Știri

Mogulul cel rău şi primarul corect

Am scris atât de multe lucruri adevărate despre tot ceea ce este în neregulă în societatea politico-administrativă câmpineană încât mă tem că, mergând în continuare pe acest drum, miile de oameni care le citesc să nu se obişnuiască cu ele şi ceea ce este mai rău, să le accepte ca pe o fatalitate a existenţei lor.
Am vrut şi încă mai vreau să demonstrez că nu este nevoie să fim laşi, precauţi şi „înţelepţi” în faţa celor care deţin puterea şi ne calcă pe grumaz ori de câte ori au ei chef. Octavian Paler spunea la un moment dat că „un om curajos este o oglindă neplăcută într-o societate bântuită de frică” şi că  „el devine stânjenitor şi de aceea trebuie explicat într-un mod convenabil”. Din păcate, acest gen de explicaţii „convenabile” despre curajul meu de a ridica vocea împotriva autorităţii au început deja să apară, la modul organizat, în conferinţe de presă. Nu mai departe de marţi (7 iunie), primarul PDL-ist Tiseanu, alături de câţiva rezervişti absolut neglijabili din punctul meu de vedere, le-a povestit cetăţenilor, prin intermediul presei, ce mogul rău şi mincinos sunt eu şi că el, de fapt, nu răspunde la toate interpelările din această rubrică, transformată periodic într-un supliment de atitudine al ziarului „Oglinda de azi”, pentru că este prea ocupat cu „marile realizări” edilitare ale oraşului şi nu are timp de prostii. 
(Citeste continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare