Intrate în tradiţia Cercului Literar „Geo Bogza”, Lecturile Publice, conduse de Florin Dochia, cunosc de la o etapă la alta un succes deosebit, atât la publicul câmpinean, cât şi la cel din localităţile Ploieşti, Floreşti, Breaza şi Buşteni. În acest sens, săptămâna trecută, în sala „Constantin Radu” a Casei de Cultură, în prezenţa invitaţilor şi a cenacliştilor locali, scriitorul Iulian Moreanu a prezentat creaţia proprie, „Vânzătorul de vise”, din care reproducem un fragment:
„Într-o zi prăfoasă de iunie, în dreptul casei părăsite din mijlocul satului Buruieni, opri o maşină de teren din care se dădu jos, energic şi decis, un bărbat ce părea a fi în căutarea unei adrese. După ce-şi roti privirea în toate direcţiile, văzu până la urmă o bătrână care se odihnea, pe un scăunel cu trei picioare, în faţa casei de vizavi, se apropie de ea:
– Săru’mâna, mamaie! Bătrâna nu-i răspunde – ori nu-l auzise, ori nu era obişnuită ca, cineva să i se adreseze astfel. Îl privi ducându-şi o mână streaşină la ochi, pentru a se apăra de soarele care de la o oră la alta se făcea parcă tot mai mare şi tot mai fierbinte, apoi îl ignoră şi se apucă să-şi frece degetele noduroase ale mâinilor, pe fiecare în parte, cu blândeţe şi mărunţind uşor din buze ca şi cum ar fi rostit un descântec de alungare a durerii.
– Mamaie, insistă bărbatul, aia (arătă spre clădirea lângă care oprise maşina) e cumva casa lui Florică Prundaru? Adică, a fost a lui?…”
În luările de cuvânt, cenacliştii au apreciat calităţile lucrării. Deosebit de pertinente ni s-au părut descrierea şi interpretarea operei literare a d-lui Iulian Moreanu făcute de criticul Constantin Trandagir: „D-l Moreanu scrie de mult proză apreciată. Scrie bine, dar citeşte cam monoton. Când se împiedica, te trezeai din… somn. Are suspans. Prozator pur-sânge, care simte. Are stofă”. Apoi a recomandat ca lecturile publice să fie mai scurte, textele mai intensive, cu suspans.
În acelaşi ton, publicistul Florin Dochia consideră bună nuvela d-lui Moreanu, cu exprimarea ideilor în forma obişnuită a vorbirii curente, însă „prozatura are nevoie de corectură tehnică”.
„Proza «Vânzătorul de vise» – ne-a mărturisit autorul – a pornit de la o întâmplare trăită de mine în copilărie – care a fost doar un pretext pentru ceea ce va deveni o nuvelă de mai mare întindere. Sunt îmbinate elemente de realism magic cu aspecte ale vieţii contemporane, tot mai invadate de obiceiuri şi comportamente ce se insinuează, aproape enervant, în cotidianul ce-şi pierde astfel banalitatea atât de frumoasă şi naturală odinioară, transformându-se într-o substanţă artificială”.
Cu vocea baritonală, bine timbrată, poetul Ştefan Al. Saşa a încântat auditoriul cu o recitare impecabilă a poemului „Raza”, autor Petre Gheţea, prezent şi el la întâlnire:
„Tu care vii din infinitul negru/ Din lumea ta de vise şi mister/ Lumina ta e punte peste neguri/ Eşti nufăr înflorit/ Într-un infern// Eşti mesagerul lumilor stelare/ Din univers tu vii trecând prin timp/ Porţi farmec şi a aştrilor chemare/ Ai luminat şi zeii de Olimp// Lumină rece pe drumeag de seară/ De ani lumină vii din lumea ta/ Acum ajunsă în lume boreală/ Tu te arăţi icoană ca o stea”.
Reuniunea culturală s-a încheiat cu câteva concluzii, recomandări şi difuzarea gratuită a săptămânalului „Oglinda de azi”, împreună cu suplimentul acestuia, „Câmpina literar-artistică şi istorică” (număr dublu).
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!