Știri

Liceul Forestier – cu noi dotări şi o nouă denumire

GŞI Forestier s-a transformat în Colegiul Tehnic Forestier
După G.Ş.I. Energetic (care este inclus, alături de numai câteva licee din ţară, într-un mare proiect privind realizarea unor campusuri şcolare, cu finanţare locală şi guvernamentală), Gupul Şcolar Industrial Forestier este liceul câmpinean care, în ultimii ani, a accesat cele mai multe finanţări; locale, guvernamentale şi comunitare. Cu banii primiţi în ultimii ani, Forestierul şi-a modernizat şi îmbogăţit considerabil dotările.  Fondurile băneşti au provenit atât prin accesarea unor programe europene de dezvoltare, cât şi prin alocările primite de la Guvern şi de la Consiliul Local. O dată cu înnoirea logisticii, liceul a căpătat şi o nouă denumire din partea Ministerului Educaţiei. Astfel, de la începutul acestui an şcolar, GŞI Forestier se va numi Colegiul Tehnic Forestier, titulatură care vine să ateste saltul calitativ pe care l-a reuşit liceul câmpinean în ultima perioadă de timp. Astfel, începând cu acest an şcolar, elevii de la Forestier vor putea să deprindă tainele prelucrării lemnului în noul atelier-hală, de dimensiuni considerabile, realizat cu fonduri alocate de la bugetul local. Recepţia tehnică a atelierului a fost făcută cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar. Tot datorită unei finanţări a municipalităţii a fost renovată o clădire-anexă din curtea liceului, care va găzdui, în viitor, o instalaţie de vopsit de mari dimensiuni. Aproape 800.000 de lei au alocat consilierii municipali pentru cele două investiţii menţionate mai devreme. Atelierul-hală, unde elevii vor putea face practică în condiţii deosebite, a fost echipat cu utilaje performante folosite în industrializarea lemnului, achiziţionate graţie accesării unui program PHARE, valoarea fondurilor europene obţinute ridicându-se la aproximativ 150.000 de euro. Prin colaborări cu fabricanţi de mobilă din zona Câmpinei, pentru care se vor putea executa lucrări în atelierul-hală, conducerea liceului speră să obţină venituri proprii substanţiale, cu ajutorul cărora să se realizeze alte investiţii benefice procesului de învăţământ. După primirea noii titulaturi, Forestierul este al doilea colegiu tehnic ce va funcţiona în municipiul nostru. Anul trecut, Grupul Şcolar Industrial Petrol a devenit Colegiul Tehnic “C.I.Istrati” – după numele marelui nostrum chimist care şi-a trăit ultimii ani ai vieţii pe meleagurile câmpinene.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare