Știri

Pandemia de isterie

În după-amiaza zilei de 20
martie, Librăria Elstar a găzduit o serată culturală inedită, inițiată de
Codruț Constantinescu, amfitrionul seratelor culturale Elstar (care ajunseseră
la impresionantă ediție cu numărul 28 înainte de izbucnirea pandemiei de
Coronavirs 19) și care i-a avut invitați pe eseistul și scriitorul Christian
Crăciun și pe poetul, editorul Florin Dochia. Evenimentul a fost transmis LIVE
pe contul de Facebook al Librăriei Elstar, accesul publicului nefiind permis
(încă de atunci, când criză nu se agravse în România). Considerăm bine-venită
prezentarea acestui dialog foarte interesant în ziarul Oglinda, având în vedere
că, în mod sigur, este un document important care va fi analizat în viitor,
căci oferă impresii, informații și părerile a trei intelectuali umaniști de
anvergură locală, dar și națională.


Codruț Constantinescu (CDC) –
I-am invitat pe cei doi invitați speciali și permanenți ai seratelor culturale
Elstar să participe la această videoserată culturală, pe care am numit-o, în
ton cu vremurile, puțin exagerat și nu prea, Pandemia de isterie pentru a
discuta despre ceea ce se întâmplă azi în România, dar și în lume. După cum
toată lumea a constatat, televiziunile au invitați tot felul de specialiști în
medicină, în epidemiologie, virusologie etc. care explică aspectele
„tehnice”, să le spunem, ale crizei. Totuși și intelectualii umaniști își pot
spune punctul de vedere, având în vedere că aceste evenimente vor afecta
societatea umană pe o perioada destul de lungă. Având în vedere că ambii mei
invitați au o vastă experiență de viață, au fost contemporani cu evenimente
dramatice ale istoriei românilor, precum cutremurul din 1977, Revoluția Română
din decembrie 1989, mineriadele, i-aș întreba cum se raportează la aceste
evenimente?

Christian Crăciun (CC) –
Sincer, eu speram că Revoluția și ceea ce a urmat, mă refer la mineriade și
căderea turnurilor gemene din 2001, să fie ultimele evenimente mega-istorice pe
care le trăiesc și apoi să mor liniștit. Uite că nu se întâmplă asta, prin
amploare și radicalitate, schimbările acestea par a fi cele mai importane
evenimente după cel de al Doilea Război Mondial.

Florin Dochia (FD) – Să te
fereasca Cel de Sus să trăiește vremuri interesante. În cele șapte decenii de
viață, am trecut prin multe evenimente altfel. Îmi aminteam într-o convorbire
telefonică cu fiica mea, care de asemenea se află departe, de iarna anului 1954,
când mergeam la grădiniță cu un bun amic, ninsese foarte mult și se săpaseră șanțuri, tranșee pentru a se putea circula. Nu vedeam decât zăpada și cerul, iar
noi eram de-o șchioapă. Apoi au mai fost cutremurele din 1977 și 1986, apoi
Revoluția, mineriadele, dar diferența este că în toate aceste evenimente existau
oameni, se trăgea, era ceva palpabil. Acum avem de-a face cu un adversar
nevăzut și aceasta este cel mai înspăimântător. Este un adversar nevăzut și cu
atât mai înspăimântați sunt oamenii care au ajuns să treacă pe celălalt trotuar.
Titlul ales de tine, Codruț, este bine formulat, există un anumit tip de
isterie, este o spaima după care lumea va fi altfel, lumea noastră fizică, dar
și lumea noastră interioară.

CDC- Poate că ne vom raporta
altfel și la umanitate…

CC- Mă gândeam la aceleași
lucru și voiam să-l întreb pe Florin Dochia, va fi altfel într-un sens bun sau
într-un sens rău, negativ?

FD- Greu de spus. Va fi altfel
pentru că noi vom fi altfel. Noi înșine vom fi alții. Mă gândesc la poveștile
pe care le spunea bunicul, care a participat la o mică parte din Primul Război
Mondial, mă gândesc la poveștile depănate de tatăl meu, care chiar dacă nu a
luat parte la cel de al Doilea Război Mondial, totuși a trăit în zona Câmpinei,
în acea perioada foarte complicată, când a văzut avioanele americane bombardând
orașul. Dar în acele momente erau niște avioane, erau niște soldați germani în
carne și oase.

CC- La fel ca tine…

FD – Da, la fel ca tine. Bunica
îmi spunea cum veneau soldații germani și-i cumpărau ouă, lapte. Când au venit
însă rușii erau interesați numai să le arate drumul către Berlin. Li s-a aratat
drumul spre Brebu, dar s-au rătăcit, au ajuns apoi la Plaiul Câmpinii, unde
drumul se înfundă. Rușii luau totul, nu erau ca nemții, disciplinați și
corecți. Dar și rușii și nemții erau oameni. Acum este altfel.

CDC – Vorbeam în mașină cu dl
Crăciun că poate măsurile de distanțare socială, cum se numesc, care au fost
luate, ar putea să aibă efect și poate că respectându-le vom avea mai puțin de
suferit decât țări care ne sunt dragi, precum Spania și Italia. Noi, românii,
avem și niște aspecte societale care ne-ar fi favorabile, în principiu. Faptul
că 45% din populație trăiește în continuare la țară și de aceea nu avem mari
aglomerări urbane în afară Bucureștiului. Chiar și depopularea accentuată a
țării după 2007 poate juca în favoarea noastră. Nu avem autostrăzi care să
faciliteze traficul între orașe și poate faptul că această pandemie a venit puțin
mai târziu în România. Vreau să sublinez că prin această video-serată am
încercat să păstrăm puțin din aerul de normalitate pe care l-am pierdut foarte
rapid, acum o săptămâna. Evident că acum o lună știam cam ce se întâmplă în
China, dar cui îi pasă, ne spuneam: „Ei lasă, să fie la ei acolo”. Vă întreb,
isteria poate rezolva ceva?

CC – Deja Organizația Mondială
a Sănătății a lansat termenul de infodemie. Stăm tot timpul cu ochii în
laptopuri, telefoane, televizoare și, chiar dacă postul respectiv este obiectiv, prin repetiția obsedantă de informații, ore și ore, zile după alte zile cu
același imagini, cu ambulanțe, izolete și mai știu eu ce, se creează exact ceea
ce ai vrea să eviți – isteria. Aici este și o chestiune de autoprotecție și cred
că ar trebui să ne uităm cât mai puțin posiobil. Eu am închis televizorul, mă
mai uit câte 10-15 minute pe zi, nu mai urmăresc absolut deloc comentariile. E
drept, mai urmăresc ce se întâmplă și pe Facebook. Acest bombardament este un
al doilea pericol pe lângă pandemia în sine. Tu ai menționat câteva avantaje pe
care le-am avea în confruntarea cu acest Coronavirus 19, însă eu aș menționa și
trei dezavantaje. Suntem un popor slab educat, un popor credul, care a învățat
să nu respecte ordinele autorităților. Aș cita aici celebrul vers al lui George
Topîrceanu „De ce să dăm cu var?” Poate că pumnul pe care-l luăm acum în plină
figură ne va schimba, ne va face să fim mai respectuoși. Într-o astfel de
situație, taci și respecți ceea ce este decis.

FD – Eu cred că avem și o
șansă. Fac diferența între noi și italieni, francezi sau spanioli. Noi am
trecut prin comunism. Iată un avantaj paradoxal, pentru că nu am trăit în
democraţie timp de 45 de ani. Știm să fim disciplinați dacă suntem împinși,
știm să nu ne revoltăm fără motiv. Poate că ceea ce se întâmplă în Italia este
și rezultatul lipsei de disciplină, mai ales în Nord. Cei din sud cunosc
disciplina Draghettei sau a Camorei etc. (CDC- în Nord sunt și mult mai prosperi…)
Și în Franța este la fel, există o mare lipsa de disciplină. Noi, acum,
răspundem unei situații de criză, dar noi am trăit în criză timp de cinci
decenii.

CC – D-aia și bătrânii sunt mai
puțin speriați și panicați, ei au trăit multe, au văzut multe, știu cum a
fost înainte, nu li se pare extraordinar, spre deosebire de generația care are
acum 40 sau 50 de ani și care și-a trăit majoritatea vieții în democrație.

CDC – Totuși, aș puncta la ceea
ce a spus dl Crăciun, generația decrețeilor, generația din care fac parte, are
totuși o imunitate sporită, pentru că și-a trăit copilăria în niște condiții
greu de imaginat acum, dar de care noi ne aducem aminte: în frig, studiind la
lumina lumânărilor, fără apă caldă sau cu program strict. Ne jucam afară
iernile, când zăpada era o constantă a anotimpului, veneam înghețați în case
unde nu erau mai mult de 16 grade etc.

FD – Tu ai dreptate, un alt
exemplu în completarea a ceea ce ai spus tu sunt supraviețuitorii lagărelor de
exterminare naziste care ajung regulat la vârstă de 100 de ani. De ce? Pentru
că organismul lor s-a obișnuit în lagăr să subziste, să se mulțumească cu
foarte puțin. Așa este, am trăit cu puțin. Nu spun neapărată că nu era mâncare,
dar trebuia să lupți pentru a o obține. Și acum țin minte cum stăteam cu fiica
mea, care nu avea pe atunci mai mult de doi ani, la cozi pentru a obține ceva în
plus.

CDC – Uitându-mă zilele acestea
în frigiderul meu, evident că fiecare și-a făcut un mic stoc, eu fiind și
specialist în istoria Uniunii Sovietice, mă întrebam câte luni ar fi rezistat o
familie de țărani ucrainieni, chiar și numeroasă, nu ca a mea, în timpul
înfometării la care a supus Ucraina criminalul dictator Stalin? Probabil că drămuind
hrana, cum ajunseseră să o facă, luni bune. O altă întrebare pe care m-am
gândit să vi-o adresez: oare umorul ne poate salva psihic?

CC – Categoric da, hazul de
necaz este una din marile tradiții ale poporului român. Este și o modalitate de
a-ți păstra mintea sănătoasă în asemenea împrejurări, căci trebuie să facem
eforturi pentru a nu ne îmbolnăvi psihic, înainte de a ne îmbolnăvi fizic. Și
atunci umorul este un tratament extraordinar. Sigur, umorul nu înseamnă
deriziune, adică a lua lucrurile astea atât de grave în bășcălie. Aici e vorba
și de o schimbare civilizațională, de care poate vom vorbi. Este posibil să
trecem de la stadiul estetic al lumii, un stadiu în care ne lăfăim de opt
decenii, de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, un stadiu
caracterizat printr-o creștere economică continuă, prin plăcere și distracție,
la un stadiu etic. Este o discuție filosofică de purtat aici. Trebuie să
medităm la chestia asta.

FD – Poate că este ciclic să
vină un stadiu etic după un stadiu estetic. Cam așa funcționează lumea. Notez
că parcă și oamenii sunt altfel în relația loc cu ceilalți. Nu mai
vorbesc așa de mult, vorbesc când au ceva să-și spună. Aș mai adăuga și faptul
că știrile ajung acum la noi instantaneu, nu cum se întâmpla acum două secole, când trebuia să ajungă poştalionul. Însă imaginea poate spune adevărul, dar
poate și să ne mintă, poate fi manipulată, după cum am văzut cu acea coloană aparent interminabilă de camioane NATO pe străzile unui oraș italian care s-a
afirmat ca veneau sa ridice morţii, când de fapt, trebuia sa participe la un
exerciţiu NATO care s-a anulat. În același registru aş situa și avionul care a
pulverizat nu știu ce substanțe deasupra Câmpinei, la 3 noaptea, nu putea să
treacă deasupra noastră la 3 ziua. Treptat și în subteran vom fi altfel. Lumea
din viitor va fi altfel, poate că trăind în această lume nu ne vom da neapărat seama, dar ne vom adapta la schimbare, așa cum am făcut-o
mereu. Observați că nu se mai zice nimic de rețeaua 5G acum. Poate că se va
schimba și la modul fizic lumea, erau superbe imaginile cu delefinii care s-au întors
pe canalele Veneției, apa fiind azurie, spectaculoasă. Aceasta ține tot de
dimensiunea etică ce poate exista nu numai între oameni, dar și în relația cu
mediul înconjurător. Poate că și la Câmpina se va întâmpla același lucru și vor
fi scoase pietrele de calcar din jurul copacilor și vor fi plantate flori, ca
cum zece ani.

CDC- Sunteți nedrept, Câmpina
nu mai e poluată de zece-cinsprezece ani, de când nu mai avem industrie…

FD – Lucrurile mari sunt
constituite din foarte multe lucruri mărunte…
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare