Bilanţul lui Franco este unul pozitiv deoarece (în timpul celui de al Doilea Război Mondial) „Caudillo a ţinut întotdeauna seama de interesele Spaniei, după cum le înţelegea el, şi trebuie să admitem că le-a înţeles destul de bine: a scăpat ţara de noi masacre, devastări şi răzbunări. Iar pe deasupra, a înlesnit substanţial victoria democraţiilor, cu toate că nu credea în acestea, ceea ce în definitiv a fost cel mai bine pentru Europa Occidentală.” Istoriografia contemporană a ajuns, în sfârşit, la concluzia că regimul lui Franco nu poate fi catalogat rapid ca nazist sau fascist doar pentru că a fost susţinut militar de acestea. De altfel este menţionat in extenso interesantul episod singular al întâlnirii dintre Franco şi Hitler din 1941 în sudul Franţei, în urma căruia Hitler l-a scos definitiv de la suflet pe generalul spaniol care făcea tot posibilul pentru a amâna intrarea în război de partea Axei. Poziţia lui Franco i-a salvat de altfel pe britanici de la un dezastru în Mediterana Occidentală. „Franco a insistat întotdeauna în privinţa caracterului exclusiv spaniol al sistemului său şi n-a acceptat vreodată anticreştinismul sau neopăgânismul prezente la celelalte: aproape mereu a insistat în a-şi defini regimul său drept catolic. Mai mult, spiritul său ordonat şi militar nu se împăca cu mobilizarea politică a maselor caracteristică pentru astfel de modele.” Franco a fost un dictator ciudat şi atipic pentru secolul al XX-lea care prefera să demobilizeze masele şi nu să le mobilizeze. El a făcut-o oferind maselor distracţie ieftină, fotbal (era un susţinător al echipei Real Madrid care în perioada anilor 1960 domina incontestabil din punct de vedere fotbalistic Europa câştigând şase Cupe ale Campionilor şi fiind finalistă de alte două ori!), lupte cu tauri şi posibilitatea de a accede la o infrastructură turistică din ce în ce mai performantă. Franco avea şi simţul umorului şi al deriziunii, atât de străin dictatorilor fanatici din secolul al XX-lea. „Odată, greşind o cifră la înregistrarea mesajului de Anul Nou şi cum ministerul Informaţiilor, Arias Salgado, insista să se repete operaţia, a spus: Nu vă faceţi griji, e tot una. Nimeni nu ascultă mesajul.” Vi-l imaginaţi pe Ceauşescu spunând acelaşi lucru?!
Bilanţul istoric al lui Francisco Franco
Personalitatea şi istoria lui Franco reprezintă una din paginile ocultate ale istorie secolului a XX-lea, secolul extremismelor. Francisco Franco a reprezentat pentru o importantă concentrare de forţe ţinta perfectă pentru diversele trageri în poligonul istoriei pentru că Franco era vinovat de a fi reuşit să elimine Stânga în totalitate din Spania pentru mult timp şi, în plus, ca şi cum înfrângerea din războiul civil din perioada 1936-39 nu ar fi fost suficientă, Franco a mai lăsat în urmă şi o monarhie constituţională, dar mai ales o economie capitalistă prosperă care, la sfârşitul perioadei franchiste (1975) aşeza Spania pe un incredbil loc 8 între cele mai dezvoltate naţiuni ale Plantei.. Publicarea în limba româna a cărţii lui Pio Moa „Franco. Un bilanţ istoric.”1 este primul volum, din câte avem noi cunoştinţă, în spaţiul românesc despre regimul şi personalitatea lui Francisco Franco. Remarcăm o anomalie în istoriografia românească ce nu s-a interesat mai deloc de problematica războiului civil spaniol care, pe plan internaţional, beneficiază de o cantitate de lucrări dedicate (diverse aspecte) aproximativ egală cu cea care se concentrează asupra celui de al Doilea Război Mondial. Interesul este firesc având în vedere că războiul civil spaniol a fost poligonul de încercare a celei de a doua conflagraţii mondiale. Volumul ar trebui citit şi pentru a potoli curiozitatea istorică ce pleacă de la întrebarea cum de a ajuns cineva născut în obscurul şi micul port galician Ferrol, destinat unei cariere pe mare precum foarte mulţi galicieni să conducă destinul nu numai al micii lui provincii dar a acestui fascinant amalgam de provincii care formează Spania, influenţând într-o manieră semnificativă chiar şi evoluţia Europei? Volumul autorului spaniol face o radiografie a regimului franchist, de la preliminariile izbucnirii războiului civil prin rebeliunea militară din iulie 1936 până la consecinţele acestei lungi perioade din istoria Spaniei (1936-1975), concentrându-se spre final şi asupra analizării efortului de denigrare. Inspirată este reproducerea în anexe a testamentului politic al lui Franco dar şi a scandalului declanşat în Spania de declaraţiile lui Alexandr Soljeniţîn dintr-un interviu acordat TVE în 1987. Episodul Soljeniţîn este relevant pentru lupta dusă împotriva lui Franco după moartea acestuia. Marele scriitor rus a ajuns la Mardid în 1976 şi a declarat televiziunii spaniole „Ştiţi ce este dumneavoastră o dictatură? Spaniolii sunt absolut liberi să locuiască oriunde şi să se deplaseze în oricare loc din Spania. Noi, sovieticii, n-o putem face în ţara noastră. Spaniolii pot pleca liber din ţara lor pentru a merge în străinătate. În ţara noastră suntem nişte puşcăriaşi. Dacă noi ne-am bucura de libertatea de care dumneavoastră vă bucuraţi aici, am rămâne cu gura căscată”
Codruţ CONSTANTINESCU
1 Pio Moa “Franco. Un bilant istoric.” Editura Historia, Bucuresti, 2008.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!