Triumful ideii de artă, care survine în mod spontan din individ, dezvoltând
ideea de geniu, apare în consecință
în Romantism, în Germania
sfârșitului de secol XVIII, odată cu mișcarea denumită Sturm und Drang. Arta
este expresia emoțiilor artistului care începe a fi mitificat. Autori precum
Friedrich von Hardenberg (Novalis), Friedrich von Schlegel sau Friedrich
Schleiermacher, scriu în jurnalul literar Athenäum, cultivând idealismul magic și extazul mistic. Pentru ei, în opera de
artă se întâlnesc interiorul artistului, precum și propriul său limbaj natural.
„Arta este o cale de a evada din starea de nefericire proprie omului. Prin artă
omul scapă de sub dominația voinței și devine un subiect pur și pasiv al
cunoașterii”. Frazele îi aparțin filozofului german Arthur Schopenhauer, cel
care a și identificat creația artistică cu cunoașterea, deci considerând arta drept forma cea mai profundă a cunoașterii. Arta este reconcilierea
dintre conștiință și voință, între subiect și obiect, ajungându-se la o stare
de contemplare și de fericire.
Conștiința estetică este o stare de contemplare dezinteresată, în care
lucrurile se arată în puritatea lor cea mai profundă. Arta vorbește în limba
intuiției, nu în a reflexiei, este complementară
filosofiei, eticii și religiei. Influențată de către filosofia orientală, a
susținut că omul trebuie să se elibereze de voința de a trăi, de voința de a
vrea, care sunt geneza insatisfacției.
Arta este o formă de eliberare de voință și de a merge dincolo de „eu”.
ideea de geniu, apare în consecință
în Romantism, în Germania
sfârșitului de secol XVIII, odată cu mișcarea denumită Sturm und Drang. Arta
este expresia emoțiilor artistului care începe a fi mitificat. Autori precum
Friedrich von Hardenberg (Novalis), Friedrich von Schlegel sau Friedrich
Schleiermacher, scriu în jurnalul literar Athenäum, cultivând idealismul magic și extazul mistic. Pentru ei, în opera de
artă se întâlnesc interiorul artistului, precum și propriul său limbaj natural.
„Arta este o cale de a evada din starea de nefericire proprie omului. Prin artă
omul scapă de sub dominația voinței și devine un subiect pur și pasiv al
cunoașterii”. Frazele îi aparțin filozofului german Arthur Schopenhauer, cel
care a și identificat creația artistică cu cunoașterea, deci considerând arta drept forma cea mai profundă a cunoașterii. Arta este reconcilierea
dintre conștiință și voință, între subiect și obiect, ajungându-se la o stare
de contemplare și de fericire.
Conștiința estetică este o stare de contemplare dezinteresată, în care
lucrurile se arată în puritatea lor cea mai profundă. Arta vorbește în limba
intuiției, nu în a reflexiei, este complementară
filosofiei, eticii și religiei. Influențată de către filosofia orientală, a
susținut că omul trebuie să se elibereze de voința de a trăi, de voința de a
vrea, care sunt geneza insatisfacției.
Arta este o formă de eliberare de voință și de a merge dincolo de „eu”.
 |
| „Ţărăncuţe” (Nicolae Grigorescu) |
Romantismul atinge apogeul în
1800 ca o reacție împotriva Iluminismului și a Revoluției Industriale. Arta
romantică urmărește idealul sublim prin subiectivizarea realității, spre
deosebire de arta neoclasică care tinde spre același ideal, dar sub o formă
obiectivă. Își face prezența în artele vizuale, dar și în literatură și muzică.
Mișcarea este, de fapt, o profundă renovare a tuturor genurilor artistice.
Romantismul apăruse, așadar, ca o reacție împotriva Revoluției industriale, a
clasicismului și a Iluminismului. Cu alte cuvinte, s-a opus spiritului rațional
și critic și a favorizat și valorizat diferitul în fața comunului, liberalismul
și naționalismul în fața despotismului, conștiința eului ca entitate autonomă,
în fața universalității rațiunii, originalitatea în fața tradiției
clasicizante, creativitate versus imitație, opera imperfectă și deschisă, opusă
celei perfecte și închise, precum și nostalgia
paradisurilor pierdute, precum copilăria sau națiunea. În pictură, s-au
distins Theodore Géricault, Eugène
Delacroix, John Constable, Joseph Turner, Caspar Friedrich, Ivan Aivazovsky
sau Nicolae Grigorescu în perioada
sa romantică. Cronologic, primele manifestări romantice au apărut când
Francisco Goya pictează la pierderea auzului. Delacroix, pictor romantic prin
excelență, reunește în operele sale vigoarea și idealul romantic, prin
vârtejuri de forme și divizări ale culorii în picături fine. Emoția,
sentimentul și imaginația se află în antiteză cu intelectual-raționalismul
academic al epocii.
1800 ca o reacție împotriva Iluminismului și a Revoluției Industriale. Arta
romantică urmărește idealul sublim prin subiectivizarea realității, spre
deosebire de arta neoclasică care tinde spre același ideal, dar sub o formă
obiectivă. Își face prezența în artele vizuale, dar și în literatură și muzică.
Mișcarea este, de fapt, o profundă renovare a tuturor genurilor artistice.
Romantismul apăruse, așadar, ca o reacție împotriva Revoluției industriale, a
clasicismului și a Iluminismului. Cu alte cuvinte, s-a opus spiritului rațional
și critic și a favorizat și valorizat diferitul în fața comunului, liberalismul
și naționalismul în fața despotismului, conștiința eului ca entitate autonomă,
în fața universalității rațiunii, originalitatea în fața tradiției
clasicizante, creativitate versus imitație, opera imperfectă și deschisă, opusă
celei perfecte și închise, precum și nostalgia
paradisurilor pierdute, precum copilăria sau națiunea. În pictură, s-au
distins Theodore Géricault, Eugène
Delacroix, John Constable, Joseph Turner, Caspar Friedrich, Ivan Aivazovsky
sau Nicolae Grigorescu în perioada
sa romantică. Cronologic, primele manifestări romantice au apărut când
Francisco Goya pictează la pierderea auzului. Delacroix, pictor romantic prin
excelență, reunește în operele sale vigoarea și idealul romantic, prin
vârtejuri de forme și divizări ale culorii în picături fine. Emoția,
sentimentul și imaginația se află în antiteză cu intelectual-raționalismul
academic al epocii.
 |
| „Libertatea călăuzind poporul” (Delacroix) |
Tehnica lui Delacroix de a diviza
culorile, utilizând picături fine pe pigment pur, nediluat, va fi reluată în Impresionismul
sfârșitului de secol XIX. Este cultivat gustul pentru medieval și mister alături de cel pentru pitoresc,
sublim și reveerie poetică. Are loc o
ruptură de tradiția clasicistă. Căutarea libertății este constanta acestei
arte. Fluxul său literar avea să se fragmenteze mai târziu în prerafaelism,
parnasianism, decadentism și simbolism. Mult mai târziu una din mișcările
avangardiste, suprarealismul, urma să ducă la extrem postulatele romantice ale
exaltării eului. Arta romantică combină transcedentalul imaginii cu misticul
religios, desenul este neglijat în
favoarea culorii, peisajul este pitoresc, oamenii câmpului devin simboluri
creștine, redările sunt spectaculoase. Conștiința
eului dotată cu capacități individuale precum sentimentul și fantezia, se
impune în fața universabilității rațiunii. Diferitul este validat și
valorat în fața comunului, ceea ce conduce direct la tendințe naționaliste. Originalitatea și liberalismul romantic se
opun absolutismului luminat și tradiției clasiciste. Creativitatea, opera
neterminată și deschisă se așază la antipodul operei perfecte, terminate și
închise. Cu toate acestea, idealismul
extrem și exagerat, ce era căutat în întreaga artă romantică, se întâlnea
frecvent și cu impact cu realitatea materialistă, ceea ce conducea la propria
sucombare. Romanticii iubeau peste toate naturalețea, simbol al genuinului și
verosimilului, în opoziție cu civilizația.
culorile, utilizând picături fine pe pigment pur, nediluat, va fi reluată în Impresionismul
sfârșitului de secol XIX. Este cultivat gustul pentru medieval și mister alături de cel pentru pitoresc,
sublim și reveerie poetică. Are loc o
ruptură de tradiția clasicistă. Căutarea libertății este constanta acestei
arte. Fluxul său literar avea să se fragmenteze mai târziu în prerafaelism,
parnasianism, decadentism și simbolism. Mult mai târziu una din mișcările
avangardiste, suprarealismul, urma să ducă la extrem postulatele romantice ale
exaltării eului. Arta romantică combină transcedentalul imaginii cu misticul
religios, desenul este neglijat în
favoarea culorii, peisajul este pitoresc, oamenii câmpului devin simboluri
creștine, redările sunt spectaculoase. Conștiința
eului dotată cu capacități individuale precum sentimentul și fantezia, se
impune în fața universabilității rațiunii. Diferitul este validat și
valorat în fața comunului, ceea ce conduce direct la tendințe naționaliste. Originalitatea și liberalismul romantic se
opun absolutismului luminat și tradiției clasiciste. Creativitatea, opera
neterminată și deschisă se așază la antipodul operei perfecte, terminate și
închise. Cu toate acestea, idealismul
extrem și exagerat, ce era căutat în întreaga artă romantică, se întâlnea
frecvent și cu impact cu realitatea materialistă, ceea ce conducea la propria
sucombare. Romanticii iubeau peste toate naturalețea, simbol al genuinului și
verosimilului, în opoziție cu civilizația.
Profesor, inginer, istoric de artă Cosmin Popa
