Învinsă în ultima etapă a turului cu 2-0 la Băneşti, de formaţia locală CS Băneşti, CSM Câmpina şi-a luat de două ori revanşa în această perioadă precompetiţională. După un prim meci amical câştigat chiar la Băneşti cu 5-1, sâmbătă, 11 februarie, Gânju şi coechipierii săi s-au deplasat din nou la Băneşti, pentru meciul care a constituit şi debutul antrenorului Cristi Dumitru pe banca tehnică a gazdelor.
CSM s-a impus şi de această dată, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de camerunezul Blanc şi de Olteanu, testul fiind considerat util mai ales din punct de vedere al pregătirii fizice de către ambele conduceri tehnice. CSM Câmpina, a jucat în următoarea formulă: Boşilcă – Zăpodeanu, G. Radu, Gânju, I. Burchi – Budileanu, R. Burloiu, Ilioiu, M. Mihai – Olteanu, Blanc. Au mai jucat: Lepădatu – Hromei, Negoiasă, Bej, A. Burchi, M. Negreanu.
CS Băneşti – CSM Câmpina 0-2
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!