Rânduri transcrise din (i)realitatea imediată (16)

Să vezi şi să… crezi sau busturi înveşmântate

şi gunoiul din faţa uşii

În abia trecutele zile de Crăciun, dăltuit în piatră de sculptoriţa Lie Doina, bustul lui Aurel Vlaicu, amplasat după mutarea sa din scuarul de la fostul cinematograf, unde s-a ridicat între timp o cârciumă plus o construcţie etajată şi mansardată, nici astăzi gata de ani, pe cel existent în faţa Casei Tineretului… purta căciulă de crăciuniţă.
Nimic nelalocul lui, îşi va fi zis… donatorul, se vede tradiţionalist. 

 Cu câţiva ani în urmă, într-o dimineaţă geroasă de decembrie, bustul amplasat central al lui Nicolae Grigorescu a fost „dăruit” – e drept, în noaptea precedentă ninsese prima dată atunci – , cu… căciulă şi fular, iar în incinta Castelului „B.P. Hasdeu”, bustul în marmură al Iuliei Hasdeu, soţia, a stat o vreme, câţiva ani în urmă, „înveşmântat” într-o ie.
Aşezat cu faţa spre pădurile Piţigaiei, cârpit din comanda administrativă atât de rudimentar…, bustul marelui aviator e, neîngrijit, o imagine tot mai ştearsă, din an în an, a ceea ce a fost.
Pe iarba din jurul său, câţiva câini de rasă îşi scot aproape zilnic (e datoria lor) „stăpânii” la plimbare.
Dar pentru ca totul să fie în nota prescripţiilor moderne, au fost amplasate aici, la doar câţiva metri numai, chiar în faţa bustului şi a intrării în instituţia de cultură, ca semne ale unei vădite ruşini, a lucrului făcut de-a îndoaselea, două masive pubele din plastic pentru gunoi. Unii spun că totul se datorează doar lipsei la primirea pubelelor din Occident a instrucţiunilor necesare pentru amplasarea lor. E posibil. Aşa că până la o nouă comandă şi sosirea cu aceasta a lor, s-a hotărât amplasarea pubelelor după o îndelung chibzuită local idee. Să ne fie de bine!

Ion T. ŞOVĂIALĂ