Vineri, 16 decembrie, organizaţia PNL Cornu s-a reunit pentru prima dată sub mandatul noului birou politic local prezidat de Ştefan Cârciu şi echipa sa. În faţa a peste 30 de membri PNL mai vechi ori mai noi, omul de afaceri în vârstă de 43 de ani, Ştefan Cârciu, şi-a prezentat planurile politice de viitor, subliniind între altele: „Suntem o echipă tânără, omogenă, dornică de afirmare, cu idei şi soluţii constructive pentru binele cetăţenilor şi al comunei”.
În ceea ce priveşte alianţa locală cu PSD, Ştefan Cârciu a mai declarat: „Alături de PSD, sper să avem o colaborare fructuoasă, în felul acesta demonstrând că prioritar este binele comunei şi nu interesele personale. De Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie, la Cornu am arătat electoratului că alianţa PSD – PNL există, depunând împreună coroane de flori la Monumentul Eroilor, lângă coroana depusă de Primărie”.
În finalul întâlnirii, Ştefan Cârciu i-a mai informat pe cei prezenţi că de sărbători PNL Cornu se va afla alături de copiii celor două grădiniţe din comună şi de echipele de handbal, fete şi băieţi, conduse de antrenorul Adrian Manea, cărora le-a pregătit cadouri surpriză, în spiritul sărbătorilor. De asemenea, Cârciu le-a urat liberalilor şi tuturor cetăţenilor din comună, sărbători fericite.