Maşini prea multe sau parcări prea puţine?
Nu este o problemă numai la Câmpina, dar lipsa locurilor de parcare începe să se resimtă din ce în ce mai acut în cea de-a doua urbe a judeţului. Chiar dacă nu se poate compara cu Bucureştiul şi nici măcar cu Ploieştiul, totuşi, Câmpina demonstrează din ce în ce mai des că limitele traficului său rutier sunt forţate zilnic, aglomeraţia determinând o stare de nervozitate accentuată a conducătorilor auto şi nu numai…Unii spun că în Câmpina a crescut numărul maşinilor. Şi au dreptate. Alţii susţin că numărul locurilor de parcare este prea mic. Şi aceştia au dreptate. De aici rezultă un haos de nedescris, o aglomeraţie supărătoare şi impresia unui babilon. Câmpina suferă la capitolul locurilor de parcare. Aproape că nu a existat şedinţă a Consiliului Local în care măcar să nu fie amintită această problemă. În acest mandat s-a creat o parcare importan
tă în zona Pieţei Centrale şi mai multe parcări ceva mai mici în cartiere, printre blocuri. Acestea nu rezolvă nici pe departe problema. Bine, în privinţa parcării din piaţă, aceasta s-a dovedit a fi foarte… profitabilă. Dar chiar şi cu parcare mare, în zonă tot se mai găsesc maşini parcate neregulamentar, şoferii lor zgârcindu-se să dea câţiva bani pentru a-şi parca maşina în condiţii civilizate. Administraţia locală a acceptat, în ideea descongestionării traficului, să înfiinţeze un serviciu de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, serviciu care a fost încredinţat unei societăţi ploieştene. Firma montează „caracatiţe”, care blochează maşinile parcate neregulamentar, dar până să se lămurească dacă acest gen de „sancţiune” este legală sau nu, ea nu rezolvă problema. Mai mult, sunt situaţii de-a dreptul hilare în care conducători auto cu foarte mult tupeu – ca să nu-i spunem altfel, deşi, poate, ar merita – îşi parchează maşinile pe trotuar, chiar sub semnul de parcare interzisă, care indică şi existenţa serviciului de blocare şi ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, cu numărul de telefon aferent.Conducătorii auto susţin că parchează neregulamentar pentru că nu au locuri de parcare. Autorităţile invocă respectarea legii şi lipsa spaţiilor care să poată fi transformate în parcare. Este un cerc vicios, iar problema locurilor de parcare reprezintă numai o porţiune a acestui cerc. Iar până vom avea parcări supraetajate sau subterane, mai durează… Până atunci, se descurcă fiecare cum poate.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!