Memoria recuperată a eroilor câmpineni ai Întregirii

Ziua Armatei (25 octombrie) a prilejuit la Câmpina inaugurarea – după mutare și restaurare – a vechiului monument al eroilor câmpineni din Războiul de Întregire Națională (1916-1919). Ceremonia de la noul amplasament al monumentului a fost mai fastuoasă decât Ziua Armatei din alți ani, prin faptul că a avut loc în ajun, când militarii și fanfara erau disponibili. Ce nu au știut câmpinenii – ce puteau fi prezenți în număr mai mare, dacă s-ar fi făcut o bună publicitate evenimentului, din timp – a fost că devansarea a dat prilejul unei interesante coincidențe: 24 octombrie 1916 era ziua când căzuse, în linia întâi, eroul-simbol al Câmpinei din acel război, tânărul sublocotenent Ion Drăgan, al cărui nume se află acum la loc de frunte pe soclul nou al monumentului (povestea lui am publicat-o acum un an, în numărul pe 2018 al Anuarului Societății de Științe Istorice, filiala Câmpina).

Atât cei prezenți la ceremonie, cât și ceilalți cititori, este bine să conștientizeze ce a însemnat jertfa ostașilor câmpineni, printre care mulți au strămoși. Raportat la populația țării, jertfele umane pe care le-a dat Armata Română în Marele Război au fost mai mari decât ale oricărei mari puteri aliate – din Antantă, numai Serbia a avut mai multe jertfe, însă implicarea României la război fusese de două ori mai scurtă, ceea ce demonstrează intensitatea cu care ne-am jertfit în doi ani de zile – și asta pentru că ostașii români erau mânați de un ideal mai nobil decât al celorlalte națiuni combatante: dorința seculară de a fi împreună ca neam, în aceeași țară.

Practic toate așezările țării au avut eroi în acel război, am jertfit pentru acel ideal floarea națiunii, lăsând în urmă văduve și orfani cu sutele de mii. Câmpina era printre localitățile strategice, datorită industriei petrolului, în care erau angrenați majoritatea locuitorilor săi. Astfel că, spre deosebire de majoritatea orașelor și mai ales a satelor țării, a trimis pe front mai puțini oameni, cei mai mulți fiind mobilizați la locul lor de muncă, fiind aici mai utili. Au pierit totuși pentru idealul național câteva zeci bune de câmpineni, și memoriei lor le-a fost dedicată în 1925 statuia de bronz a sculptorului Gheorghe Tudor, care a traversat aproape un veac, având o poveste tumultuoasă.

Dar unde au ajuns să moară eroii noștri? Dacă v-ați pus această întrebare, voi încerca un modest răspuns în rândurile de faţă. În primul rând, trebuie să știți că amintirea lor, păstrată cu sfințenie în epoca interbelică (erau trecuți și pe panouri în holul de onoare al Primăriei, de exemplu), a fost apoi ștearsă în deceniile comuniste, și nici până azi nu s-au mai găsit listele originare cu numele lor. În acești ultimi patru ani, ai centenarului Războiului de Întregire, am încercat fără succes să aflu prin arhive sau publicații vechi o astfel de listă. Tot ce am putut face a fost să reconstitui o listă cvasi-completă, extrăgând din registrele de decese ale primăriei din perioada 1916-1940, numele eroilor originari sau recrutați din Câmpina, la care am adăugat câteva nume găsite în alte cercetări proprii. Am ajuns astfel la cifra de 121 eroi cerți, morți în anii 1916-1919, listă care a fost împărțită în două și gravată pe noul soclu al monumentului, opera sculptorului Alfred Dumitriu.

Pregătisem listele în așa fel ca la ceremonia de vineri, 24 octombrie, să fie rostite și locurile unde au murit eroii, pentru ca oamenii să conștientizeze cum a fost împânzită țara de mormintele lor, precum și împrejurările în care au murit. Din păcate nu am găsit înțelegere la organizatori – s-ar fi prelungit rostirea numelor cu un minut, ceea ce președintele filialei Câmpina a Asociației Naționale „Cultul Eroilor” a refuzat, insistând să se dea citire simplei înșiruiri de nume, care multora nu le spunea nimic. Drept pentru care voi publica aici lista, așa cum era pregătită, pentru ca publicul să poată înțelege mai bine și să-și apropie de suflet sacrificiul înaintașilor, fii ai acestui oraș. Veți observa că majoritatea eroilor au murit în infirmerii și spitale, în timpul refacerii armatei retrase în Moldova, mulți de boli și epidemii, ceea ce dezvăluie amploarea suferinței aduse de război. Ei nu sunt mai puțin eroi, în fața lui Dumnezeu și a posterității jerta lor cântărind la fel de greu ca și a celor puțini căzuți în lupte.

Mormântul lui Ion Drăgan