Unirea Câmpina – Tricolorul Breaza 1-2
Sâmbătă dimineaţă, pe stadionul “Rafinăriei” a avut loc un prim joc amical serios pentru Unirea Câmpina – întâlnirea cu una dintre pretendentele la promovarea din a III-a în a II-a competiţie fotbalistică a ţării, Tricolorul Breaza. Pe parcursul celor 90 de minute s-a văzut diferenţa dintre stadiile de pregătire la care se află cele două formaţii. În vreme ce câmpinenii sunt la debutul acestei perioade, brezenii sunt în plină perioadă de încărcare a bateriilor, pentru ceea ce Florin Stăncioiu îşi doreşte să fie un retur care să-i promoveze.Brezenii s-au aflat mai mult timp la cârma partidei. Au deschis scorul prin Vasilescu, atunci când mai erau numai două minute până la pauză, şi au majorat avantajul prin Negotei, la jumătatea celei de-a doua reprize. Cu zece minute înainte de final, câmpinenii au marcat prin Ţigănuş golul de onoare.Trebuie spus că în afara celor două goluri, brezenii au mai trimis de alte patru (!) ori mingea în barele porţilor formaţiei câmpinene.Având la dispoziţie un lot numeros, Florin Stăncioiu a alcătuit două formule de joc, de remarcat fiind revenirea lui Samson Nwabueze, după problemele de sănătate pe care nigerianul le-a acuzat recent, dar şi faptul că absenţele lui Bârsănel şi Dascălu au fost determinate tot de nedorite accidentări. Nu în ultimul rând, trebuie spus că “secundul” brezean, Costin Plăvache, a fost, preţ de o repriză, după pauză, adversarul elevilor săi, el fiind, încă, jucător activ la Unirea Câmpina. Brezenii au început astăzi, marţi, stagiul de pregătire în localitate, lotul pe care tehnicienii vor miza fiind alcătuit tocmai din cei 22 de fotbalişti folosiţi sâmbătă, plus cei doi accidentaţi. Miercuri, la Breaza vine CF Predeal pentru un amical, iar pentru sâmbătă se poartă discuţii cu Muscelul Câmpulung, formaţie de Liga a III-a, aflată într-un stagiu centralizat la Buşteni.De partea cealaltă, la Unirea Câmpina a apărut în poartă Cosmineanu,fost component al altei formaţii câmpinene, Coruna, ultima oară legitimat la FC Filipeşti.Unirea Câmpina: Păpuşoiu – Gratie, Cazan, Neagu, Cârstei – Coman, Ţigănuş, Basma, Burlacu – Vane, Ungureanu. Au mai jucat: Cosmineanu – Flaider, Plăvache, Brânzea, Constantin,Fl. Stoica, N. Stoica, Nichifor. Antrenor: Marius Pălănceanu.Tricolorul Breaza:M. Anghelache – Nwabueze, N. Ghiţă, Petcu, Olteanu – B. Marinescu, Gheorghiţă, G. Ghiţă, Liuba – Vişan, Vasilescu. Au mai evoluat: Sava – O. Tudor, I. Filip, Şandru, Topală, Turiac, Bumbar, Băeşu, Ciorchină, Negotei, And. Stoica. Antrenor: Florin Stăncioiu. (A.NECULAI)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!