BREAKING NEWSȘtiri

Se adâncește criza în administrația locală câmpineană!

Alianța majoritară în Consiliul Local îl acuză pe primarul Alin Moldoveanu de manipulare și de incapacitate managerială

Până miercuri, 9 iunie, odată cu desfășurarea celor două sesiuni ale ședinței extraodinare ale Consiliului Local convocate de primarul independent Alin Moldoveanu, disensiunile dintre alianța politică majoritară din Consiliu (USR-PLUS, PMP, PNL și Cezar Grama de la Partidul Verde), alături de care s-a poziționat sporadic și PSD, pe de o parte și primarul Alin Moldoveanu, alături de care s-a poziționat frecvent POL, partidul Verde și independentul Costel Filip, pe de altă parte, erau destul de puțin sesizabile. Dincolo de câteva semnale izolate prin presă ori luări de poziție în „parlamentul local”, n-au fost situații de criză, așa cum se întâmplă în prezent.

Începând de miercuri, din jurul prânzului, după ce alianța politică majoritară s-a retras de la lucrările ședinței extraordinare, nervozitatea de pe scena politico-administrativă s-a acutizat odată cu apariția unui comunicat de presă semnat de cei doi consilieri POL, Liviu Briciu și Cosmin Raț, în care aceștia acreditează inclusiv ideea organizării unui referendum local, culminând cu reproșuri directe în cadrul celei de-a doua sesiuni a ședinței desfășurate începând cu ora 17.00 și cu un nou comunicat de presă primit la redacție astăzi, de data asta din partea „aliaților” majoritari, care îl acuză pe primar de manipulare și de incapacitate managerială.

COMUNICAT DE PRESĂ

Manipulare ieftină și circ pentru nimic. Proiectul cu fonduri europene, votat în unanimitate

Ședința de consiliu local, din data de 9 iunie 2021, convocată de îndată de primarul Alin Moldoveanu, a fost încă o dovadă a lipsei totale de comunicare din partea acestuia. Consilierii Alianței PNL, USR PLUS, PMP și Cezar Grama au fost puși în postura de a aproba bătând din palme un proiect prin care câteva firme au primit fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor, proiect în care Primăria era partener. Blocajul a apărut în clipa în care aceștia și-au ”permis” să ceară lămuri suplimentare cu privire la aceste firme.
Drept urmare, ședința s-a desfășurat în două acte. Primul act, ora 10.00 A.M:  ședința a fost deturnata de o comunicare referitoare la consilierul local Cezar Grana, aceasta dovedindu-se pierdere de vreme din moment ce, după 30 de minute de discuții aprinse, consilierii prezenți on-line fiind in timpul programului de serviciu, au părăsit ședința fără a se mai trece la proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi, președintele de ședință fiind clar depășit de situație. Secretara primariei desi a fost atentionata ca se abate de la subiectul sedintei si-a continuat pledoaria.
A urmat actul al doilea cu un început fulminant al primarului municipiului Câmpina, care se crede în continuare în comuna pe care a păstorit-o. Aici, la Câmpina, într-un municipiu de intelectuali, nu poate conduce Consiliul Local într-un mod dictatorial. Aici, consilierii așteaptă dialog, argumente, explicații, nu țipete și manipulări ieftine. Primarul, de fapt, incearca sa puna presiune pe consilieri sa voteze la comanda proiecte care nu respecta cadrul legal, repetand la infinit ca se blocheaza proiectele cu fonduri europene.
Subliniem pentru câmpinenii care se pot lăsa induși în eroare de declarațiile malițioase ale primarului că NICIUN PROIECT LEGAT DE ACESTE FONDURI NU A FOST BLOCAT DE CĂTRE CONSILIUL LOCAL PÂNĂ LA ACEST MOMENT. Proiectul pentru care s-a făcut atâta zgomot a fost votat cu majoritate, „alianța de dreapta” neurmărind nicio clipă blocarea fondurilor europene, ci doar administrarea lor în mod judicios și transparent.
În incheiere, atragem atenția că, din punctul nostru de vedere, incapacitatea managerială a edilului este evidentă. Se vorbește de blocaj. Da, este tot mai evident un blocaj de comunicare, din păcate voit, care îl are că autor pe edilul șef.
Blocajul se regăsește la mai multe niveluri: Primar – Consilieri, Primar – viceprimar, Primar – cu oricine i se opune. Toate acestea vin ca urmare a lipsei de transparență în modul de lucru și comunicare, iar cei afectați suntem cu toții:  consilierii locali (care sunt demonizați în presa aservită politic) și, bineînțeles, toți cetățenii municipiului.

Alianța USR-PLUS, PMP, PNL, Cezar Grama

2 Comentarii  

  1. Daca proiectele lui Moldoveanu nu respecta cadrul legal, de ce au aviz de legalitate de la juristi si de ce sunt avizate apoi de prefectura? Daca erau ilegale prefectura le intorcea sau le ataca in contencios dar nu am auzit sa se fi intamplat asta pana acum.

  2. Sa se facă referendum și să se desființeze acest consiliu local care doar pune bete in roate, și să se facă alegeri pentru un nou consiliu local, să dispară toți acești cățeluși pesedei!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare