„De vorbă cu părinții mei” sau dialogul între generaţii
Săptămâna trecută au avut loc la Câmpina alte două evenimente culturale demne de a fi menţionate.
Ultima serată culturală găzduită de Librăria Elstar joi, 4 aprilie, s-a concentrat asupra unui volum care a cunoscut un real succes mediatic, coordonat de prof. Denisa Stoicescu, cadru didactic al Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, intitulat foarte inspirat „De vorbă cu părinții mei”, în care s-a încercat dezvoltarea unui real dialog între două generații. Prof. Denisa Stoicescu a afirmat că, în concepția sa, familia este una dintre cele mai importante valori pe care le are o societate, iar volumul a apărut din încercarea de a răspunde la întrebarea dacă părinții elevilor clasei a cărei diriginte este își cunosc cu adevărat copiii. Fiecare adolescent a fost invitat să scrie două scrisori adresate părinților, una în care să le mulțumească pentru ceea ce au făcut pentru ei, iar alta în care să-și golească sufletul și să le dezvăluie părinților nemulțumirile. „Am încercat să realizăm mai degrabă o carte pentru părinți, nu pentru copii”. Intervențiile a trei adolescenți plini de dinamism, energie și sinceritate au condimentat și completat precizările dirigintei, subliniind suplimentar implicarea profesională, dar și afectivă a acesteia, atât de lăudabilă, dar și de rară.
Codruț Constantinescu, moderatorul întâlnirii, a sublinat faptul că trăim, totuşi, vremuri nu numai caracterizate de prosperitate materială, dar și de pace, tinerii prezenți, autori ai volumului, fiind cea de-a treia generație de români care nu a cunoscut ororile vreunui război, realitate care era foarte familiară românilor de acum șapte-opt decenii. De atât de multe ori tații plecau la război, fiind încorporați în Armata Română, lăsându-și copiii acasă, fără să știe dacă-i vor mai revedea vreodată. Și în multe cazuri cam asta se întâmpla, cimitirele militare de pe Valea Prahovei, dar nu numai, fiind o dovadă elocventă. Pe atunci tații mureau pentru România și, implicit, pentru copiii lor. Se poate spune că, indiferent de natura problemelor care există între părinți și copii, nimic nu este ireparabil, atât timp cât cele două părți stau față în față. Psiholgul Felix Mușat a susținut un discurs plin de miez, contextualizând, afirmând că în ciuda faptului că lumea românească de azi oferă din ce în ce mai multă prosperitate, totuși dezvoltarea tehnologiilor moderne de comunicare răpește legătura care se forma între copii și părinți în alte timpuri, producând un adevărat fenomen de înstrăinare. „Trebuie să recunoaștem că azi, în anul 2019, este din ce în ce mai greu să fii părinte. Azi, părintele este supus unei mari presiuni. Cartea voastră este o punere pe tavă a sufletelor voastre. În societatea noastră este foamete, foame de părinții noștri și foame de copii noștri”. La finalul seratei, tinerii autori ai volumului s-au simțit adevăraţi scriitori și au acordat autografe, imortalizând un moment care, mai mult ca sigur, se va grava în amintirea lor.
Două personalități feminine fabuloase ale României interbelice: Jeni Acterian şi Alice Voinescu
Cea de a șasea ediție a Conferințelor Culturale Lemet, desfăşurată vineri, 5 aprilie, la Casa de Cultură „Geo Bogza”, a fost o adevărată invitație la lectură. Inițiatorul evenimentelor, Codruț Constantinescu, a prezentat, pe scurt, impresionantul CV academic dar și publicistic al Serenelei Ghițeanu, care a absolvit Universitatea Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Franceză-Română şi Masterul de Studii de Cultură francezã. De asemenea, a obţinut doctoratul în Literatură franceză la Universitatea din Bretagne-Sud, Franţa, în 2009. A publicat în limba franceză volumele : Sylvie Germain. La Grâce et la Chute (Institutul European Iaşi, 2010), Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité (Presa Universitară Clujeană, 2013), Marguerite Duras ou le goût du vertige ( Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016). A publicat în limba română volumele : Ora de citit (Ed. Alfa, Iaşi, 2011), A doua oră de citit (Editura Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 2015) şi este co-autoare, cu Bujor Nedelcovici, a volumului Scriitorul, cenzura şi Securitatea (Ed. ALL, 2009). Serenela Ghiţeanu este conferenţiar universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Facultatea de Litere și Știinte, unde predã urmãtoarele cursuri: Literatura francezã a sec. XX, Culturã şi Civilizaţie francezã, Literatura exilului românesc din Europa şi un curs de Literatură francezã contemporanã. Este colegă de catedră cu doi câmpineni, profesorii Ion si Andy Bălu.
Serenela Ghiţeanu, invitata acestei ediţii a Conferinţelor Culturale Lemet, a prezentat două personalități feminine fabuloase ale României interbelice: Jeni Acterian şi Alice Voinescu. Ale căror jurnale fascinante rămân o dovadă a timpurilor trăite de bunicii și străbunicii noștri.
„Orice s-ar spune, suntem în continuare vrăjiți, fermecați de perioada interbelică, chiar dacă ea a fost profund mitizată, iar apoi demitizată. România Mare, în ciuda unui curent antisemit foarte pronunțat, reprobabil și bine reprezentat electoral, a avut și o capacitate remarcabilă de a integra cultural reprezentanți ai minorităților, căci, să nu uităm, 30% din populație era de altă origine decât română. Iar mozaicul naționalităților care trăiau în acea Românie era spectaculos: erau sași, maghiari, lipoveni, bulgari, turci, ucrainieni, mulți evrei, șvabi, greci, armeni etc. Jeni Acterian era de origine armenească, iar Mihail Sebastian, o personalitate extraordinară a interbelicului nostru, de origine evreiască. Din punctul meu de vedere, acesta a fost geniul poporului român, capacitatea de a-l integra pe celălalt și poate că și de aceea a rezistat în istorie, în ciuda tuturor furtunilor care, știm bine, nu au fost puține” – a subliniat Codruţ Constantinescu.
Jeni Acterian are meritul de a nu se fi lăsat amăgită de mirajul Mișcării Legionare, spre deosebire de cei doi frați ai săi (Arșavir, care a făcut și pușcărie în perioada comunistă și care și-a scris și publicat jurnalul său și Haig, care a fost trimis pe front în linia întâi de regimul antonescian, murind în timpul asediului Sevastopolului). Jeni Acterian și-a început jurnalul în 1929, la vârsta de 16 ani și chiar foarte tânără fiind, dovedește o precocitate intelectuală remarcabilă (lecturi foarte grele, pentru o adolescentă). Este și jurnalul unei femei foarte greu de mulțumit. Inițial, cartea publicată după 1990 la Editura Humanitas, îngrijită de fratele său supraviețuitor (care a și cenzurat în bună măsură conținutul jurnalului surorii sale), s-a numit „Jurnalul unei ființe greu de multumit”, care s-a transformat însă în ediţia a doua, definitivă și integrală, în „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”. Ediția finală cuprinde toate cele 1400 de pagini ale jurnalului original (din care 400 au fost traduse din limba franceză, căci Jeni Acterian, așa cum era normal pentru orice intelectual interbelic ce se respecta, era fluentă în limba franceză). Jeni Acterian a murit în 1958, la numai 47 de ani, suferind timp de patru ani de cancer. Fratele său, prevăzător, a îngropat jurnalul, pentru a nu fi găsit și confiscat/ distrus de autoritățile comuniste.
Alice Voinescu provenea dintr-o distinsă familie de intelectuali români antebelici și a fost eleva lui Titu Maiorescu, care i-a și coordonat teza de licență. După studii solide în Occident, ea fiind prima româncă ce a obținut doctoratul în filosofie la Sorbona, s-a întors în România, chiar dacă avusese oferte de a preda în Statele Unite (ce diferență față de exodul academic de după 1990!). În România a devenit profesor universitar în cadrul Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. Alice Voinescu și-a început jurnalul în 1928. Fiind o regalistă înfocată, a fost închisă de regimul comunist un an și șapte luni în închisorile Jilava și Ghencea, iar ulterior, până în 1954, a avut domiciliul obligatoriuîn comuna Costești, de lângă Târgu Frumos, supraviețuind fizic doar datorită ajutorului cunoscuților (riscând să moară de foame). S-a stins din viață în 1961. Jurnalul său, în două volume, a apărut după 1990 la Editura Polirom.
