Cel mai mic, mai necunoscut şi mai neîngrijit parc al municipiului este cel din cartierul Câmpiniţa, aproape de marginea oraşului şi de ieşirea spre Cornu. Locul a fost botezat de către reprezentanţii administraţiei publice locale, într-un mod nu foarte inspirat, Parcul Durbac. Despre reabilitarea lui s-a discutat de câteva ori în timpul şedinţelor Consiliului Local din ultimii doi ani, dar mai mult s-a discutat decât s-a făcut ceva. Ulterior, proiectul s-a urnit de pe loc şi iată că, la ultima lor întâlnire, consilierii municipali au aprobat indicatorii tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiţii “Amenajare Parc Durbac”.
Altfel spus, s-a ajuns în ajunul organizării licitaţiei publice pentru atribuirea lucrărilor de modernizare a parcului. Valoarea investiţiei este de peste 797.000 de lei (inclusiv TVA), iar durata lucrărilor nu va trebui să depăşească cinci luni. Suprafaţa totală a parcului este de 1360 de metri pătraţi, dintre care aleile betonate vor ocupa aproape un sfert, spaţiul verde – aproape o jumătate, restul fiind destinat amenajării unei zone de fitness în aer liber, precum şi a unui loc de joacă pentru copii. Pentru că foarte puţini câmpineni (în afară de cei din cartier), îi cunosc localizarea, trebuie să menţionăm că parcul cu pricina se află la intersecţia Bulevardului Carol I cu Aleea Panduri, lângă imobilul care adăpostea odinioară atelierele Şcolii Gimnaziale „Al.I. Cuza”. Imaginea de azi a locului este dezolantă, vechiul gard din lemn cu multe ţambre putrezite părând a împrejmui mai degrabă o proprietate privată căzută în paragină decât un parc public.
“Municipiul Câmpina şi-a propus să intervină pentru amenajarea Parcului Durbac, transformându-l într-un loc de joacă pentru copii, dar şi de odihnă şi destindere pentru cetăţeni. Dacă sunt bine realizate şi administrate, spaţiile verzi, parcurile, aliniamentele plantate şi scuarurile pot deveni locuri atractive din arealul urban. În parcul existent se găsesc: traseul unei alei iniţiale transversale, vegetaţie neîntreţinută, împreună cu două cişmele de băut apa. Momentan, parcul este degradat de vreme, insuficient dotat şi mobilat pentru folosirea maximă a terenului. Situaţia actuală a parcului este evidenţiată de starea tehnică a dotărilor specifice: nu există bănci şi coşuri de gunoi, aleile existente sunt slab structurate şi degradate, corpurile de iluminat sunt insuficiente şi nu furnizează lumină pentru toată suprafaţa parcului. Pentru modernizarea infrastructurii existente, pentru dezvoltarea zonei şi pentru satisfacerea cerinţelor populaţiei din cartierul Câmpiniţa, se va amenaja acest spatiu după cum urmează: construirea aleilor şi amenajarea mobilierului urban, întreţinerea, completarea şi diversificarea spatiului vegetal, introducerea spaţiilor cu zone de fitness, aparate de joacă pentru copii şi sporirea zonelor pentru odihnă, introducerea de noi reţele si echipamente electrice, refacerea gardului de delimitare a parcului”, a susţinut primarul Horia Tiseanu în plenul ultimei şedinţe a Consiliului Local.
“Parcul va fi remodelat, curăţat şi dotat, devenind o zonă de interes. Modernizarea parcului favorizează şi îmbunătăţirea aspectelor legate de siguranţa vizitatorilor, precum şi de confortul acestora. Soluţia de amenajare propusă tratează parcul ca pe o suprafaţă multifuncţională, flexibilă şi cât mai bine integrată. Se vor amenaja alei de dale din beton. Parcul propus va aborda o nouă concepţie de organizare şi de amenajare, cu dotări suplimentare moderne. Se propune refacerea circulaţiei pietonale cu o diferenţiere a aleilor (separare între aleile de joacă şi cele de circulaţie), cât şi o nouă amenajare peisagistică. Noua organizare a parcului va cuprinde locuri de joacă ce vor fi utilate cu pardoseală din covor de cauciuc şi o succesiune de elemente de joacă şi de socializare pentru copii, corespunzător grupelor de vârstă. De asemenea, vom amenaja elemente pentru recreere destinate adulţilor: mese de şah şi aparate fitness, iluminat public ambiental, punerea în valoare a arborilor existenţi, toaletarea vegetaţiei existente, plantarea de arbori şi arbuşti decorativi, precum şi mobilarea cu mobilier urban adecvat (bănci, coşuri de gunoi)”, consideră Luiza Oprescu, directorul tehnic al Primăriei.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!