Știri

Societatea Geamila atacă hotărârea Consiliului Local de majorare a tarifului pe traseul Voila

În urmă cu mai bine de o lună, Consiliul Local aproba o hotărâre prin care accepta creşterea tarifului practicat de societatea Eliro pe traseul Voila. În ciuda avizului negativ privind legalitatea dat de secretarul Paul Moldoveanu, consilierii au aprobat majorarea tarifului la 2 lei.Reacţiile nu au întârziat să apară. Consilierul juridic al Consiliului Local, Laurenţiu Olăraşu, a prezentat Legislativului local plângerea prealabilă a societăţii Geamila Impex, direct interesată în acest caz, pentru că a concurat cu Eliro la licitaţia pentru obţinerea acestui traseu. În adresa oficială înaintată Consiliului Local, administratorul firmei Geamila, Gheorghe Ştefan, susţine că: “În caietul de sarcini achiziţionat în vederea participării la această licitaţie, aprobat prin HCL 128/28 august 2008, era stipulată şi obligaţia fiecărui participant de a prezenta preţul ce urmează a fi practicat pe traseul pe care îşi va desfăşura cursele zilnice de transport public local persoane. Pentru preţul cel mai mic oferit, stabilit conform hotărârii, se acorda un număr de 20 de puncte, iar pentru scăderea preţului de pornire se acordau două puncte pentru fiecare 0,10 lei, astfel că pentru câştigarea licitaţiei acest criteriu a avut o însemnătate covârşitoare”.La licitaţia cu pricina, Eliro a ofertat traseul la preţul de 0,90 lei, în vreme ce principalul contracandidat, SC Geamila, a oferit un preţ de 2 lei. Mai mult, se susţine că “atât în caietul de sarcini, cât şi în contractul încheiat între autoritate şi SC Eliro se mai arată că dacă societatea câştigătoare a licitaţiei va proceda la modificarea preţului biletelor de călătorie în termen de un an de la încheierea contractului, această împrejurare va atrage rezilierea contractului”!Administratorul societăţii Geamila, Gheorghe Ştefan, mai susţine că “hotărârea de majorare a tarifului este în contradicţie cu contractul încheiat şi aduce prejudicii cetăţenilor Câmpinei prin avantajarea vădită a respectivei societăţi comerciale, fiind evidentă conivenţa existentă la momentul ţinerii licitaţiei, dată la care era stabilită strategia care o poate desemna ca şi câştigătoare, fără însă a avea pierderi însemnate rezultate din practicarea unui tarif mai mic”.Laurenţiu Olăraşu le-a solicitat consilierilor un punct de vedere, plenul stabilind că administraţia locală nu renunţă la această hotărâre, asumându-şi implicit un nou proces în faţa instanţei de contencios administrativ.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare