Știri

Motocrosiştii de la Lido Câmpina au avut rezultate foarte bune în cursa de la Tg. Jiu

La finele săptămânii trecute, la Târgu Jiu a avut loc etapa a V-a a Campionatului Naţional de Motocros. La startul întrecerilor s-au aliniat şi mai mulţi sportivi câmpineni, legitimaţi la Moto Club Lido, antrenaţi şi supervizaţi de Cătălin Duţă, maestru al sportului la această dificilă disciplină sportivă. Standul echipei câmpinene a atras atenţia tuturor participanţilor, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Iată-le:
– George Manta (4 ani) – locul al III-lea în proba de 50 cmc (locul al III-lea şi în clasamentul general);
– Adrian Nicolau – locul al V-lea la amatori;
– Marcel Vişoiu – locul al VI-lea la amatori;
– Sebastian Strechioiu – locul al III-lea la proba MX1 (locul al III-lea şi în clasamentul general);
– Alexandru Oprescu – locul al V-lea la proba MX1.
Din lotul formaţiei Moto Club Lido Câmpina mai fac parte Adrian Badea (amatori), Narcis Enescu şi Zoltan Fezkaş (la MX2) şi Cătălin Duţă care va (re)debuta după 10 ani de la ultima cursă în campionatul rezervat veteranilor. Acest moment va avea loc în zilele de 19-20 iunie, în cadrul următoarei etape a Campionatului Naţional de Motocros, care se va desfăşura la Moreni.

2 Comentarii  

  1. Mare minune.Mai avem motocros?Anuntati-l si pe Anastasescu ca a pus fundul pe traseul de motocros cu acordul tacit al nesimtitilor de la primarie si a distrus o traditie de zeci de ani a orasului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare