Știri

Se încheie parteneriatul public privat de la Bazinul Didactic de Înot

  • Gercom Business a prezentat Consiliului Local raportul de activitate pe ultimii cinci ani
  • În ultima şedinţă din acest mandat, Consiliul Local a hotărât că viitoarea formă de administrare a Bazinului va fi aprobată de noul legislativ după alegerile locale 

Cu aproximativ o lună înaintea expirării contractului de administrare la Bazinul Didactic de Înot (1 iulie 2016), semnat la 1 iulie 2011 cu administraţia publică locală, societatea Gercom Business SRL, patronată de omul de afaceri câmpinean George Armaşu, a înaintat Consiliului Local un raport de activitate ce a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei legislativului din 26 mai.
Printre cele mai importante paragrafe apărute în raport, după cinci ani de funcţionare neîntreruptă în asociere cu administraţia publică locală, proprietarul Gercom Business a subliniat următoarele: 
“În perioada vacanţelor şcolare din anul didactic, elevii din şcolile municipiului Câmpina au avut acces gratuit în intervalul luni – vineri, orele 09 – 15; în această perioadă au frecventat bazinul un număr de aproximativ 100 de copii în fiecare zi, în serii de câte 20-30 de copii (…) în acastă perioadă de gratuitate, copiii practică activităţi libere în apăm sub atenta supraveghere a celor doi instructori ai bazinului; prezenţa elevilor câmpineni este foarte intensă în perioada vacanţelor de vară, respectiv 15 iunie – 15 septembrie.
Conform contractului de asociere şi regulamentului elaborat de Consiliul Local, elevii din şcolile din Câmpina au acces gratuit şi în timpul anului şcolar, în intervalul 09 – 15, de luni – vineri, în mod organizat cu clasa şi profesor supraveghetor, administratorul asigurându-le condiţiile de desfăşurare a orelor de înot.
În decursul celor cinci ani, prezenţa în timpul anului şcolar la programul de gratuitate a fost foarte redusă. Singura şcoală care a participat sporadic la acest program a fost Şc. Gen. Ion Câmpineanu, cu prof. Cătălin Marisoiu. În cursul anului 2016, a fost prezentă şi Şc. Centrală cu prof. Dinu Daniela Simona.
Pentru stimularea activităţii de înot în timpul anului şcolar, SC Gercom Business SRL a trimis invitaţii către toate şcolile şi liceele din Câmpina, adresate directorilor pentru a frecventa bazinul de înot gratuit în timpul orelor specificate în contract.
În perioada anului şcolar, administratorul bazinului a asigurat în permanenţă instructor de înot pentru cursurile de iniţiere, conform programului de gratuitate.
În decursul derulării contractului, au luat fiinţă următoarele cluburi şi asociaţii, care desfăşoară activităţi sportive la Bazinul de înot:
– Club GRC (prof. Botoacă Cătălin, prof. Lazăr, antrenor Zahiu Raluca)
– Club Barracuda (prof. Cojocaru Gabriel, antrenor Cojocaru Ioana)
– Club Contratimp (antrenor Postolache Octavian).
Acestea sunt principalele cluburi şi asociaţii care desfăşoară activităţi sportive, respectiv cursuri de înot pentru iniţiere şi performanţă.
De asemenea, Asociaţia Pro Câmpina desfăşoară diverse programe în colaborare cu Bazinul de înot şi cluburile sus amintite.
Administratorul bazinului a întreprins activităţi de informare în rândul elevilor şi părinţilor pentru înscrierile la clasa cu profil de înot înfiinţată anul acesta la Şc. Gen. nr. 1. 
Bazinul de înot este frecventat de un număr destul de mare de locuitori ai oraşului Câmpina, care desfăşoară înotul de plăcere sau în urma recomandărilor medicale.
În aceşti cinci ani de activitate s-au desfăşurat mai multe concursuri, în colaborare cu Consiliul Local Câmpina şi Casa Tineretului sau Cluburile sportive care desfăşoară activităţi la bazin. Astfel, copiii din Câmpina au luat parte iarna la Cupa Moş Crăciun, în fiecare an, începând din 2011 (…) Cupa Iepuraşul începând din anul 2013.
Alte competiţii:
– Concursul naţional Masters – organizat de Clubul Contratimp şi Gercom Business, ajuns la ediţia a IV-a. La aceste concursuri participă înotători din întreaga ţară sau străinătate, cu vârsta peste 25 ani. La acest concurs au participat în fiecare an celebri campioni naţionali şi olimpici ai României: Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu, Tamara Costache. La fiecare ediţie, participarea a fost de aproximativ 100 de înotători, în anul 2016 având ca participanţi şi membrii unui club din Ruse – Bulgaria.
– Concursuri organizate împreună cu clubul sportiv Barracuda, condus de prof. Cojocaru Gabriel – Cupa Înotătorului AS. Octombrie 2014 – 200 participanţi, octombrie 2015 – 250 participanţi; mai 2016 – se va organiza.
La aceste concursuri au participat cluburi din mai multe oraşe: Suceava, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Cluj, Turnu Severin.
În timpul acestor cinci ani, prin munca depusă de antrenori şi înotători, cluburile Barracuda şi Contratimp au obţinut rezultate foarte bune la concursurile naţionale. Astfel, administratorul bazinului, Gercom Business SRL, a hotărât să sprijine cluburile asigurându-le accesul în bazin astfel încât să-şi desfăşoare antrenamentele specifice performanţei.
Sportivii clubului Barracuda care au obţinut rezultate la  campionate naţionale: Drăgan Sonia (vicecampioană şi  campioană naţională) şi Costea Bianca (vicecampioană şi campioană naională), medaliate cu bronz.
Campioni ai Mun. Bucureşti: Alexandru Lungu, Alexandru Nistorescu, Drăgan Sonia, Costea Bianca. 
Viecampioni municipali: Cojocaru Ştefan, Costache Ionuţ.
Toţi copiii sunt clasaţi în primii 6 sportivi ai ţării.
Clubul Contratimp a avut următoarele performanţe: 
– două campioane naţionale: Văcaru Andreea (campioană naţională fluture) şi Ellersdorfer Mihaela (campioană naţională şatefetă.
– 10 sportivi calificaţi în primele 20 de locuri la Campionatele naţionale, cadeţi şi juniori.
Clubul Contratimp s-a impliat în multe din concursurile organizate pentru promovarea înotului, fiind organizatorul competiţiei destinate copiilor în februarie 2016.
La finalul acestui raport vom adăuga datele financiar – contabile, conform raportului de venituri şi cheltuieli depuse la finele fiecărui an.
Profit virat la Primăria Câmpina: 2011 – 2716 lei; 2012  – 7840 lei; 2013 – 9855 lei; 2014 – 14.319 lei; 2015 – urmează a fi comunicat după depunerea bilanţului contabil”.
Documentul a fost destul de puţin analizat în plenul Consiliului Local, aleşii fiind mai degrabă interesaţi de ceea ce se va întâmpla după încheierea contractului. Printre ipotezele aduse în discuţie a fost şi aceea a prelungirii cu două sau trei luni a contractului existent, un fel de perioadă de interimat, variantă propusă de primarul Horia Tiseanu, până la identificarea unei soluţii pe termen lung. Concret, pentru administrarea pe mai departe a Bazinului de Înot nu se întrevăd prea multe variante, dacă ar fi să dăm crezare unor oficiali din administraţia locală. Una dintre ele ar fi organizarea unei noi licitaţii din care să rezulte un alt parteneriat public privat, ca şi până acum, dar cu alţi termeni contractuali stipulaţi în caietul de sarcini şi a doua, destul de puţin probabilă, ar fi implicarea Clubului Sportiv Câmpina, clubul municipalităţii, în administrarea bazinului, ceea ce ar putea reprezenta o responsabilitate în plus pentru noua structură sportivă încă neaşezată pe baze solide.
În ultimul lor cuvânt legat de acest subiect, consilierii locali au căzut de acord că, indiferent de soluţie, soarta Bazinului va fi decisă de viitorul legislativ, atunci când se va concretiza o serie întreagă de discuţii aplicate pe acest subiect.

Un comentariu

  1. Au frecventa bazinul de înot gratuit în timpul orelor specificate în contract si elevii clasei a IIIa B Scoala Gimnaziala Centrala,2015-2016.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare