Unul dintre autoturismele Poliţiei Comunitare Câmpina, o Dacia Logan, circula joi pe Strada Ana Ipătescu din localitate. Autoturismul era condus de agentul Giani Grosu şi, conform martorilor, avea semnalele acustice şi luminoase pornite. La intersecţia cu Strada Victoriei, maşina Poliţiei Comunitare a fost acroşată de un alt autoturism, marca Seat Ibiza, cu numărul de înmatriculare PH-87-NKO, al cărui conducător auto nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop”, intrând pe Strada Ana Ipătescu fără să se asigure. Din fericire, din impact nu a rezultat decât avarierea celor două autoturisme.