În incinta Pieţei Centrale Câmpina a apărut de câteva zile un dozator de apă care oferă apă plată sau carbogazoasă, rece sau la temperatura camerei. Nu este o noutate pe plan internaţional. În Italia putem spune că astfel de ”fântâni” publice sunt deja un fenomen social, ele putand fi întâlnite în oraşe mari precum Roma, Milano s.a.
Apa este purificată cu filtre de ultimă generaţie
Apa folosită ca materie primă este cea din reţeaua publică a municipalităţii. Însă, înainte de a ajunge la consumator, apa este filtrată la intrarea în aparat printr-un sistem de prefiltrare, îndepărtarea suspensiilor mari, apoi mai este filtrată înca o dată printr-un sistem Precoat format dintr-un dispozitiv care încorporează opt filtre de carbon activ, prin care sunt eliminate 99,99% din microorganismele de tipul chisturilor, metalelor grele şi produşilor chimici. După filtrare, apa este sterilizată prin două lampi cu ultraviolete, una în interiorul instalaţiei şi alta chiar la locul unde clientul îşi umple recipientul, cu scop de sterilizare şi eliminare a bacteriilor. Zilnic, întregul sistem de distribuire a apei este igienizat.
O investiţie cu implicaţii sociale
Evident, o astfel de afacere nu se adresează oamenilor cu ”dare de mână”. 2 litri de apă (plată sau carbogazoasă) costa 50 de bani. Pe panoul de comandă exista trei butoane, pentru apa plată, pentru apă plata rece şi pentru apă carbogazoasă rece. Este la fel de simplu de manevrat ca orice alt dozator. (P)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!