Un caz petrecut recent în complexul comercial Carrefour din centrul Câmpinei a (re)adus în discuţie problema agenţilor de pază care îşi cam pierd vremea prin centrele comerciale.
Concret, o câmpineancă ne-a relatat că a intrat cu geanta la cumpărături, iar după ce a achitat la casă contravaloarea produselor cumpărate, în vreme ce îşi aşeza produsele în sacoşe, cineva i-a sustras poşeta lăsată alături! Femeia a alertat imediat reprezentanţii firmei de pază, dar aceştia s-au arătat mai interesaţi de conţinutul genţii, ceea ce i-a ridicat primele semne de întrebare femeii. Apoi, într-un târziu, la solicitarea expresă a păgubitei, unul dintre agenţii firmei respective s-a dus să verifice pe sistemul de monitorizare video dacă poate fi identificat hoţul. Femeia ne-a povestit că „după o aşteptare de vreo 15-20 de minute, a venit agentul respectiv şi mi-a spus că într-adevăr se vede că intru cu geanta în magazin, iar la plecare nu o mai am!!! Păi asta ştiam şi eu! M-au îndrumat către Poliţie, să fac o plângere şi să urmez toate procedurile în astfel de cazuri. La Poliţie, altă dandana. Mi s-a recomandat să nu declar că mi-a fost furată geanta, ci că am pierdut-o! Probabil, pentru a nu se încărca ei cu o nouă plângere pe care nu ştiu sau nu pot să o rezolve… Îmi pare rău doar că era singura geantă de piele pe care am avut-o în viaţa mea, pe care mi-am cumpărat-o chiar înainte de sărbători şi aveam şi ceva bani, dar am foarte mult de alergat acum pentru toate actele pe care le aveam în geantă”.
În aceste condiţii, cel mai sigur pare a fi să vă păziţi singuri, pentru că nici agenţii firmei de pază din Complexul Carrefour şi nici cei ai Poliţiei Municipale nu se dovedesc prea vrednici atunci când vi se fură ceva.