Știri

Pasajul de pe DN1, aproape de inaugurare

La sfârşitul săptămânii trecute, la Primăria Câmpina, a avut loc conferinţa de închidere a proiectului „Modernizare Calea Dacia”, cea mai importantă investiţie cu fonduri europene de care va beneficia Câmpina (nu intră în discuţie proiectul de reabilitare a sistemelor de apă, a canalizărilor şi a staţiilor de epurare, derulat prin operatorul regional Hidro Prahova SA). Este vorba despre realizarea pasajului suprateran de la poarta sudică a oraşului nostru, pasaj care va asigura fluidizarea circulaţiei rutiere în această zonă atât de aglomerată a Câmpinei. Totodată, investiţia are darul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin ameliorarea calităţii mediului şi diminuarea surselor de poluare. Modernizarea infrastructurii rutiere  în această locaţie, care vine şi în sprijinul activităţilor economice, comerciale şi turistice, va facilita mobilitatea populaţiei şi a bunurilor şi va reduce considerabil costurile transportului de mărfuri şi de călători. 
La eveniment au participat membri din conducerea Primăriei,  echipa Compartimentului proiecte europene, condusă de Gabriela Barbu, reprezentanţi ai firmelor responsabile cu proiectarea, executarea, avizarea, întreţinerea proiectului. Cuvântul de început l-a avut Gabriela Barbu, după care primarul Horia Tiseanu a subliniat importanta acestei investiţii şi a mulţumit tuturor celor care au contribuit la realizarea sa. “Aş mulţumi şi Uniunii Europene, care ne-a oferit aceste fonduri de valoare mare, pe care nu le-am fi putut asigura din resursele proprii. Vom beneficia de această modernă cale de acces în Câmpina, care este poate unică în lume prin soluţia tehnică propusă de proiectant.” Primarul a mai evidenţiat zvelteţea pilelor (stâlpilor) de sustinere, precum şi sistemul de iluminat al pasajului, care “conferă construcţiei o imagine superbă şi mă face să cred că ne putem mândri cu această investiţie”. 
Horia Tiseanu a mai ţinut să sublinieze că toate procedurile impuse de UE au fost respectate, dar insistenţa cu care a pomenit despre cât de mult şi cât de bine s-a lucrat la acest proiect, cu respectarea riguroasă a tuturor procedurilor (legate de licitaţie, de documentaţia tehnică etc), ne face să credem că a dorit să spele definitiv ruşinea celor 10 miliarde de lei vechi pe care UE nu ni le-a mai decontat, din cauza unor suspiciuni de nereguli în organizarea licitaţiei pentru execuţia lucrărilor. Noi nu am uitat despre acest lucru, aşa cum credem că mulţi câmpineni nu l-au uitat. Autorul proiectului a subliniat şi el unicitatea construcţiei, faptul că “pasajul de la DN1 reprezintă o structură extrem de complicată, dar în acelaşi timp suplă şi foarte modernă, care pune în valoare şi cadrul natural deosebit în care este amplasată”. Recepţia finală a lucrării va avea loc joi, 29 martie. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 25.477.127,02 lei, din care contribuţia UE este de 17.925.421.55 lei. Cheltuielile suportate din bugetul de stat (fonduri nerambursabile), reprezintă 2.383.143,53, municipalitatea câmpineană contribuind şi ea cu 414.460,61 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare