Faptul că avem probleme la toate capitolele în sistemul de sănătate românesc nu mai este o noutate pentru nimeni. Interminabilele „reforme” gândite şi puse în aplicare de toate guvernele postdecembriste aproape au eşuat, una dintre dovezi fiind chiar exodul fără precedent al cadrelor medicale ce preferă viaţa şi munca în ţările dezvoltate. Golul rămas în urma acestor numeroase plecări, dar şi în urma pensionării multor medici cu experienţă, produce dezechilibre în spitalele de stat şi generează profunde nemulţumiri în rândul pacienţilor plătitori de taxe.
La prima vedere, în ceea ce priveşte lipsa de cadre specializate, sunt mici şansele de redresare a situaţiei. Factorii de răspundere mai aşteaptă încă o strategie naţională care sa stopeze fenomenul, ignorând mecanismele motivante aflate la îndemâna administraţiilor locale, cum ar fi locuinţele de serviciu pentru medicii specialişti tineri, o soluţie care ar putea rezolva, cel puţin temporar, deprofesionalizarea sistemului.
În mai multe oraşe din ţară această problemă a fost rezolvată. La Câmpina, managerul Spitalului Municipal, Călin Tiu, sprijinit de Comisia de „Sănătate, Cultură, Invăţământ” din Consiliul Local, încearcă să găsească o cale pentru soluţionarea acestui aspect, foarte important în ceea ce priveşte serviciul medical de calitate oferit câmpinenilor.
Despre această problemă şi despre soluţiile care se impun pentru rezolvarea ei, am discutat cu dr. Călin Tiu, care ne-a declarat următoarele:
„Ideea este că în România, în acest moment, medicul este o categorie oarecum ignorată de către sistem. Ştim că nu cu mulţi ani în urmă, de la nivelul cel mai înalt din ţară, li se recomanda medicilor să părăsească România ca singură soluţie de a se descurca mai bine. În momentul în care responsabilitatea pentru unităţile publice medicale a fost treptat transferată dinspre sistemul central, Minister, către autoritatea locală, practic autoritatea locală s-a încărcat cu nişte responsabilităţi faţă de starea de sănătate a populaţiei şi, implicit, faţă de nivelul de calitate prestat de unităţile medicale. Şi, totodată, a căpătat şi mai multă independenţă, într-un fel, în a face ca unitatea medicală respectivă să devină mai atractivă pentru medici. În momentul de faţă, în sistemul public sunt categorii de specialităţi mai greu de încadrat. De exemplu, IT-iştii în sistemul medical sunt foarte prost plătiţi şi ca să găseşti un IT-ist de performanţă e foarte greu. Nu-l poţi stimula nici salarial… Fireşte, şi un economist ar trebui să ai foarte bun şi un jurist la fel de bun şi motivat. Salarial, în orice caz, nu putem vorbi de o motivare, acum, în sistemul public. Dar categoria care ne interesează cel mai mult pe noi, administratorii din sistem, este categoria medic, pentru că dacă nu ai specialişti nu poţi să prestezi servicii medicale. Medicul este cel care face ca sistemul să funcţioneze şi din punct de vedere economic, pentru că într-un spital ca al nostru, cu 530 de angajaţi în momentul de faţă şi circa 70 de medici, numai activitatea medicului este cuantificată în relaţia cu Casa de Asigurări! Activitatea celorlalţi este subînţeleasă. Şi când spun asta, mă refer la faptul că noi primim bani de la Casa de Asigurări pe consultaţiile raporatate de fiecare medic din Policlinică şi pe foile de observaţie la externare raportate de medici. În acest context, fireşte că interesul unităţii medicale este să aibă medici într-un număr cât mai mare, iar această dorinţă este limitată prin lege, pentru că există nişte normative de încadrare.
Dacă într-un serviciu privat constaţi că ai pacienţi, atunci angajezi un psihiatru, doi, trei. În sistemul public există nişte normative, iar numărul maxim de medici pentru fiecare specialitate este indicat şi limitat. Problema, însă, e că noi, în general în ţară, nu reuşim să ne apropiem de acest număr maximal de medici, pentru că medicii noştri, după cum ştim, sunt descurajaţi în primul rând de nivelul salarial, de condiţiile de lucru din multe unităţi medicale, de atitudinea unor colective faţă de noii veniţi şi atunci politica de recrutare a medicilor este extrem de complicată. Referitor strict la Spitalul Câmpina, situaţia noastră nu este deloc disperată. Noi, în general, suntem destul de bine încadraţi cu medici. Toate serviciile funcţionează, se asigură gărzile, dar, pe de altă parte, mai avem posturi de medici neîncadrate, mai avem posturi de medici pe care dorim să le încadrăm şi nu găsim medici care să vină să lucreze. La un număr limitat de medici pe care îi avem, ne confruntăm cu iminenta pensionare a unora dintre ei şi atunci nu vom mai fi la fel de relaxaţi ca în ziua aceasta. Pentru că, să vă dau exemplu: în Secţia de Pediatrie, unde avem cinci medici care acoperă cu greu solicitările populaţiei, în perspectivă apropiată se vor pensiona doi, chiar trei. Ori, dacă nu găsim medici să completăm echipa, nu vom mai putea ţine Secţie de Pediatrie. În Secţia de Radiologie avem patru medici, dintre care unul tocmai s-a pensionat şi îşi continuă activitatea ca pensionar şi la orizontul imediat avem alte două pensionări. Ori asta înseamnă că noi vom rămâne curând cu un singur medic şi nu vom putea să asigurăm aceste servicii. Ca o menţiune specială, ca un exemplu, pe Radiologie, cu toate eforturile noastre, nu am reuşit să găsim medic tânăr să vină să se angajeze la noi, în timp ce pe alte discipline avem, în ultimii doi ani veniţi peste 10-12 medici. Sunt colectivităţi care, în lumina unor tradiţii ce-au funcţionat şi în România, chiar şi în perioada interbelică, dar care funcţionează foarte bine în spaţiul vestic, s-au îngrijit să ofere locuinţe de serviciu medicilor, tocmai pentru a le oferi un element în plus. Nu eşti lângă casă, nu ai un salariu bun, dar uite, măcar îţi dăm o garsonieră de serviciu sau apartament de serviciu în care poţi să vii cu soţie, cu copil. Şi, în câţiva ani de zile, se presupune că respectivul angajat-medic îşi va construi, îşi va dobândi, îşi va cumpăra o locuinţă şi cea de serviciu va ajunge în folosul altuia mai tânăr. Există în structura spitalelor din Occident aşa-numita casă de oaspeţi. Sunt hoteluri, unităţi de cazare, unele de mărime impresionantă, în care membri ai personalului primesc locuinţă de serviciu, anumite categorii de colaboratori care trec pentru perioade mai scurte sau mai lungi acolo şi chiar vizitatori. În două rânduri, am fost musafirul Spitalului din Groningen, în nordul Olandei şi această facilitate, unitatea de locuinţe de serviciu, era reprezentată de un bloc lung de opt etaje. Acea clădire pentru locuinţe de serviciu era mai mare decât este cu totul spitalul nostru în Câmpina. De aici vedem interesul foarte mare al organizatorilor de sănătate de acolo, de a-şi aduce medici, colaboratori, doctoranzi, cursanţi, să-i ţină acolo şi să poată exploata la ei exact priceperea profesională. Pentru că dacă ai un medic în Câmpina care locuieşte în Bucureşti, cum avem mai mulţi, nu putem să nu ne gândim la faptul că acel om pierde cel puţin trei ore zilnic din viaţa lui, dacă nu şi mai mult, făcând acest drum şi atunci, automat, şi speranţa lui de viaţă scade, dar şi randamentul pe care îl poate oferi. De aceea, am discutat în mai multe rânduri şi cu domnul primar Tiseanu şi cu consilierii din Consiliul Local asupra nevoii noastre de a găsi nişte locuinţe de serviciu pentru medicii noştri şi aceste discuţii au pornit tocmai de la modelul despre care vorbeam, al doilea din realităţile cotidiene. Pentru că am avut medici tineri care au venit aici, s-au uitat, au văzut, au respirat aerul de Câmpina, au zis: „Bine, e ok, dar locuinţe de serviciu ne daţi?” Răspunsul a fost: „Nu”. Şi au plecat. În timpul ăsta, sunt oraşe din ţară care au rezolvat această problemă, au găsit soluţii. Am avut recent discuţii la distanţă, intermediate prin alt coleg, cu o tânără colegă, pentru postul de Neonatologie. În final, a rămas în Ploieşti, pentru că i s-a oferit locuinţă de serviciu. Am fost total surprins! Noi nu avem aceste posibilităţi în acest moment.
Am renovat în complexul de clădiri ale spitalului de pe strada Alecsandri, trei camere care sunt, în acest moment, la cheie şi care au un grup sanitar comun. Renovarea a fost făcută în ideea că, pentru cei care ar veni, totuşi, şi îi împiedică faptul că nu au unde să stea, să le putem oferi provizoriu un acoperiş deasupra capului. Însă aceste trei încăperi nu sunt chiar la standarde de locuinţe de serviciu. Nu au bucătărie, nu au dependinţe şi ele nu pot fi atractive decât pe perioade scurte. De aceea, sper că împreună vom găsi soluţii ca să creăm un fond de locuinţe de serviciu pentru personalul nostru.
Medici câmpineni sunt destul de puţini, probabil undeva la jumătate. Ne bazăm foarte mult pe contribuţia unor colegi care vin din Prahova, dar şi din alte localităţi sau din Bucureşti. După decesul nefericit al doctorului psihiatru Victor Mihailov, a fost o problemă să găsim un psihiatru. Avem un colaborator de la Voila care vine cu jumătate de normă, dar nu poate acoperi numărul real de solicitări. Am scos postul la concurs, s-a prezentat o singură persoană interesată, o colegă din Bucureşti, care a venit, a luat concursul, a început treaba şi după nicio lună şi-a dat demisia constatând că o omoară naveta de la Bucureşti. Şi iată că ne confruntăm cu această problemă! În mod cert, dacă i-am fi putut oferi o variantă de locuinţă aici, ar fi rămas.
O posibilă soluţie pe care o avem în vedere este folosirea în acest scop a clădirii 2 din grupul de trei clădiri din strada Alecsandri, clădire în care în prezent funcţionează, la parter, baza de recuperare a Secţiei de Recuperare care este în clădirea de alături. În această primăvară, am renovat şi am pregătit demisolul Secţiei de Recuperare, un spaţiu foarte generos, pe care l-am adus la standardele optime pentru exploatare. Funcţionează în bune condiţii acolo, în acest moment, baza de terapie de recuperare a Policlinicii, bază care se va întoarce în Policlinică odată ce lucrările vor fi încheiate. Estimăm ca acel segment în care se vor întoarce, să fie în luna august, deci relativ repede şi putem muta Recuperearea din clădirea alăturată în subsolul de Recuperare al Spitalului. Ne ţine pe loc faptul că baza de recuperare care funcţionează acolo, în clădirea 2, este ceva mai complexă decât cea din Policlinică şi are nevoie de utilităţi, de facilităţi de canalizare. Demisolul nostru are toate instalaţiile pregătite, dar nu avem conectare, deoarece pe strada Plevnei, cea care este în spate, nu există canalizare. Canalizarea este în planul Consiliului Local, în acest mare proiect care se execută acum în oraş şi în momentul în care va ajunge conducta în dreptul nostru ne vom putea conecta. În acel moment vom putea muta baza de recuperare din clădirea alăturată acolo. Asta ne va duce la obţinerea unui spaţiu destul de mare, liber de sarcini medicale şi acolo am putea gândi o recondiţionare, o adaptare, o modernizare şi s-ar putea obţine în jur de 4-5 locuinţe de serviciu. O altă problemă este că acea clădire e foarte veche şi cu risc seismic crescut şi orice demers trebuie să înceapă cu o expertiză a acelei clădiri. De aceea m-am şi adresat Servicului de Urbanism de la Primărie, ca să găsim calea de a demara acest studiu de rezistenţă al clădirii, pentru a putea să desenăm un proiect viabil sau să cerem demolarea clădirii, dacă se va considera că este mult prea uzată şi nu e susţinută ideea unei consolidări”.
La rândul său, preşedintele comisiei de specialitate din Consiliul Local, Florin Frăţilă, a declarat: „Suntem un grup de consilieri locali care discutăm de mai multă vreme pe tema locuinţelor de serviciu pentru medici. Comisia pe care o conduc a deschis o serie de consultări cu managerul Spitalului Municipal, dl. Călin Tiu şi cu factorii de răspundere din executivul administraţiei locale. Împreună căutăm soluţii care să poată fi puse în aplicare cât mai curând posibil. Sunt mai multe variante, printre care şi aceea agreată de dr. Tiu. Avem în vedere şi o rezolvare mult mai puţin costisitoare. Aşteptăm răspunsuri în acest sens. Într-un fel sau altul vom face ceea ce trebuie, adică să le oferim medicilor specialişti, sosiţi din altă parte, un motiv în plus să rămână la Câmpina. Este de datoria noastră să punem umărul la bunul mers al sistemului medical câmpinean”.
Andreea Ştefan
