(P) Recent, în perioada 27 – 29 iunie 2019, la Moinești, s-a desfășurat un eveniment medical deosebit, cu anvergură națională și internațională, o întâlnire a discipolilor lui Hipocrat la care au participat peste 800 de medici din toată țara, dar și din străinătate (Italia, Franța, Elveția, Republica Moldova, Ucraina). Este vorba despre ”Zilele Medicale” ale Spitalului Municipal Moinești, eveniment ajuns la a XIII-a ediție și totodată la al XIII-lea succes. Printre participanți s-a aflat și dr. Ion Constantinescu, șeful secției Obstetrică-Ginecologie din Centrul Medical SanConfind.
Întreaga manifestare s-a derulat sub patronajul Societății Române de Chirurgie, Academiei de Științe Medicale, Uniunii Medicale Balcanice, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie UMF „Gr.T.Popa” Iași și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Comitetul de organizare al acestei reuniuni medicale de excepție a fost format din nume importante ale medicinei românești. Spitalul Municipal de Urgență Moinești este condus de prof. univ. dr. Adrian Cotârleț, un foarte bun manager, de al cărui management de succes se leagă și organizarea și găzduirea unui asemenea congres medical.
În perioada amintită s-au aflat la Moinești reprezentanți ai Ministerului Sănătății (secretarul de stat conf. dr. Corina Silvia Pop), medici renumiți, academicieni, profesori doctori din mari clinici universitare din București, Iași, Bihor, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piatra Neamț, președintele Colegiului Național al Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, reprezentanți de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (dr. Vasile Cepoi, președinte), de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, directori de la numeroase spitale din țară.
![]() |
Dr. Ion Constantinescu |
Invitat la sesiunea de chirurgie demonstrativă minim invazivă desfășurată în Spitalul Moinesti, în ziua de 29 iunie, doctorul Ion Constantinescu a făcut parte dintr-o echipă medicală de înaltă ținută. Este important de precizat că toate operațiile au fost transmise în timp real prin rețeaua de telemedicină a spitalului, audiența fiind prezentă în sala de conferință. Una din echipe a fost compusă din: prof. univ. dr. Iordache Niculae (Spitalul Clinic de Urgență “Sf Ioan” Bucuresti), conf. univ. dr. Bradea Costel, conf. univ dr. Costan Victor, asist.univ. dr. Velicescu Cristian (Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sf Spiridon” Iași), dr. Botez Cătălin, dr. Alagha Rani (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași), dr. Constantinescu Ion (Centrul Medical SanConfind).
Având în vedere că fibromatoza uterină devine patologia cel mai des întâlnită în ginecologie la nivel național, prin participarea la această manifestare prestigioasă, doctorul Ion Constantinescu își completează paleta largă de experiență din sfera onco si uro-ginecologică. Este o realizare importantă faptul că șeful secției O-G de la SanConfind a făcut parte dintr-o echipă medicală de un asemenea calibru, aducându-și contribuția la operațiile de extragere a tumorilor uterine voluminoase (fibromul uterin) pe cale vaginală, aşa cum au fost intervențiile medicale realizate la Spitalul Municipal Moinești de către echipa medicală amintită mai sus. Rezultele după o astfel de intervenție sunt spectaculoase, iar reintegrarea socio-profesională a pacientei este rapidă. Aceasta poate pleca acasa deja vindecată din a treia zi după intervenție.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!