În buna tradiţie a cârcotelii româneşti,

Un concurent contestă concursul pentru desemnarea Imnului Câmpinei

După ce că, de-a lungul istoriei, nu prea am dat dovadă de consecvenţă, ca popor, nereuşind să finalizăm cu bine multe dintre marile proiecte naţionale începute, ne-am mai “pricopsit” şi cu o altă carenţă comportamentală de mare păcat: orice acţiune, demers, realizare, concurs, întrecere trebuie să fie contestată. În astfel de împrejurări, cel puţin unul dintre concurenţi nu are puterea de a se recunoaşte învins, chiar şi atunci când valoarea câştigătorului este de o evidenţă strigătoare la cer. În buna tradiţie a cârcotelilor la români, nici pe meleagurile Câmpinei nu se putea face notă discordantă. Un profesor suplinitor de muzică prin comunele limitrofe, absolvent al unei şcoli populare de artă şi specializat în instruirea ansamblurilor de muzică şi dansuri populare, Gheorghe David pe numele lui, a dovedit, cu asupra de măsură, că printre cele mai înrădăcinate metehne ale românilor, în afară de invidia evidenţiată în folclor prin celebrele vorbe: “Să moară şi capra vecinului”, stă la loc de cinste cârcoteala ce ar putea fi sugerată prin prozaicele cuvinte: “Să mor eu dacă recunosc c-am pierdut şi c-au fost alţii mai buni.” 
Dacă de “Zilele Câmpinei”, festivalul “Câmpina medievală” a avut, în mod forţat, o paradă cu purtători de straie medievale occidentale, alegerea imnului oraşului, care s-a petrecut în prima seară a manifestărilor, a stârnit, într-un mod obişnuit la români,  orgolii şi ambiţii orientale. Căci unul dintre concurenţi (aţi ghicit, este vorba despre mai devreme pomenitul Gheorghe David), a cărui piesă nu s-a calificat nici măcar în finala concursului (unde publicul spectator a decis câştigătorul), s-a gândit ca, în buna tradiţie a mentalităţilor noastre balcanice mustind a invidie şi ranchiună, să conteste felul în care s-a decis melodia câştigătoare, compusă de doi câmpineni. Imnul Câmpinei, ales prin măsurarea duratei aplauzelor obţinute de cele două piese muzicale calificate în finală (cea de-a doua melodie finalistă fiind o compoziţie a muzicianului brezean Alexandru Cazan), este o melodie cu inflenţe pop-rock. Ea a stârnit cele mai lungi ropote de aplauze din partea spectatorilor prezenţi, aceştia ovaţionând-o peste 50 de secunde. Melodia este o compoziţie semnată de medicul Constantin Mihai şi de muzicianul Cornel Brătilă, textul fiind creaţia lui Mihai Constantin şi a lui Ştefan Alexandru-Saşa. Interpretul imnului, doctorul Mihai Constantin, este foarte cunoscut câmpinenilor iubitori de muzică tânără, deoarece a fost, mulţi ani, solist al unor cunoscute trupe locale de pop-rock.
De fapt, Gheorghe David are mai multe motive de supărare, el contestând nu doar alcătuirea comisiei de jurizare şi neprezentarea, pentru votul spectatorilor, a tuturor celor patru melodii din concurs, ci şi faptul că nu a fost anunţat în scris de Primărie că nu s-a calificat în finală. Comisia de jurizare, în opinia lui David, “ar fi trebuit să fie compusă din scriitori, istorici, oameni de cultură, muzicologi, deci din profesionişti, nu din consilieri, care sunt oameni politici”.
Până să-i ascultăm compoziţia, am crezut că protestul contestatorului o fi având ceva temei. După ce i-am ascultat propunerea sa de imn, ne-am dat seama (şi nu trebuie să ai studii de specialitate pentu a realiza acest lucru), că omul este cam tendenţios. Melodia sa, analizată nu doar de membrii Comisiei de cultură din legislativul municipal, ci şi de nişte specialişti (poetul şi criticul literar Florin Dochia şi profesorul de muzică Dan Andrei), este o simplă melodie populară care suferă nu doar de o linie melodică fără substanţă, ci şi de prozodie, acest lucru însemnând că accentele cuvintelor din text nu sunt în armonie cu linia melodică, obligând interpretul la pronunţarea greşită a cuvintelor. Aceste judecăţi de valoare nu le emitem noi, ele fiind remarcate chiar de cei doi specialişti amintiţi mai devreme, care au fost consultaţi de către comisia de jurizare a concursului.
“Nemulţumirile contestatorului nu sunt întemeiate. Noi, tocmai pentru că nu suntem specialişti, am consultat un scriitor şi un profesor de muzică, iar părerea acestora a cântărit cel mai mult”, ne-a declarat Marian Dulă, preşedintele juriului. Pentru că nu vrem să-i ştirbim dreptul la opinie, redăm câteva din nemulţumirile lui Gheorghe David, înscrise într-un memoriu pe care intenţionează să-l depună la Primărie şi Prefectură: “Imnul Câmpinei a adus în sufletul meu o mare rană. (…) Contest selecţia şi jurizarea acestui imn ca fiind nedreaptă. Dacă astăzi un imn este cântat pop-rock, mâine un imn poate fi cântat pe ritm de manea. Imnul, dacă nu ştiu mulţi, este un cântec solemn cu încărcătură literară, istorică şi plăcut muzicală (Caragiale ar fi spus că ne gâdilă plăcut urechile – n.red.). De ce nu are Imnul Naţional inflenţe pop-rock? Sau Imnul Uniunii Europene, reprezentat de Oda bucuriei, compusă de marele Beethoven? …” Gheorghe David, care confundă imnul naţional cu imnul unei comunităţi locale, a fost cel care a propus consilierilor câmpineni, anul trecut, concursul pentru alegerea unui imn al Câmpinei. Probabil, el crede că paternitatea ideii de concurs îi dă dreptul la câştigarea concursului însuşi.