Știri

Sute de copii şi părinţi au pus stăpânire pe Centrul Civic

Sâmbătă şi duminică, Centrul Civic a aparţinut numeroşilor copii veniţi să participe la «Jocurile Copilăriei», un eveniment aflat la prima ediţie, organizat de Casa de Cultură «Geo Bogza», cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. Prin acest eveniment, organizatorii au dorit reînvierea jocurilor copilăriei în aer liber, încurajarea părinţilor în descoperirea şi dezvoltarea abilităţilor native ale copiilor – sportive sau artistice,  dar şi reîntoarcerea la tradiţii. Au fost aduse în stradă concursuri, spectacole şi ateliere demonstrative de creaţie. În fiecare zi, spectacolele au durat 10 ore, de la ora 09.00 la ora 19.00. Cele mai căutate ateliere de creaţie au fost atelierul de tapisat (unde copiii au învăţat cum se ţese la gherghef un semn de carte), atelierul de împletituri din piele, atelierul de sculptură – susţinut de meşterul popular Ion Solyom, atelierul de pictură pe turtă dulce (în cadrul căruia copiii au construit şi pictat căsuţe din turtă dulce), atelierul de origami & impletituri brăţări din material textil & figurine din baloane & face-painting (susţinut de Fundatia Zamolxes, atelier în care doritorii şi-au putut crea singuri, cu ajutorul imaginaţiei proprii, un mic colţ de viaţă: animăluţele din hârtie cu habitatul lor), atelierul de creaţie jucarii din lemn, atelierul de pictură, cel de creaţie a figurinelor din marţipan – sustinut de artişti cofetari, atelierul de modelaj în lut şi pictură pe sticlă, atelierul de olărit, precum şi atelierul de ecopodoabe.

 Sâmbătă s-au desfăşurat concursuri de desene pe asfalt, o întrecere cu bicicletele, dansuri moderne şi populare, un spectacol de step coregrafic interactiv (oferit de Clubul de limbi străine Frizzly), dar şi două spectacole de teatru de păpuşi, punerile în scenă fiind opera artistului păpuşar Alin Antemir, care i-a purtat pe copii în lumea fantastică a păpuşilor ţinute în viaţă de câteva sfori. Foarte apreciată a fost demonstraţia de step coregrafic interactiv făcută de cei de la Clubul Frizzly. Ansamblul popular Brăduleţul din Câmpina şi trupa Horaţiu Dance Project din cadrul Clubului Copiilor Câmpina au cucerit şi ele aplauzele spectatorilor. Duminică dimineaţă, demonstraţia de karate în stil shotokan a copiilor care activează în cadrul Clubului Aiko din Câmpina i-a convins pe copii şi pe părinţi de importanţa şi efectele benefice ale sportului. Rapsodul popular Solyom Ion, a susţinut, duminică dupa-amiază, un recital de muzică populară la muzicuţă. Tot duminică, s-a mai desfăşurat un concurs pe role. Membrii ansamblului folcloric „Ca la Breaza” au încheiat în forţă seria evenimentelor din cadrul „Jocurilor Copilariei”. Părinţii însoţitori nu au fost neglijaţi de organizatorii evenimentului, ei având posibilitatea de a se  relaxa la terasele special amenajate. De asemenea, ei au putut cumpăra produse tradiţionale româneşti de la   Târgul de Bunătăţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare