În perioada 15 -16 august, a avut loc la Câmpina prima ediție a festivalului de scurtmetraje Shot Film, un eveniment marca Kinofest. Shot Film Câmpina este un proiect cultural românesc, original, realizat de Asociația Tata Verde și cofinantat de Primăria și Consiliul Local Câmpina. Acest festival s-a adresat tinerilor și adulţilor pasionați de film.
Intenția organizatorilor a fost de a oferi publicului câmpinean experiența unui festival ințernational de film, dar mai ales de a aduce tot ce este mai nou din domeniul digital – filme, new media. Agenda a cuprins proiecții de filme premiate la festivaluri internaționale de profil, precum și un concert și after-party. “Ideea inițială a fost să realizăm un eveniment de mai mare anvergură, cu 3 zile de program, două zile de proiecții de filme și o zi dedicată unui atelier de film digital, urmat de o expoziție de artă foto digitală. Finanțările obținute nu ne-au permis însă decât organizarea a două zile de proiecții de filme, dar intenționăm să atragem alte fonduri pentru realizarea, până la finalul anului, și a celorlate două acțiuni ale proiectului nostru. Și, pentru că este vară, ne-am gândit să aducem scurtmetrajele digitale nu în sala de spectacol, ci în locații non-convenționale, atent selectate – Club Live, Millia Pub, Cofee Shop, Ice Factory (fostul Vento), în care tinerii aleg să-și petreacă timpul liber”, ne-a declarat Anca Huțu, președinte Asociaţia Tata Verde.
În Club Live, după proiecții, a avut loc un concert live extraordinar susținut de Mike Vlahopol & The Crossroads, care a durat mai bine de 2 ore și la care au luat parte peste 70 de persoane.
În cele două zile de proiecții au fost vizionate până la 50 de scurtmetraje de animație și ficțiune, în fiecare locatie. Se estimează că numărul total al spectatorilor acestui eveniment a fost de aproximativ 300 de persoane.
“Dorim ca acest festival să devină o tradiție în mica noastră urbe și să reușim să aducem în fiecare an cât mai multe filme digitale originale, inedite, premiate. Pentru ediția de anul acesta trebuie să mulțumim Primăriei și Consiliului Local Câmpina, sponsorilor – Neptun, Cellutec, Lemet, Delice Internațional, partenerilor – Elstar, Inbox Solution, Oscar, Amana Inn, precum și partenerilor media – Europa FM, Best FM, Valea Prahovei, Info Câmpina, Ziarul Oglinda, Telegrama, Expresul de Prahova și site-ului www.yotransfer.ro. Mulţumim de asemenea locațiilor partenere – Club Live, Millia Pub, Coffe Shop și Ice Factory. Mulțumim Mike Vlahopol & TheCrossroads pentru un spectacol minunat! Mulțumim voluntarilor pentru contribuția adusă la organizarea acestui eveniment! Nu în ultimul rând, mulțumim publicului câmpinean pentru deschiderea către nou, precum și pentru interesul față de scurtmetrajele digitale”, a mai adăugat președinta Asociației Tata Verde, Anca Huţu.
Prezent în fiecare seară la manifestările festivalului, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul local, Florin Frăţilă, a declarat: “Mă bucur că am crezut din primul moment în acest demers cultural inedit iniţiat de Asociaţia Tata Verde, pentru că, iată, el îşi găseşte audienţă în rândul tinerilor. Îi felicit pe organizatori şi pe colegii din administraţia locală care au înţeles să finanţeze, atât cât s-a putut, primul pas al unui festival de film digital, concept artistic poate mai puţin răspândit în România. Suntem în pas cu vremurile şi asta nu e puţin lucru”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!