„Sărbătoarea celor 2 Iulii” a ajuns la a 27-a ediţie
Duminică, 2 iulie, Castelul „Julia Hasdeu” a fost din nou gazda a ceea ce se poate spune că reprezintă vârful manifestărilor culturale locale din fiecare an, „Sărbătoarea celor 2 Iulii”, organizată acum, printr-un efort comun, de către Consiliul Local şi Primăria Câmpina, Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu”, Asociaţia Culturală „Iulia Hasdeu”, Teatrul Proiect Câmpina, Societatea Scriitorilor Prahoveni şi RoBizArt Bucureşti.
Într-o atmosferă încărcată de emoţii, povestea Hasdeilor a continuat şi anul acesta sub semnul misticului, ce capătă noi înţelesuri odată cu fiecare prelegere a cercetătorilor hasdeologi prezenţi în număr mare şi la această ediţie a manifestărilor dedicate operei şi celor mai importante persoane din viaţa savantului B.P. Hasdeu.
Prelegerile au suscitat interesul publicului prin ineditul şi varietatea temelor abordate de prof. dr. I. Oprişan („Sfârşitul lumii în viziunea poporului român şi a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu”), dr. Lia Brad Chisacof („Hasdeu şi neoelenistica”), prof. dr. Crina Bocşan „Însemnările de călătorie ale Iuliei Hasdeu”), dr. Julieta Rotaru („Chestionarele lui Hasdeu – noi interpretări”), prof. Monica Mihaela Minescu („Iulia Hasdeu – un destin tragic”).
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut d-nei Jenica Tabacu, muzeograful şef al Muzeului Memorial „B.P. Hasdeu”, care a făcut un scurt istoric al manifestării ajunse la cea de-a 27-a ediţie, a mulţumit publicului prezent în număr mare şi autorităţilor locale, reprezentate de primarul Horia Tiseanu, de preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, Florin Frăţilă şi de alţi consilieri municipali, pentru tot sprijinul acordat instituţiei pe care o conduce, în general şi mai ales pentru sprijinul în ceea ce priveşte organizarea anuală a „Sărbătorii celor 2 Iulii”.
De la eveniment nu au lipsit lansările de carte („Opera poetică/ Oeuvre poétique” de Iulia/ Julie Hasdeu – prefaţă şi, parţial, traduceri de Jenica Tabacu) „Amurgul Demiurgului. Ultimii ani de viaţă ai lui B.P. Hasdeu” – Jenica Tabacu; „Ursita” – B. P. Hasdeu; „Ion Vodă cel Cumplit” – B. P. Hasdeu; „Lumea de-apoi (Sfârşitul lumii)” – texte din lucrările hasdeiene şi anchete mitologice; „Dublin, miracolul normalităţii, note de călătorie” – Mioara Bahna; „Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene” – Codruţ Constantinescu; „Produse derivate”, poezie – Florin Dochia; „Autoportret în oglinda concavă”, poezie – Costel Bunoaica; „Amor carmina 2016 – Antologie de poezie românească publicată în revista URMUZ”; „Ars amandi poesis – Antologie de tălmăciri româneşti din poezia universală publicate în revista URMUZ 2016”), momentele dramatice („Răzvan şi Vidra” – regia Tomi Cristin, în distribuţie Monica Davidescu, Tomi Cristin, Ovidiu Cuncea şi „Răzvan şi Vidra” în varianta modernă în interpretarea actorilor de la Teatrului Proiect din Câmpina), expoziţiile de artă plastică („Fenomenul Hasdeu în viziunea artiştilor plastici contemporani”, lucrări semnate de Ion Ladea – sculptură; Traian Marcu – sculptură; Ionuţ Barbu – pictură; Olimpia Barbu – pictură; Cristina Nedelea – pictură; Nelu Predoi – pictură), expoziţie de sculptură în aer liber „A fi sau a nu fi” semnată Alfred Dumitriu, un moment poetic din opera Juliei Hasdeu susţinut de Alexandra Rotaru precum şi un recital de lieduri în interpretarea Georgianei Costea (soprană) şi a Ancăi Săftulescu (pian).
După mai bine de patru ore de maraton cultural, manifestarea s-a încheiat într-o atmosferă destinsă cu un cocktail oferit de gazde.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!