Știri

La ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii câmpinenilor s-au avut ca fraţii

O armonie ca cea în care s-a desfăşurat ultima şedinţă a legislativului municipal mai rar ne-a fost dat să vedem. Şedinţa din 25 iulie 2013 a contrastat puternic şi total cu cea de la sfârşitul lunii iunie, când primii doi demnitari ai oraşului s-au certat ca la uşa cortului. Atât de tare s-au certat atunci primarul şi viceprimarul municipiului (primarul, pentru că i s-au luat 300.000 de la cap. Autorităţi executive, iar vicele, pentru că nu fusese consultat în privinta rectificării bugetare din iunie), încât mai că îţi venea să-i muţi de pe locurile lor alăturate (cei doi stau unul lângă celălalt, la şedinţele Consiliului Local), în două locuri diametral opuse de la masa cea rotundă a “cavalerilor politicii şi administraţiei locale”. La ultima întâlnire a miniparlamentului câmpinean, cei doi parcă erau nişte siamezi, aşa de bine se înţelegeau din priviri şi din zâmbetele pe care şi le împărţeau reciproc cu largheţe. Iar consilierii din subordine, ce să mai zicem, intraseră în atmosfera de “pax vobiscum” emanată de atitudinea senină a şefilor, făcând ca şedinţa să curgă lin, precum un vals, marea majoritate a proiectelor fiind aprobate cu unanimitate de voturi. Deşi, după şedinţa din iunie 2013, supărat că multe dintre propunerile sale fuseseră respinse de majoritatea USL – PP-DD, primarul declara că nu va mai iniţia nicio rectificare de buget, împăcarea cu adjunctul său l-a determinat pe primar revina asupra deciziei şi să iniţieze un nou proiect prin care se modifică mai multe cheltuieli bugetare. Edilul oraşului nu a mai propus suplimentarea cu suma de 1,391 milioane lei pentru plata corecţiilor aplicate de inspectorii UE pentru suspiciuni de nereguli în derularea proiectului european “Modernizare Calea Dacia” (pasajul rutier de la DN1). Cheltuielile la capitolul “Mediu” au fost suplimentate cu peste 152.000 de lei, bani cu care se vor plăti cotizaţia aferentă anului 2012, pe care municipalitatea o datorează Fondului de Mediu pentru că nu a reuşit să colecteze deşeuri reciclabile într-o cantitate apreciabilă, ce reprezintă 15% din volumul total al deşeurilor menajere depuse la rampa de la Boldeşti, în anul anterior. Cheltuielile de la capitolul Transporturi au fost suplimentate cu aproape 7,5 milioane lei, bani necesari asfaltării centrului Câmpinei şi reparării câtorva străzi (Romaniţei, Siretului, Oborului). Cap. Autorităţi executive a fost suplimentat cu 100.000 lei, pentru finanţarea delegaţiilor de consilieri ce vor pleca în străinătate.  Toate propunerile primarului au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Astfel, la cap. „Locuinţe, servicii, dezvoltare publică” – s-au alocat suplimentar 241.000 lei pentru despagubiriea Termax Grup S.R.L. Roman, în urma rezilierii unilateral a contractului de furnizare a agentului termic în 10 unităţi de învăţământ. La cap. „Învăţământ”, s-au mai alocat 99.000 lei pentru implementarea, Programului de control managerial intern în mai multe şcoli şi licee. De asemenea, la cap. „Sănătate” s-a suplimentat cu suma de 922.400 lei, din care 600.000 lei vor fi folosiţi pentru plata utilitatilor la Spitalul Municipal, iar 322.400 lei vor fi alocaţi Spitalului Voila în vederea achitării taxei de acreditare şi a achiziţionării unui tomograf. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare