Știri

Regalul muzical oferit de Iris şi de Compact a strâns multă lume în Centrul Civic

  •  În ciuda tentei sale electorale marca PDL
Cu toate că Virgil Guran a pierdut, “la mustaţă” mandatul de primar al municipiului în următorii patru ani, scăderea popularităţii sale (a PDL, în general), a fost evidenţiată cel mai bine de reacţia mulţimii câmpinenilor adunaţi joi seara, la spectacolul muzical electoral finanţat de PDL, liderii săi politici încercând, într-un ultim gest disperat, să cumpere cu “pâine şi circ” voturile electoratului local. Pe post de “pâine” au fost miile de sacoşe împărţite furibund de Horia Tiseanu, în precedentele săptămâni,  spectacolul muzical grandios de joi seara luând locul “circului” cu scopuri politice şi electorale, manevră moştenită de mii de ani, de la conducătorii Romei antice.
 Muzică de bună calitate au oferit nu doar monştrii sacri de la formaţiile Compact şi Iris, ci şi mult mai tinerii şi mai puţin notoriii lor colegi de breaslă de la trupa The Sixteens, care au cântat în deschidere, alături de cântăreaţa de muzică etno Georgiana Lepădat şi de rapsodul muzicii populare Vasile Trandafir Vădan. Spectacolul s-a terminat aproape de miezul nopţii, cu un feeric foc de artificii care a umplut atmosfera cu fum şi miros de sulf. Din reacţia spectatorilor la îndemnurile prezentatorului şi ale unor artişti care au evoluat în acest spectacol (îndemnuri cu trimiteri directe spre votarea PDL la Primărie, la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean), ca şi din murmurul surd urmat de puţine aplauze care s-au auzit la urcarea lui Horia Tiseanu pe scenă, era destul de evident că cea mai mare parte a publicului nu avea simpatii pedeliste.
În părculeţul de la Ceas, reprezentanţii USL au fost prezenţi lângă cortul amplasat recent în această locaţie, în mijlocul unei mulţimi pestriţe care se înghesuia să primească baloane şi şepci cu candidatul USL la primărie, liderul liberal Virgil Guran. Un pensionar purtând pe cap o şapcă inscripţionată cu însemnele USL şi cu numele candidatului acestei formaţiuni politice la şefia executivului municipal a fost oprit de un jandarm excesiv de zelos şi de obedient, care l-a avertizat pe bietul pensioner că, dacă nu se leapădă de şapca uselistă şi de balon, trebuie să se îndepărteze cât mai mult de scenă. Omul legii, funcţionar public al MAI, pus în slujba publicului, deci care trebuia să asigure ordinea spectacolului muzical electoral pedelist, a considerat, cu de la sine putere şi cu o precară interpretare a legii, că pensionarul nu avea ce să caute cu însemnele USL în apropierea scenei pe care se desfăşura spectacolul plătit de PDL. Până la urmă, la intervenţia unor lideri liberali, jandarmul a înţeles, după o uşoară dojeneală din partea superiorului său ierarhic, că interpretase greşit indicaţiile primite de la şeful dispozitivului, îngrădind libertatea de mişcare a unui cetăţean paşnic, care nu avea cum să deranjeze desfăşurarea spectacolului şi ordinea publică în zonă. Evenimentul artistic cu scop electoral s-a desfăşurat fără incidente, la reuşita sa contribuind şi faptul că primarul în funcţie Horia Tiseanu a interzis comercianţilor din zonă să vândă băuturi alcoolice. O iniţiativă ce a îndepărta aburii alcoolului de minţile multor specatatori care s-ar fi dedat grabnic “măcar la una mică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare