Știri

Posturi din organigrama CSC, scoase la concurs

Clubul Sportiv Câmpina, în care ne punem toate speranțele că va reuși revigorarea sportului câmpinean, își continuă chinurile facerii. După ocuparea funcției de președinte al CSC (post ocupat prin concurs, acum câteva săptămâni, de către profesorul de educaţie fizică Adrian Stoican, licenţiat al Facultății de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov), și ”ungerea” lui de către plenul Consiliului Local, a sosit vremea ocupării și celorlalte posturi din organigrama clubului. Și pentru aceste posturi se vor organiza concursuri. 
Primele pentru care se organizează concursuri sunt posturile de contabil și casier. Ambele concursuri vor avea loc pe 13 aprilie, iar înscrierile se fac până pe 5 aprilie. Pentru postul de contabil se cer studii superioare economice și experiență în contabilitatea bugetară, iar pentru cel de casier, studii medii (liceul finalizat cu absolvirea examenului de bacalaureat). Mai multe relații (de exemplu, bibliografiile necesare a fi studiate) se pot obține de la  compartimentul Resurse Umane din cadrul Primăriei Câmpina, sau de pe site-ul executivului municipal.  

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare