Știri

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

A-ţi aminti pentru a avea ce povesti

Teoretic şi proletar, orice viaţă ar merita a fi povestită însă practic doar puţine au un conţinut demn de a fi transcris şi mai puţine vieţi fiind memorabile. Aceasta depinde, evident, şi de talentul de povestitor pe care îl are memorialistul. “Ce urâtă trebuie să fie viaţa ălora care n-au, ca noi, oameni care să vorbească, cugetă. Dacă povesteşti, e ca şi când ce s-a întâmplat se petrece de mai multe ori.”1 Povestaşul este cel ce spune deapănă ficţiunea însă, de multe ori realitatea, ştim bine, bate ficţiunea. Memoriile lui Neagu Djuvara2 sunt decupate în patru mari capitole, criteriul fiind cel cronologic şi, geografico-politic, în funcţie de cele trăite de autor : Refugiat politic în Apus 1948-1961, În Africa subsahariană 1961-1984, Intermezzo la Paris 1984-89, Şocul întoarcerii în ţară (după 1990).  Ceea ce ne-a fascinat a fost lungul interval pe care neobositul nostru povestitor l-a petrecut în Republica Niger (a nu se confunda cu Nigeria!). Ne întrebăm naivi dacă autorităţile acestei ţări au idee de serviciul pe care l-a facut Neagu Djuvara Nigerului, căci el înfaţişează o imagine nuanţată dar plină de savoare şi har. Suntem siguri ca autorităţile nigeriene nu ar fi foarte bucuroase să afle micile critici şi înţepături pe care un spirit atent precum românul Neagu Djuvara le remarcă şi reţine căci complexele de inferioritate articulate în jurul imaginii ţărişoarei nu ne bântuie, în mod cert, numai pe noi. Autorul precizează în mai multe rânduri că statul nigerian nu-i mai plăteşte de mulţi ani nici măcar mica pensie care i-ar datora-o şi, uneori, spre sfârşitul vieţii începi să-ţi aduni cu minuţie anii munciţi. Neagu Djuvara are har de povestitor înnăscut, îmbinând oralitatea cu precizia faptului atestat istoric, el însuşi fiind de formaţie istorică. Din fericire cele două ocupaţii (cea de istoric şi cea de scriitor) sunt înrudite. Scriitorul o ia bătrâneşte la vale şi face o adevărată radiografie a acestei ţări trecând de la compoziţia etnică (noi, europenii, avem impresia că toţi africanii sunt negri şi cu asta basta uitând marea lor diversitate etnică- dar, tristă consolare, şi ei procedează identic precum albii care toţi sunt anassara, o deformare a termenului de nazarinean, creştin) condiţia femeii în societate şi poligamia musulmană, obiceiurile, limbile, rivalităţile etc. Cum naţiunea română nu a avut nici o tangenţă cu procesul de colonizare a lumii întreprins de puterile occidentale în secolele trecute nu există o literatura specifică cum este cazul în culturile popoarelor care s-au aruncat în această aventură de aceea mărturia lui Neagru Djuvara este cu atât mai pasionantă. Orizontul ne este întredeschis iar Neagu Djuvara se adreseză tot timpul cititorului căci un povestaş are nevoie de o audienţă captată.

Cum se desfăşoară negocierile în Africa? “La africani nu există noţiunea de majoritate care, în cele din urmă, să impună punctul ei de vedere unei minorităţi. Nu. Oamenii se adună, stau la sfat ceasuri, zile, săptămâni, luni de zile- cât o trebui până se împacă toată lumea, până se ajunge la ce numesc ei pe franţuzeşte, cu emfază: consensus. Numai atunci se opreşte palabra. Bine, bine, îmi veţi zice, dar dacă până la urmă totuşi nu se ajunge la consensus? Ei! Atunci există o ultimă soluţie: se omoară.”3 Diferenţele între cele două culturi rezidă şi în semnificaţia tăcerii în societate. “În Africa, atunci când erau adunaţi mai mulţi în timpul unei călătorii ori înainte de o masă sau de o ceremonie, puteau fi momente de tacere care, la mine, stârneau un fel de jenă, de apăsare ca şi când ar fi fost semnul unei lipse sau al unei supărări. Nu era cazul. Era normal. “4
Neagu Djuvara întreprinde şi o comparaţie foarte utilă şi interesantă între sistemul colonial francez pe care românul l-a cunoscut în mod direct şi în profunzime (căci a ajuns la Niamey la un an de la dobândirea/ acordarea independenţei) şi sistemul colonial britanic pe care l-a putut diseca vizitând şi fiind în apropierea Nigeriei, fostă parte a Imperiului Britanic. „Toată zona rodnică a Sahelului au luat-o britanicii, nelăsând francezilor decât o fâşie subţire de ţară unde se mai putea face agricultură. Vedem aici concret care au fost motivaţiile şi metodele celor două principale puteri coloniale ale Europei occidentale : la englezi colonizarea a fost concepută de negustori, iar la francezi de militari.”5 Neagu Djuvara menţionează faptul că alfabetizarea ar fi fost mai extinsă în Africa anglofonă decât în cea francofonă la momentul obţinerii independenţei de către toate aceste state însa acest aspect pozitiv al dominaţiei britanice ar fi antrenat, pe termen lung, consecinţe negative căci a încurajat naţionalismul-separatismul. Cum noile state  nu erau monoetnice, dimpotrivă, lupta pentru supremaţie a fost dură şi a dus la războaie civile peste în Nigeria, India, Kenya, Sudan. Ceea ce uită Neagu Djuvara să întreprindă este o comparaţie între Africa de Sud albă si Algeria franceză, un studiu comparativ ar găsi foarte multe asemănari, suntem siguri.6 Africa Franceză s-a confruntat mai puţin cu astfel de războaie civile deosebit de sângeroase, mult mai sângeroase decât orice război colonial(ist) dar cu o instabilitate politică fără egal (chiar si presedintele nigerian care l-a angajat, Diori Hamani, a suferit aceeasi soarta, fiind alugnat de la putere de un punci militar). O alta deosebire ar consta in faptul ca “englezii au aplicat sistematic lozinca romana divide et impera folosind antagonsimele etnice ca pe o parghie de dominare”7
Cum intotdeauna ne-a interesat sistemul de munca intelectuala a altor scriitor şi istoric nu ne-am putut abţine să nu reţinem mărturisirea simpaticului Neagu Djuvara “Eu trebui s-o mărturisesc, sunt incapabil să ţin fişiere… de vreo patru ori am încercat, am cumpărat cutii, ba metalice, ba de lemn şi sute de cartoane. Am făcut pe ele notări, toate rămase la începutul începuturilor, apoi părăsite. Cutiile zac prin colţuri de biblioteci şi prin pivniţe. Adevăratele mele fişe sunt fiţuici măzgălite pe bucăţele de hârtie, pe foi de agendă, pe dosuri de plicuri, în metrou, în tren, la bucatarie, in pat noaptea- apoi adunate in plicuri uriase din care, scoţându-le îmi trebuie zile şi nopţi şi săptămâni până le orânduiesc cât de cât. E o metodă de o primitivitate medievală…antică…preistorică!” 8 Succesul, târziu, e drept, o recunoaşte chiar el, literar dar şi mediatic al unei personalităţi spirituale de talia lui Neagu Djuvara este unul din semnele (puţine, multe? cine ştie căci cine le poate contabiliza?) de normalitate ale vieţii culturale româneşti căci experienţa de viaţă şi spiritul viu ale lui Neagu Djuvara au îmbogăţit mii şi mii de cititori tineri dornici să descopere o altfel de istorie povestită cu har de un altfel de român. Unul care a fost mereu liber. 

Codruţ Constantinescu

1 Povestaşul de Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003
2 Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, 2007
3 Op. cit., pag.213
4 Ibidem
5 Ibidem, pag 168
6 În ambele ţări a funcţionat un sistem politc care acorda drepturi politice în exclusivitate comunităţilor minoritare europene, anglofonă si afrikană în Africa de Sud şi francofonă în Algeria.
7 Op. cit., pag 200
8 Op. cit. pag. 445

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare