pasarele a început să se exfolieze şi să cadă. Fenomenul a fost observat de un reporter de la Max-media.ro. De aici până la sosirea unei televiziuni centrale nu a mai fost decât un pas. Din materialul difuzat de Antena3, am putut afla de existenţa unor vecini ai pasarelelor nemulţumiţi de nivelul de poluare fonică produs de această investiţie foarte importantă pentru comunitatea noastră, în valoare de circa 6 milioane de euro. Nu credem că actualul pasaj rutier ar putea genera o poluare fonică mai intensă decât cea existentă în varianta folosirii vechiului drum de acces în ambele sale sensuri. E curios, totuşi, cum se poate ajunge de la admiraţie la acuze în doar câteva săptămâni. În legătură cu apariţia acestor fisuri în tencuială, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, ne-a declarat: „Ştim de existenţa acelei porţiuni în care a căzut tencuiala de pe un perete lateral al podului. Betonul este încă umed şi încă mai lucrează, din acest motiv apărând exfolieri ale finisajelor de suprafată. Conducerea Primăriei Câmpina era la curent cu această situaţie, dar faptul că aceste fenomene se petrec pe suprafeţe mici şi se încadrează în normative, ca defecte în tolerantă, ele nu ridică probleme pentru trafic, întrucât nu afectează structura de rezistenţă a lucrării. Aş mai adăuga faptul că lucrarea are o perioadă de garanţie de 24 de ani, răstimp în care constructorul, la solicitarea beneficiarului, va remedia obligatoriu, pe cheltuiala sa, orice problemă apărută.”
E neîndoios că tencuiala căzută nu afectează structura de rezistenţă a construcţiei şi nu pune în pericol siguranţa şoferilor care traversează cele două poduri peste DN1, dar parcă prea puţin timp s-a scurs până la apariţia primelor semne că lucrările s-au executat, în unele locuri, mai uşurel, mai de mântuială. Într-un stil pompieristic, deşi timp a fost berechet, de-ar fi să ne amintim numai la câte amânări ale inaugurării investiţiei s-a recurs. Iar dacă unele lucrări s-au executat ca pe la noi, auditul trebuia să se realizeze ca pe la ei.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!