Vă prezentam ieri prima parte a unei înregistrări video în care consilierul local Liviu Briciu, președintele Comisiei de cultură, sport, învățământ și sănătate din Consiliul Local, prezent în studioul Oglinda de Azi, vorbea despre înființarea unui centru cultural în orașul nostru.
În a doua parte a înregistrării, pe care o puteți urmări mai jos, Liviu Briciu vorbește pe marginea situației create la Spitalul Municipal după încheierea mandatului medicului Călin Tiu la conducerea Spitalului Municipal Câmpina și înscrierea la concursul pentru ocuparea postului vacant a unui singur candidat a cărui experiență profesională nu-l recomandă pentru ocuparea unei funcții de mare răspundere într-un spital public.
„Din punct de vedere legal, lucrurile s-au petrecut foarte corect. Condițiile de înscriere la concurs au fost îndeplinite, dar problema la Spitalul Municipal Câmpina a apărut după retragerea neașteptată a doctorului Tiu, cel care manageriază spitalul de șapte ani. (…) Părerea mea este că nimeni nu se aștepta ca doctorul Tiu să renunțe, să nu-și continue activitatea și drept urmare, alți posibili doritori ai acestei funcții nu cred că au mai avut timp să-și întocmească dosarul și să-și depună candidatura. Așa se explică faptul că acest candidat din Ploiești a rămas singurul înscris (…). Nu cred că sunt alte dedesubturi legate de această situație. (…) Pe de altă parte, sunt absolut convins că cei din breasla medicală din Câmpina știau de faptul că doctorului Tiu i se încheie mandatul și sunt foarte surprins că medicii din cadrul Spitalului Municipal nu s-au înscris la concurs” – sunt doar câteva dintre declarațiile făcute de Liviu Briciu în cadrul emisiunii realizate de Florin Frățilă.