Spitalul Judeţean de Urgenţă oferă condiţii precare pacienţilor internaţi

În ultimii ani, despre Spitalul Judeţean ni s-a plâns multă lume, bolnavii internaţi în această unitate fiind nemulţumiţi de condiţiile precare găsite aici. Nemulţumirile ne-au parvenit recent nu de la cei externaţi, care au avut nefericirea să “beneficieze” de serviciile medicale din cel mai mare spital al judeţului, ci de la însoţitorii acestora.
Concret, într-una din zilele trecute, la redacţie ne-a sunat o cititoare fidelă a revistei noastre, Luiza Sitaru, câmpineancă get-beget şi rezidentă în Emiratele Arabe de un deceniu, care ne-a relatat ulterior, în câteva scrisori electronice, experienţele nefericite pe care le-a trăit în timpul ultimei sale vacanţe petrecute în România. La sfârşitul lui iunie 2013, tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Dar iată, prin cuvintele cititoarei noastre, povestea greu de crezut a celor trăite de tatăl ei în perioada în care acesta a fost internat în primul spital al capitalei judeţului.
“Recent, eu şi familia mea am trecut  prin momente dificile, care implică sistemul medical românesc. În această vară, din nefericire, tatăl meu a suferit un accident vascular cerebral, în prezent fiind invalid şi paralizat pe partea stângă a corpului, inclusiv faţa. Aş vrea să semnalez câteva lucruri cutremurătoare pe cale le-am trăit cât am stat lângă tatăl meu, în perioada internării sale. În ziua când a avut accidental vascular cerebral a fost spitalizat urgent la Câmpina, dar lipsa secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Municipal Câmpina a făcut să fie  transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Acolo a început coşmarul: saloanele murdare, totul deplorabil, mizerie peste tot, gândaci şi un personal neatent, dar gata să primească mită în orice moment. Nu vreau să înţelegeţi că mă plâng, dar aş dori să semnalez aceste oribilitati prin care bolnavii din judeţul nostru trec atunci când ajung în această instititie numai pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a încerca să determin îndreptarea situaţiei. Condiţiile mizerabile erau agravate de lipsa medicamentelor (am fost rugaţi zilnic să mergem să procurăm medicamente de la farmacia de lângă spital). Nemaivorbind de lipsa de atenţie a personalului medical. Asistentele, dacă erau întrebate orice referitor la starea tatălui meu, răspundeau cu “nu ştiu”. În plus, imobilizat şi paralizat fiind, a căzut din pat noaptea, deoarece nu i-a fost ridicată bara de protecţie a patului. În urma căzăturii, s-a rănit la şold şi la picior, iar când am cerut să i se facă o radiografie, ni s-a spus “Suntem spital de urgenţă, nu avem filme pentru radiografie”, deşi noi ne oferisem să cumpărăm aceste filme. Tatăl meu a fost internat în perioada 29 iunie – 9 iulie 2013, la Secţia Neurologie, salonul 11.

 Dintre toate serviciile deplorabile la care a fost supus părintele meu, dar şi alţi bolnavi, aş aminti câteva care m-au şocat mai puternic. Cheile de la duşuri erau disponibile după programul îngrijitorilor, dar oricine din conducerea spitalului se putea întreba cum ar putea nişte  oameni invalizi şi semiparalizati sa se dea jos fără ajutorul rudelor pentru a căuta cheia, în condiţiile în care noi familiile aveam program strict de vizite de la 15.00 la 20.00, în cursul săptămânii. Am plătit mită ca să putem intra la vizită cu 10 minute înaintea începerii programului, pentru a-i  da de mâncare bolnavului (am refuzat să îi dăm tatălui meu mâncare cu gândaci, aşa că acesta era nevoit să ne aştepte să venim cu mâncarea gătită de acasă). Am plătit mită să i se pună o ploscă. Întreb acum: Cine ne poate despăgubi pentru faptul că tatăl meu a căzut din pat în timpul internarii. Am primit reclamaţie că “luăm aerul bolnavilor” vizitându-l pe tatal meu în număr mare (patru adulţi). Aer condiţionat nu exista decât pe palierul birourilor administrative. Surorile medicale reacţionau la chemarea pacienţilor după metoda “bătut în cană cu linguriţa” în toiul nopţii; altfel nu se sesizau. Pe 9 iulie, familia mea a primit un telefon prin care ni se solicita să ne prezentăm de urgenţă la spital, ca să îl luăm pe tata acasă, deşi starea lui nu se îmbunătăţise. Imediat l-am transferat la o clinică particulară din judeţ pentru asistenţă medicală şi recuperare. Încă o dată aş dori să avertizez şi alte familii ce se vor afla în situaţia mea, să stea departe de acest spital, iar dacă din nefericire ajung acolo, să aibă grijă în permanenţă de bolnavii dumnealor. Despre gândacii din frigidere sau gândacii de pe mâncarea bolnavilor, mi-e silă să mai vorbesc. Oricum, sunt hotărâtă să mă adresez şi altor organe abilitate, inclusiv domnului Arafat, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.” A.N.