Singurul câmpinean campion naţional la judo este nevoit să se antreneze la Băneşti şi să concureze pentru Ploieşti
Deşi sportul este mult trâmbiţat în campaniile electorale, fiecare politician încercând să convingă oamenii cât de mult iubeşte el sportul şi cât de mult îl va sprijini, după ce ajung în funcţiile pe care şi le doresc toţi par a uita promisiunile făcute. Aşa se face că, la Câmpina, în acest an, pentru sport s-a alocat fabuloasa sumă de… ZERO lei.Indiferenţa condamnabilă a autorităţilor a dus la apariţia unor situaţii incredibile. Astfel, de mai mulţi ani, la sala de judo de la BAPS se pregăteau mai mulţi copii, sub îndrumarea antrenorului Alexandru Răducan. BAPS-ul s-a vândut, iar autorităţile locale nu au fost în stare să asigure copiilor care se antrenau aici o altă sală de sport. În aceste condiţii, unul dintre elevii lui Alexandru Răducan, Marius Iordache – el însuşi vicecampion naţional şi european la UNIFIGHT, o disciplină specială rezervată echipajelor de intervenţie din forţele de interne – şi-a luat băiatul, alţi câţiva copii şi au plecat în căutarea unei săli. Au găsit înţelegere la Băneşti, acolo unde primarul Petre Ion Costache le-a pus la dispoziţie o sală în şcoala de la Băneşti. Recent, Vlad Iordache a devenit campion naţional la judo, autorităţile câmpinene contribuind la acest paradox: Câmpina are un campion naţional la judo, care se pregăteşte la Băneşti şi concurează pentru un club din Ploieşti.Marius Iordache ne-a declarat: “De un an suntem la Băneşti, după vinderea BAPS şi desfiinţarea sălii de sport de acolo. Aici, am găsit înţelegere, atât oamenii, cât şi autorităţile locale din Băneşti fiind mult mai deschise decât cele din Câmpina. Ne doare sufletul, pentru că noi suntem, totuşi, câmpineni, dar nu avem ce face… Cred că autorităţile din Câmpina nici măcar nu ştiu că există un sportiv din localitatea noastră care este campion naţional la o disciplină olimpică”. Află acum…
“Visez să ajung la Olimpiadă!”
Vlad Iordache: “Am 12 ani, iar de trei ani fac judo, după alţi doi ani în care am făcut karate… Dar îmi place mai mult la judo… Visez să ajung la Olimpiadă!”
Codruţa Lungu: “Am 8 ani şi am venit la judo de numai nouă luni şi-mi place foarte mult. La ultimele campionate naţionale am obţinut locul 5”.
Codruţa Lungu: “Am 8 ani şi am venit la judo de numai nouă luni şi-mi place foarte mult. La ultimele campionate naţionale am obţinut locul 5”.
ar trebui luat in considerare acest sport pentru ca sunt foarte multi tineri campineni talentati care in loc sa aduca rezultate orasului..din lipsa implicarii il vor aduce in continuare mun.Ploiesti!! bravo campionule!!