Știri

Număr record de participanți anul acesta, la Campina Open MTB – Race for Autism

29.068 lei strânşi pentru copiii cu autism din Prahova
Comunicat de presă
Sâmbătă, 6 septembrie, pe dealuri prahovene, a avut loc cea de 3-a ediție a întrecerii de ciclism montan Câmpina Open MTB – Race for Autism. 550 participanți cu vârste cuprinse între 6 și 65 de ani s-au aliniat anul acesta la START și au pedalat pentru cauza autismului, pe cele 3 trasee off road pregătite de organizatori.
A fost cea mai numeroasă participare la competiție, de până acum, iar categoriile Copii și Family au fost, de asemenea, substanțial reprezentate de competitori plini de energie.
29.068 lei s-au strâns la această ediție, din taxele de participare și din donații. Ca în fiecare an, suma va fi folosită pentru un proiect dedicat copiilor cu autism din județul Prahova.

Sursa foto: https://www.facebook.com/foxtremnoname
La întrecere s-au înscris on-line 598 competitori (sportivi licențiați, amatori și copii) iar în cursă au intrat 550, dintre care 37 copii și 31 concurenți la categori Family. Start-ul a fost dat la orele stabilite iar evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de entuziasm și fair-play molipsitoare. Pe lângă echipele unor cluburi sportive cu notorietate (BikeXpert, Felt, Giant, Nomad Merida CST, Kross Team Romania, Squeezy Team,  CS Conpet) ediția din acest an s-a bucurat de prezența, la start, a echipei Catena, formată din peste 140 de cicliști pasionați și inimoși.
Satisfacția organizatorilor este cu atât mai mare cu cât, de la an la an, Câmpina Open MTB se se bucură de entuziasmul și aprecierile competitorilor care devin, astfel, unii dintre cei mai valorosi promoteri ai evenimentului. “Locul 1 General/Elite la Campina Open MTB, pe un traseu foarte frumos, aici în patria mea.” – a postat sportiva Irina Dumitru, de la echipa BikeXpert, pe pagina personală de Facebook.

Sursa foto: https://www.facebook.com/foxtremnoname
„Nota 10! Atât!”; “Cel mai prietenos concurs, atmosferă câmpenească pe Muscel, mâncare, băutură din plin și înghețată mâncată în cantități record!”; „Bravo, domnilor! Nota 10-plus pentru organizare, marcaj, traseu, număr de voluntari prezenți pe traseu. Câmpina MTB ar trebui să intre în circuitul oricărui rider care dorește să își depășească limitele!” – sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de participanți pe pagina de Facebook a competiției https://www.facebook.com/CampinaOpenMtb.
Ca în fiecare an, organizatorii întrecerii – Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, s-au bucurat de suportul partenerilor Primăria Municipiului Câmpina și Primăria Comunei Cornu, Regia Națională a Pădurilor Romsilva și BibChip, precum și de susținerea generoasă a sponsorilor.
“Ne bucurăm că numărul susținătorilor crește, an de an, ajutându-ne să facem din Câmpina Open MTB – Race for autism un eveniment de succes, în sprijinul copiilor cu autism.” – declară Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal, organizator voluntar.

Sursa foto: Facebook/Dora Photography
“Câmpina Open MTB – Race for Autism rămâne o competiție sportivă organizată prin voluntariat și cu suport din partea sponsorilor, competiție care sprijină, an de an, o cauză socială. Nimic din tot ce înseamnă Câmpina MTB nu ar exista fără susținerea și dedicația celor peste 100 de voluntari .
Mulțumim sponsorilor noștri tradiționali  dar și a sponsorilor noi care au susținut în acest an competiția. 
OMV Petrom ne-a asigurat și anul acesta fondul de premiere dar și voluntari, Lemet a asigurat podiumul și a finanțat tricourile iar Himalaya Adventure, Decathlon, Diverta, Logitech, H2O, Regenovex, Edenland Park, Harbuz.ro, Rexona&SportGuru și publicația Decât o Revistă au asigurat produse și vouchere pentru premiere. Shimano a oferit bicicleta IDEAL, pentru tombolă dar și asistența tehnică, Hochland și Mega Image ne-au ajutat cu pasta party pentru concurenți, Vin’ La Domenii a oferit baia de șampanie de pe podium, Isostar și Rawmazing ne-au energizat iar Bergenbier, Aqua Carpatica și Algida au asigurat hidratare din belșug. Johnson – A Family Company a oferit spray anti-insecte, “Regina Maria” – Rețeaua privată de sănătate a asigurat asistența medicală și primul ajutor, Outdoor&Bike a oferit asistență tehnică, Happy People – The PR&Events Agency s-a ocupat de grafică și promovare, Biblioteca Națională a României ne-a oferit suport la distribuirea kit-urilor, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București ajutat la transport, iar Fil Sam Câmpina a oferit voluntarilor sandwich-uri minunate. Tuturor le mulțumim pentru încredere și pentru sprijinul acordat.
Și, nu în ultimul rând, le mulțumim partenerilor media: Ciclism.ro, Mbike, Bike Events, Free Rider, DirtBike, 2rism.ro, Ce să vezi.ro, CampinaPh.ro, PH Alert, Info Câmpina, ziarul Oglinda, Bicla.ro, Hai cu Bicla, pentru ca au dus mesajul nostru către toți cei interesați” – Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal.

 Mai multe detalii despre competiție, pe www.campina-mtb.ro 
Contact: Răzvan Rădulescu, tel. 0731137516, email: razvan@campina-mtb.ro

Organizatori:
Fundația Romanian Angel Appeal
Fundația RAA este o organizație neguvernamentală care, de peste 20 de ani, desfășoară proiecte în beneficiul copiilor afectați de boli cronice, copii abandonați, copii din instituții și/sau aflați la risc de excludere socială. Prin proiectele pe care le implementează, Fundația RAA oferă beneficiarilor săi servicii medicale, sociale, de consiliere, servicii de instruire, și desfășoară campanii naționale de informare. În ultimii 5 ani, Fundația Romanian Angel Appeal a sprijinit, prin activitatea sa, copii și tineri cu autism precum și familiile acestora, prin facilitatea accesului la servicii specializate si prin înființarea, în 35 de județe ale țării și în municipiul București, a 40 de Centre de consiliere și asistență pentru persoane cu autism.

Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina 
Asociația Caraimain Câmpina este o organizație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, înființată cu scopul de a oferi tinerilor o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber prin practicarea activităților în aer liber, cum ar fi: orientare sportivă, escaladă și alpinism, speologie, ciclism montan, drumeție montană, alergare montană, prin organizarea de cursuri de inițiere în practicarea acestor activități și apoi participarea la competiții de profil precum și prin educarea tinerei generații în spiritul ocrotirii și conservării mediului prin acțiuni de igienizare – ecologizare a unor zone turistice și prin participarea la alte activități conexe.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpina și al Consiliului Local al Municipiului Câmpina. Conținutul acestul proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului Câmpina și nu implică nici o responsabilitate din partea acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare