Pe o vreme câinoasă adică ploioasă (nici măcar celebrii maidanezi bucureşteni nu se arătau, probbail că-şi făceau siesta după o sâmbătă noapte nebună), într-o duminică dimineaţă, mi-am îndreptat paşii către Muzeul Naţional de Istorie. Acum mai bine de o lună şi jumătate aflasem că în incinta celebrei instituţii are loc vernisajul unei expoziţii. De atunci până în acea duminică de septembrie siberian am uitat titlul şi tematica ei, ţineam minte doar atât : it’s a must see, cum se spune prin America. Având încredere în instinctul meu, am urcat treptele si am redescoperit expozitia “1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti”. “Expoziţia a fost realizată în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Militare Bulgare, Arhiva Naţională de Filme şi au fost expuse documente şi imagini din patrimoniul instituţiilor partenere şi din Colecţia Cristian Scăiceanu. Atât războiul, cât şi pacea, au constituit momente importante în istoria acestei zone a Europei, iar rolul României a fost unul decisiv (fapt demonstrat de găzduirea Conferinţei de Pace la Bucureşti). Evenimentele petrecute în vara anului 1913 au avut motivaţii şi consecinţe complexe şi au suscitat numeroase discuţii de-a lungul timpului. Expoziţia „1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti” strânge la un loc un volum impresionant de documente, fotografii şi cărţi poştale menit să ofere o imagine complexă asupra unui episod controversat al istoriei României şi Europei de Sud-Est. Documentele, în cea mai mare inedite, au fost selectate din colecţiile Arhivelor Naţionale ale României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Istoric al Armatei, Arhivelor de Stat ale Bulgariei, Arhivelor Istorice Militare Bulgare.”Am facut parte din acea generaţie de tineri pasionaţi de istorie pentru care războaiele balcanice reprezentau o himeră pentru că istoriografia comunistă le ştersese în întregime din conştiinţa naţională a romanilor. De ce? Pentru că ar fi repus pe tapet multe teme considerate tabu precum (enumăr succint): expansionismul românesc la sud de Dunăre, sprijinirea minorităţilor aromâne din Balcani, probleme vechi de frontieră cu Bulgaria, şi, nu în ultimul rând, succesele politicii externe ale Regatului Român de sub Carol I. Un melanj exploziv care ar fi contrazis propaganda comunistă (un popor eminamente defenisiv, care şi-a apărat râul, ramul etc.) O prostie, evident, pentru că politica externă reprezintă urmărirea unor scopuri imediate sau de perspectivă care nu au neapărt o graniţă bine stabilită, ele putând migra uşor chiar şi în cazul unei naţiuni mici.
Expoziţia a reunit un material documentar complex, de la uniforma infanteristului român din 1913 însoţită de o puşcă cu baionetă, chipiurile regelui Carol I şi generalului Averescu, hărţi operaţionale, săbii (chiar şi săbiile artileriştilor români), o mitralieră ameninţătoare, până la documentele semnate cu ocazia încheierii celui de al Doilea Război Balcanic. Din lipsă de spaţiu trecem peste confruntpările militare. Statele balcanice s-au întâlnit la Bucureşti şi au semnat Pacea de la Bucureşti la 10 august 1013. România a câştigat o suprafaţă de aproximativ 6.960 km², o populaţie de circa 286.000 de locuitori, fortăreaţa Silistra şi oraşele Turtucaia (port la Dunăre) şi Balcic (port la Marea Neagră). Serbia a castigat mult mai mult însă avea să piardă aproape totul în anii 1990 (Macedonia). Cel mai mult a avut de câştigat Grecia care luptase de altfel si cel mai puţin cu otomanii, cu rezultatele cele mai neconcludente. Teritoriul atribuit grecilor cuprindea Epirul, Macedonia sudică, Salonicul, Kavala şi litoralul Mării Egee până la vărsarea râului Mesta (Nestos), lăsându-i Bulgariei o ieşire al Marea Egee de numai 113 km, de la vărsarea râului Nestos până la gura râului Mariţa şi acesul la portul de importanţă secundară Alexandroupolis (Dedeagaci). Chiar si invinsa Bulgarie a avut totusi de castigat (mult mai putin decat ar fi dorit, evident). Bulgaria căpătand în urma tratatului de pace o parte a Macedoniei, inslusiv oraşul Strumiţa, Tracia de vest şi 70 de mile (113 km) de litoral la Marea Egee (zona pe care avea sa o piarda dupa cel de al Doilea Razboi Mondial), în total 25.027 km² şi o populaţie de 129.490 de locuitori. Sunt sigur ca Armata Română a pierdut un prilej deosebit de bun pentru a se antrena pentru ce avea să vină peste numai un an (Primul Război Mondial) tocmai pentru că nu a avut cu cine să lupte în vara anului 1913, spre deosebire de toate celelalte armate balcanice care astfel au acumulat o experienţă preţioasă. Plimbarea din 1913 avea să coste scump atunci când Armata Româna avea să emită pretenţii (nejustificate) să învingă Armata Austro-Ungară sau pe cea germană! În această campanie au luat parte atât Traian Vuia, cu aparatul său de recunoaştere Vuia 2 cu care avea să se prăbuşească la mai puţin de două luni la Băneşti cât şi străbunciul meu, Chiriac Constantinescu (Regimentul 47 de rezervişti din Ploieşti din Divizia 13 infanterie, contingent 1908) iar medalia comemorativa care s-a păstrat în familie o dovedeşte cu prisosinţă: (faţă) IN AMINTIREA INALTATORULUI AVANT 1913 (verso) DIN CARPATI PESTE DUNARE LA BALCANI. Până la urmă, din tot acel avânt nu a mai rămas nimic decât amintirea, documentele şi medalia mea.
