Știri

Până anul viitor, Cinematograful Central se va redeschide

Modernizat, în el se vor putea proiecta filme în sistem 3D

Nemulţumiţi probabil de vânzările cinematografului câmpinean, conducerea RADEF “Româniafilm”, care mai deţine în ţară, la ora actuală, doar 29 de cinematografe, a încheiat, acum şapte ani, un contract de închiriere cu firma câmpineană Rotalic SRL, aceasta din urmă fiind obligată să facă anumite investiţii în modernizarea clădirii, veche de peste 50 de ani. Lucrările de modernizare nu s-au terminat nici până în ziua de azi, întrucât clădirea a fost puternic afectată de toate cutremurele pe care le-a suportat, fiind construită într-o manieră excesiv de economică, mai exact, fără fundaţie. “Toată consolidarea şi reabilitarea clădirii costă sute de mii de lei, avem şi un proiect tehnic în acest sens. În plus, mai trebuie să stârpim şi o ciupercă periculoasă, instalată, de ani buni, în pereţii clădirii”, ne-a declarat patronul firmei Rotalic, Cătălin Roman. Mai trebuie menţionat că, după ce clădirea a fost închiriată, activitatea cinematografului a încetat, în spaţiile clădirii funcţionând un bar şi un centru de reparat telefoane mobile. Legea cinematografiei, din 2006,  permitea trecerea cinematografelor RADEF în proprietatea consiliilor locale; desigur, cu acceptul acestora din urmă. Consiliul Local Câmpina a aprobat trecerea clădirii cinematografului în patrimoniul oraşului printr-o HCL (era prevăzută chiar înfiinţarea în acest imobil a unui centrul cultural multifuncţional), a făcut toate demersurile necesare şi a înaintat toate documentele aferente  Ministerului Culturii, de unde a primit aviz favorabil. Mai rămăsese doar semnarea unui protocol de predare-primire cu cei de la România Film, care ar fi consfinţit trecerea clădirii în patrimoniul municipiului. Protocolul nu a mai fost semnat, deoarece reprezentanţii România Film nu au catadicsit sa se mai deplaseze la Câmpina, din motove care nu sunt deocamdată cunoscute. Între timp, situaţia juridică a cinematografului s-a complicat, căci luna trecută, guvernul Boc a emis OUG 47/2011, care permite RADEF să-şi ia clădirea înapoi.  Actul normativ guvernamental prevede că, începând din iunie 2011, “avand în vedere faptul ca majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale nu au întreprins măsurile legale şi procedurale pentru preluarea cinematografelor”, clădirile cinematografelor administrate de RADEF, din domeniul privat al statului, nu mai pot fi date consiliilor locale. Cei de la Primăria Câmpina susţin că au făcut toate demersurile necesare. Actualul administrator al clădirii Cinematografului Central de odinioară consideră că preluarea clădirii de către municipalitate nu ar fi fost tocmai in regulă, deoarece firma Rotalic era, la vremea aceea, în litigiu cu cei de la RADEF. Oricum, peste toate aceste supărări şi complicaţii, vine şi o veste bună: până anul viitor, câmpinenii vor putea beneficia de un cinematograf ultramodern, cu filme ce pot fi proiectate şi în trei dimensiuni. “Sunt hotărât să deschid, aici, după ce se vor termina toate lucrările de modernizare, un Caffe Cinema 3D. Cât mai curând posibil se va întâmpla acest lucru, dar nu pot să vă dau acum un termen, pentru că sunt condiţionat de lucrările de reabilitare, ce se pot întinde până anul viitor, precum şi de obţinerea unei finanţări corespunzătoare”, ne-a mai spus Cătălin Roman. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare