Săptămâna trecută, Daniel Constantin, preşedintele PC, a ajuns în Câmpina, oraşul nostru făcând parte din traseul pe care liderul naţional al conservatorilor intenţionează să-l parcurgă prin ţară, în încercarea de a susţine micii întreprinzători. Se ştie că, în strategia politică a PC din ultimii ani, alături de neimpozitarea profitului reinvestit şi impozitarea mai blândă a unor produse alimentare de bază, la loc de cinste stă şi susţinerea activităţii IMM-urilor. În opinia conservatorilor, acestea pot constitui unul dintre motoarele de repornire a economiei româneşti. Premierul Emil Boc, în intervenţiile sale publice, încearcă să amăgească electoratul şi să-i deturneze atenţia de la amarul traiului cotidian invocând un procent amărât de creştere a economiei româneşti în primul semestru al anului 2011, care nu este nici măcar de valoarea unei unităţi, ci reprezintă doar nişte biete zecimale. Tocmai pentru a determina o reală impulsionare a economiei, PC a pornit prin ţară în sprijinul micilor întreprinzători. În municipiul câmpinean, Daniel Constantin a fost însoţit de reprezentanţi ai unei firme de consultanţă din Bucureşti, specializată pe accesarea de fonduri europene. La întâlnirea care s-a desfăşurat la Sala Mică a Casei Tineretului, au participat aproximativ150 de oameni de afaceri, patroni de mici societăţi din Câmpina şi zona învecinată ei. La începutul întâlnirii, liderul PC a criticat actualii guvernanţi pentru faptul că nu promovează politici de redresare economică a ţării. “Fondurile europene se obţin cu multă dificultate, întrucât atât administraţia centrală, cât şi administraţiile locale se lovesc de bariere birocratice greu de surmontat”, a declarat Daniel Constantin. Birocraţia românească (mult mai stufoasă decât cea de la Bruxelles), este extrem de nocivă pentru mediul de afaceri, reuşind să încurce şi să împotmolească orice bussines-plan, oricât de riguros ar fi acesta, precum şi să provoace o descurajare generală a solicitanţilor. Sub sloganul “Implică-te! Schimbarea începe acum!”, conservatorii conduşi de Daniel Constantin au demarat o campanie de revitalizare a energiilor creatoare ale micilor întreprinzători, oferindu-le celor din urmă consultanţă şi spijin în demararea unor proiecte finanţate cu banii UE. Întâlnirea a fost posibilă şi prin implicarea în organizarea ei a PC Câmpina, organizaţie în fruntea căreia a fost ales, de puţină vreme, Dan Bolocan. Această întâlnire a fost, de fapt, prima acţiune publică mai consistentă a organizaţiei municipale a conservatotilor câmpineni, care ar trebui să îşi facă mai mult simţită prezenţa în peisajul social-politic local, mai ales în condiţiile în care multă lume se întreabă dacă în Câmpina conservatorii au organizaţie. La întâlnirea de la Casa Tineretului, conservatorii i-au invitat şi pe colegii lor de alianţă, liberalii. Preşedintele PNL Câmpina, Virgil Guran, a vorbit şi el despre importanţa accesării de fonduri europene pentru depăşirea crizei economice fără precedent care a lovit ţara, criză ale cărei efecte coaliţia de guvernare nu este în stare nici măcar să le atenueze, darămite să le înlăture.
Articole similare

România, reprezentată pentru prima dată la o competiție internațională de gelato de un prahovean
10 februarie 2025

VIDEO ♦ Primăria Câmpina la raport: proiecte întârziate, cotizații uriașe și concedii plătite post-mandat
7 februarie 2025
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!