Primarul Răzvan Bălăşescu, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Roşca, devenit între timp deputat, au anunţat că în maxim 6 luni de zile se vor finaliza lucrările Centrului Medical. Contribuţia administraţiei brezene constă în punerea la dispoziţie a terenului şi a clădirii, în vechea şcoală din cartierul Podu Vadului.
„Consiliul Local şi Primăria Breaza participă la acest proiect punând la dispoziţie terenul şi clădirea. Este vorba de o fostă şcoală generală, unde sălile de clasă sunt perfecte pentru organizarea cabinetelor medicale de specialitate. Avem în vedere să construim şi un bloc de primiri urgenţe care să deservească atât oraşul Breaza, cât şi localităţile din împrejurimi. În 6 luni de zile, acest Centru Medical va fi inaugurat. Brezenii vor beneficia de transport gratuit, pentru că avem câteva microbuze puse la dispoziţie, incluse în fondurile proiectului. Microbuzele vor funcţiona după un anumit orar şi un anumit traseu” – a precizat primarul Răzvan Bălăşescu.
Centru Medical de 1 milion de euro
Medicul Gabriel Smarandache a estimat că întreaga investiţie se va ridica la aproximativ un milion de euro.
„E doar începutul unui proiect. Acesta nu se va dezvolta doar în Breaza, ci în tot judeţul, ba chiar la nivel naţional. Comunităţile locale trebuie să-şi ia soarta în mână, să identifice surse financiare, inclusiv resurse umane, pentru a face comunitatea să nu mai străbată distanţe lungi pentru un act medical simplu. Acest centru nu va înlocui un spital, dar va trebui să asigure populaţiei locale actul medical de bază. Eu mă voi ocupa strict de partea tehnică, de partea medicală. Contribuţia noastră va consta în dotarea centrului cu aparatură medicala de specialitate, iar primăria va trebui să-l întreţină. Se va porni iniţial cu medicina de familie. Vom începe activitatea cu zece medici, apoi vom stabili împreună cu autoritatea locală, ce alte cabinete de specialitate vor mai funcţiona aici. Trebuie precizat şi faptul că medicii vor lucra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova’’, a precizat dr. Gabriel Smarandache, reprezentantul Fundaţiei ,,Pentru Viaţă’” şi directorul medical al proiectului.
Judeţul Prahova ar putea avea 11 centre medicale
Mircea Roşca a subliniat faptul că acest gen de centre medicale se vor dezvolta cât de curând în întreg judeţul Prahova: „Am ales Breaza pentru că parcă era o «tradiţie» să nu avem ceea ce trebuie din punct de vedere medical. Acest proiect face parte dintr-o strategie de dezvoltare la nivel judeţean şi estimez ca în următorii ani să se deschidă între 9-11 astfel de centre în judeţul Prahova. M-am implicat direct în acest proiect, în calitatea mea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, prin a convinge autorităţile locale că aceasta e prioritatea numărul unu pe care o avem în România la acest moment. Oamenii au înţeles şi prima bază o punem aici, la Breaza, pentru că există un primar care are toată deschiderea şi care a făcut tot efortul necesar pentru a se dezvolta acest proiect pentru noi, toţi”.
La eveniment era aşteptat să participe şi Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, însă din cauza programului foarte încărcat, acesta şi-a amânat vizita de la Breaza. Cu siguranţă ne va onora cu prezenţa sa peste 6 luni, la inaugurarea Centrului Medical.